Coronavirus: 941 de morţi în SUA în 24 de ore
Prima putere economică mondială este, în valoare absolută, ţara cea mai afectată de pandemie, atât în număr de decese, cât şi de cazuri diagnosticate (2.021.990). Acest număr este probabil inferior realităţii, ţinând cont de dificultatea accesului la teste întâmpinată la începutul pandemiei.
Statele Unite continuă să înregistreze circa 20.000 de noi cazuri de COVID-19 zilnic şi nu reuşeşte să modifice această curbă a noilor contaminări, unele zone preluând ştafeta de la altele. În anumite regiuni rurale, relativ ferite într-o primă fază, numărul spitalizărilor este în prezent mai important decât în urmă cu o lună.
În timp ce temerile legate de al doilea val îi cuprind pe antreprenori şi investitori, secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a afirmat că ţara "nu va putea să îşi închidă economia din nou".
"Cred că am învăţat că dacă oprim economia, provocăm mai multe pagube", a adăugat el, explicând că acum sunt suficiente capacităţi de testare şi locuri în spitale pentru a evita noi restricţii.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS