​Românii nu ar trebui să renunțe la vacanțe în această vară, "dar există niște reguli care ar trebui aplicate din convingere". În plus, turismul în afara țării și în special țările care au fost foarte afectate de pandemia de coronavirus ar trebui evitate, afirmă medicul epidemiolog Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Doina AzoicaiFoto: AGERPRES

Info pe scurt:

  • Românii nu ar trebui să renunțe la vacanțe în această vară, dar regula de aur este respectarea regulilor de protecție pentru a evita infectarea cu COVID-19.
  • Unul dintre cele mai importante sfaturi ale medicului epidemiolog Doina Azoicăi este să optăm anul acesta pentru vacanța în țară.
  • Într-o țară sau într-o zonă turistică unde vin oameni din diverse țări, controlul este mai greu de realizat, avertizează președintele Societății Române de Epidemiologie.
  • De asemenea, țările care au fost foarte afectate de pandemia de coronavirus sunt de evitat.
  • Este recomandabil să alegem locațiile mai puțin aglomerate. Inclusiv plajele pline, chiar dacă sunt în aer liber, sunt de evitat.
  • Probabilitatea să te infectezi este mai mare dacă mergi cu trenul sau cu avionul față de probabilitatea să te infectezi dacă mergi cu mașina personală, doar tu și persoana cu care stai în casă.

Vacanța în țară, recomandarea anului 2020

Unul dintre cele mai importante sfaturi ale Doinei Azoicăi este să optăm anul acesta pentru vacanța în țară: "Într-o țară sau într-o zonă turistică unde vin oameni din diverse țări, controlul este mai greu de realizat. Ieșirea în afara țării, mai ales în țările care au fost foarte afectate, nu este anul acesta o recomandare", spune medicul epidemiolog.

Litoralul românesc

Pentru această vară, turismul național este recomandat din două motive, explică medicul epidemiolog Doina Azoicăi: "Primul, că suntem, să zicem, în bula noastră națională, în care știm cam care este situația și evoluția, știm că sunt anumite zone unde numărul de cazuri este mai mare, altele unde este mai mic. Sigur că vom căuta zonele unde numărul cazurilor este mai mic. Și, pe de altă parte, mai este și aspectul etic, care ține de susținerea turismului românesc. De ce să mă duc în Maldive, când pot să mă duc, să zicem, pe o plajă elegantă de pe litoralul românesc."

Doina Azoicăi nu recomandă ieșirea în afara țării pentru vacanțe, în special în zonele care au fost foarte afectate de pandemia de coronavirus: "În principiu, ieșirea în afara țării, mai ales în țările care au fost foarte afectate, nu este anul acesta o recomandare. Și chiar s-a comunicat acest lucru din partea acelui grup tehnic. De aceea este grup tehnic, pentru că se bazează pe niște considerente științifice, profesionale", afirmă Doina Azoicăi.

"Riscul de infectare încă există peste tot"

Riscul de infectare încă există peste tot, atrage atenția președintele Societății Române de Epidemiologie: "Peste tot riscul de infectare încă există. În general, în acest moment, ratele de transmitere sunt în jurul cifrei 1. Dar, din cauză că într-o țară sau într-o zonă turistică vin oameni din diverse țări, controlul este mai greu de realizat. Poate vin oameni și din Spania, și din Italia, și din Statele Unite pentru turism și atunci este mult mai greu de monitorizat problema aceasta."

Medicul epidemiolog dă exemplul Greciei, care "și-a deschis porțile pentru că ei trăiesc aproape numai din turism, dar deja sunt anunțate creșteri ale numărului de cazuri la persoane care au frecventat Grecia."

Turism

Doina Azoicăi spune că nu este în favoarea ideii ca românii să renunțe la vacanțe în acest an, dar subliniază că "există niște reguli care ar trebui aplicate prin convingere": "Nu spun că populația va adopta măsura aceasta de restricționare - să nu își acorde această relaxare, o vacanță. Iar lucrul acesta trebuie să se întâmple, pentru că este revenirea treptată la normal. Dar și în această situație sunt niște nuanțe: nu fac turism extern pentru că nu știu ce evenimente pot să apară, când fac turism intern prefer zonele care au fost mai puțin afectate și unde este mai puțină populație care poate să transmită."

De asemenea, este recomandabil să alegem locațiile mai puțin aglomerate, subliniază medicul epidemiolog: "Dacă înainte, pe plaje erau om lângă om, acum nu mă voi duce eu, ca individ, acolo unde știu că nu sunt asigurate condițiile care au fost foarte bine precizate - o distanță de un metru, un metru și jumătate între șezlonguri, frecventarea cluburilor supra-aglomerate nu este recomandată. Pentru că știți bine cum arăta litoralul în alți ani, era o densitate foarte mare de persoane."

"Nu trebuie să vină Poliția să mă ia de mânecă. Ideal ar fi să nu mă duc unde știu că mi se pune în pericol sănătatea"

Regulile există, dar "să vedem în ce măsură vor fi ele aplicate", spune președintele Societății Române de Epidemiologie: "Nu trebuie să vină cineva, nu trebuie să vină Poliția ca să te ia de mânecă și să îți spună să nu te duci în club. Ideal ar fi să nu mă duc eu acolo, pentru că știu că acest lucru poate să îmi pună în pericol sănătatea, sau dacă eu sunt contaminat, pot pune în pericol sănătatea celor din jur."

Am întrebat-o pe Doina Azoicăi cât de periculos poate fi transportul cu trenul sau cu avionul în vremea pandemiei: "Noi trăim într-o lume a riscurilor. Este o probabilitate mai mare să te infectezi dacă mergi cu trenul față de probabilitatea să te infectezi dacă mergi cu mașina personală, doar tu și persoana cu care stai în casă. Pentru că sunt mai mulți oameni. Aceste măsuri sunt necesare și trebuie respectate - mască, păstrarea distanței în tren sau în avion, un loc liber, un loc ocupat. Dar sigur că nu există măsuri care protejează 100%. Nici vaccinul nu protejează 100%. Nu există vaccin ideal, care să protejeze 100%. Cu atât mai puțin aceste măsuri non-farmacologice care sunt vulnerabile."

"Știm foarte bine că în trenuri se aglomerează, lumea nu este inca antrenata sau convinsa ca trebuie sa participe activ la asigurarea acestei sigurante care este absolut necesara in conditii de pandemie. S-a încercat la început, când s-a redeschis transportul cu trenul, să se facă programări, rezervări, să se dea un număr limitat de bilete. Dar, după aceea, lumea a aglomerat aceste mijloace de transport. Este foarte greu, organizatoric, să limitezi. Oamenii s-au urcat în tren în stații intermediare, care au dat bilete fără o organizare centralizată și a devenit așa cum a fost", adaugă medicul epidemiolog.

"La noi, din păcate, sunt mulți oameni care nu își permit să meargă cu mașina în concediu. Nu au mașină sau nu își permit această cheltuială. Și atunci, trebuie să apeleze la mijloacele de transport în comun. Sau chiar în oraș, vorbim despre situația mai uzuală. Nici în oraș nu poate toată lumea să își permită să meargă la serviciu cu mașina", încheie Doina Azoicăi.

Citește și: