Timp de săptămâni întregi, liderii europeni au căutat surse de bani pentru a-și proteja cetățenii și companiile de sărăcia care planează la orizont ca urmare a crizei COVID-19. Le este greu să recunoască, dar pe baza experienței din trecut, o parte semnificativă a acestor bani va ajunge la rețelele corupte. Din bugetul anual al UE, 2% se pierd din cauza lipsei de acțiune cu privire la fraude, scrie Clotilde Armand în Euronews.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fraude transfrontaliere cu TVA, deturnare de fonduri europene, nereguli în ajutoarele agricole; lista este lungă și sumele sunt în creștere. Însă interesul public s-a concentrat, în general, pe fraudarea Fondului de coeziune, care este mai ușor de stigmatizat, întrucât vizează țările estice, și mai ușor de ironizat atunci când vine vorba de negocierile privind distribuirea bugetului, la Bruxelles, citează Rador.

COVID-19 și Fondul de coeziune

În plină criză de coronavirus, Fondul de coeziune a fost primul instrument financiar mobilizat pentru redirecționarea bugetului european către protecția medicală, socială și economică în statele noastre membre. Acesta a dobândit o nouă semnificație pentru cetățenii europeni.

În peisajul post-coronavirus, bugetul de coeziune va susține recuperarea economiilor regionale și va continua strategia de convergență necesară pentru redobândirea prosperității Europei. Fondul de coeziune a fost creat pentru a sprijini economiile relativ mai slabe - de obicei cele din est - pentru a deveni funcționale în cadrul pieței unice, pentru a compensa pierderea inerentă a cotei de piață în competiția cu companiile occidentale concurente.

Acest rol trebuie menținut fără ca frauda să îl denatureze.

Cu toate acestea, riscurile de a fi comise abuzuri cu aceste fonduri sunt mai mari, având în vedere noua noastră normalitate. Pe măsură ce ne confruntăm cu noua realitate economică a crizei de coronavirus, se aplică mai multă flexibilitate în cheltuirea fondurilor UE, iar autoritățile locale au mai multă libertate. Împreună cu economiile naționale slăbite și cu o modificare a monitorizării financiare a resurselor administrative, acest lucru poate duce la o amplificare a utilizării frauduloase a fondurilor UE.

EPPO: o soluție promițătoare?

Fie că ar fi cu bune intenții, fie că nu, puterile autorităților naționale de a investiga infracțiunile financiare se opresc la frontierele naționale. Organismele UE - Eurojust, Europol și Oficiul UE de Luptă Antifraudă (OLAF) - nu au competența de a efectua investigații penale. Pe baza recomandărilor OLAF, cel mai important organism antifraudă al UE, autoritățile naționale reușesc să instrumenteze doar 36% din cazurile de corupție europene și mai puțin de 10% din pierderi sunt recuperate. Un instrument suplimentar de combatere a fraudei, Mecanismul de cooperare și verificare (MCV), este încă aplicat unei singure țări - România - al cărei PIB reprezintă doar 1% din cel al UE.

Pentru a răspunde presiunilor statelor membre, care solicită o abordare europeană comună a investigaţiilor penale, se creează o nouă instituție, Parchetul European (EPPO). Fiecare stat membru participant va fi reprezentat de procurorii delegați care vor coordona anchetele. Acest lucru va permite aplicarea mai armonioasă a legislației și anchete mai rapide.

Având în vedere riscul sporit de fraudare a finanțării UE, este oportun ca EPPO să funcționeze așa cum a fost planificat în decembrie 2020. Cu toate acestea, rămâne problema jurisdicției sale fragmentate. Într-adevăr, puterile de urmărire penală ale EPPO se aplică numai în 22 din cele 27 de țări ale UE. Fie prin referendum, fie prin decizii guvernamentale, Danemarca, Ungaria, Irlanda, Polonia și Suedia au renunțat la cooperarea consolidată în domeniul justiției și afacerilor interne.

Mai mulți bani, mai multe condiționalități

Este încă în derulare o dispută - dacă acordarea fondurilor europene să fie sau nu condiționată de respectarea statului de drept. Penalizarea guvernelor, fără a pedepsi populațiile, ar fi un exercițiu dificil pentru Comisia Europeană, deoarece ar impune introducerea de noi instrumente complicate și ar putea periclita adoptarea următorului buget al UE.

În același timp, ar fi corect ca aderarea statelor membre la un sistem credibil să fie o condiție pentru acordarea fondurilor de coeziune, permițând urmărirea eficientă a fraudei. Acest mecanism de responsabilitate ar trebui să includă apartenența la EPPO și acceptarea MCV.

Această condiționalitate va face ca statele membre austere („frugale”) să fie mai încrezătoare în acceptarea unor angajamente bugetare mai mari, deoarece ar reduce la minimum pericolul moral al cheltuirii eronate a fondurilor de către alții. Mai mult decât atât, ar fi nedrept să ceri respectarea statului de drept și impunerea MCV doar pentru unele state membre, permițându-le celorlalte să se sustragă mecanismelor care protejează integritatea fondurilor europene. Combaterea corupției și a fraudei este, de asemenea, o problemă de securitate, deoarece activitățile ilicite cu banii UE sunt adesea direcţionate spre finanțarea rețelelor de infracțiuni internaționale.

Obligația de recuperare a fondurilor UE incorect cheltuite nu poate fi opțională. Nu trebuie să tolerăm excepții atunci când vine vorba de probleme atât de esențiale de interes comun, precum robustețea financiară. Existența unor paradisuri scutite de urmărirea penală în care UE nu are voie să intervină este un cadou pentru organizațiile criminale. Vom avea o imagine clară a corupției și a fraudei în UE, odată ce EPPO va deveni pe deplin operațional și își va începe investigațiile. Ar trebui să combatem cu fermitate utilizarea ilicită a fondurilor UE, oriunde ar apărea.

În viitoarele crize post-COVID-19, vom avea nevoie de un antidot antifraudă mai mult ca oricând. Sunt convinsă că prietenii noștri unguri sau polonezi vor înțelege această obligație, pentru a împiedica virusul corupției să distrugă politica de coeziune a UE și vitalitatea proiectului european.

de Clotilde Armand, membru PE din partea partidului USR și membru al grupului parlamentar Renew Europe, Euronews