În prima zi a săptămânii, când România trecea la ce-a de-a treia treaptă de relaxări, bilanțul oficial al noilor cazuri de COVID-19 era de 166, însă numărul testelor raportate a fost infim - doar 3.600. În restul zilelor, bilanțurile au fost mereu cu câte peste 200, ba chiar și peste 300 de cazuri noi. În tot acest timp, numărul vindecărilor zilnice a scăzut chiar și sub 100, iar trendurile par că se inversează. Numărul de reproducție R a virusului a trecut din nou de 1.

Testarile pentru coronavirus din luna iunieFoto: Graphs.ro

După prima etapă de relaxare din 15 mai, numărul zilnic de noi cazuri de infectați cu coronavirus a fluctuat în scădere între 200 și puțin și 120 de cazuri. Începând de săptămâna trecută, numărul cazurilor a fost aproape zilnic în creștere, ajungând chiar și la 320 de noi cazuri în raportarea de duminică.

Luni, însă, a venit o raportare mai mică - 166 de noi cazuri, dar trebuie pusă în balanță și situația testărilor. 166 de noi cazuri la doar 3.682 de testări raportate (și, de reținut, sunt testări totale, nu se știe câte din acestea sunt pentru aceeași persoană).

În același timp, numărul vindecărilor zilnice a cunoscut o scădere - de la circa 200-300 pe zi în timpul primei relaxări, la sub 100 de cazuri în ultimele două zile.

Trebuie remarcat și situația testărilor - în ultimele opt zile au fost trei zile cu un nivel foarte scăzut: 2.915 de teste, 5.180 de teste și 3.682 de teste. În restul zilelor au fost maxime de testare care au fost sub ce s-a contabilizat în ultima săptămână din mai și prima săptămână din iunie.

În ceea ce privește numărul de cazuri active de COVID-19 din România, se observă o ușoară creștere. Suntem practic la un maxim al ultimelor trei săptămâni. Luni erau 4.921 de cazuri active, față de minimul de 4.444 de cazuri pe 8 iunie.

Într-o serie de grafice publicate pe platforma Graphs.ro, se poate observa cel mai bine cum ultimele cifre statistice oficiale raportate indică o ușoară schimbare a trendului pandemiei de COVID-19.

GRAFIC - Cazurile noi de COVID-19 raportate zilnic

Vrei să vezi graficul separat sau să selectezi un interval cu mai multe zile? Click aici.

---

GRAFIC - Vindecările zilnice de COVID-19

Vrei să vezi graficul separat sau să selectezi un interval cu mai multe zile? Click aici.

---

GRAFIC - Evoluția medie a COVID-10 - infectări noi vs vindecări

---

GRAFIC - Numărul de teste COVID-19 și procentul testelor pozitive

Vrei să vezi graficul separat sau să selectezi un interval cu mai multe zile? Click aici.

---

GRAFIC - Numărul cazurilor active de COVID-19

Vrei să vezi graficul separat sau să selectezi un interval cu mai multe zile? Click aici.

---

Numărul de reproducție R a virusului COVID-19 în România

Într-o analiză publicată pe Graphs.ro, statisticianul Valentin Pârvu a calculat care ar fi numărul de reproducție R a virusului COVID-19 în România.

„Numărul de reproducție R reprezintă numărul mediu de pacienți infectați de la un singur caz. Când R este peste 1 epidemia crește, iar când R este sub 1 epidemia scade; când R este aproximativ 1 sau aproape de 1, un număr aproximativ egal de cazuri noi apar zilnic. Pentru a calcula R, durata de incubație, durata de la apariția simptomelor la raportarea cazurilor, precum și timpul de transmisie de la caz la următorii pacienți, sunt necesare”, se arată în explicația de pe platformă.

„După infecția cu SARS-COV2 durează în medie 4-5 zile până apar simptome de boală: majoritatea cazurilor vor prezenta simptome în 2-7 zile. De asemenea există anumite întârzieri în raportarea cazurilor după ce pacientul se prezintă cu simptome, întârzieri legate de recoltarea și testarea pacienților. Numărul de reproducție R care reflectă transmisia în ziua de astăzi poate fi estimat doar după aproximativ 4 zile. Atunci o proporție suficientă (peste 10%) din transmisiile petrecute astăzi vor fi deja raportate. Alte metode care raportează R pentru ziua curentă se bazează fie pe predicție, fie reflectă doar ziua când simptomele au apărut, nu ziua când infectările s-au produs. Noi considerăm că momentul infectării este cel ce ar trebui raportat când se calculează transmisibilitatea în populație”, se mai arată în explicația oferită de statistician.

Următoarea procedură a fost folosită pentru estimarea numărului R efectiv:

- Dată de infectare a cazurilor raportate zilnic au fost imputate. Distribuția Gamma cu medie de 5.3 zile (1 - 13 zile) a fost folosită pentru perioada de incubație și distribuția Exponențială cu medie de 6.1 zile (0 - 18 zile) a fost folosită pentru durata între apariția simptomelor și raportarea cazurilor. Cumulat, cazurile sunt estimate a fi raportate după în medie 11 zile de la infectare (Table S1 în Kucharski et al).

- Numărul de infecții noi care nu au fost încă raportate au fost estimate folosind distribuția binomiala negativă. Luând în considerare incubația și durata până la raportare, se poate estima câți pacienți infectați în urmă cu cel puțîn 4 zile au fost deja raportați. Infecțiile apărute astăzi sau în ultimele 3 zile nu pot fi estimate precis, deci ultimul R este estimat pentru 4 zile în urmă.

- Numărul de reproducție efectiv (R) a fost calculat folosind metodă descrisă în Cori et al. pe ferestre săptămânale. Distribuția intervalului de transmisie (perioada în care un pacient transmite infecția următorului pacient) a fost Gamma cu o medie de 4.7 zile (Nishiura et al).

- Pașii 1-3 au fost simulați repetat de 1000 de ori. Media R, împreună cu intervale de confidențe au fost apoi calculate din cele 1000 de modele simulate.

Situația actuală:

Pentru a elimina interferențele zilnice cauzate de date la capătul intervalelor de extreme există un decalaj de 4 zile iar numărul R oferit în grafic cu 95% interval de încredere este aferent datei de 11 Iunie și a fost R = 1.1 (0.98, 1.24)

GRAFIC - Numărul de reproducție R a virusului COVID-19 în România

----------