Restaurantele și locurile de joacă rămân închise și după 15 iunie pentru că virusul în spații închise se poate transmite mai ușor și pentru că există multe suprafeţe care sunt folosite în comun, sunt explicațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Despre meciurile care se vor juca fără spectatori, el a spus că "la bucuria unui gol o galerie nu poate păstra distanţare socială”.

TerasaFoto: HotNews.ro

Nelu Tătaru a vorbit, miercuri seară, la Digi 24, despre restricțiile care vor fi ridicate din 15 iunie, explicând de ce rămân în vigoare unele măsuri, cum ar fi închiderea restaurantelor sau a locurilor de joacă și interdicția spectatorilor la meciuri.

”Sunt spaţii închise. Încercăm o evaluare a spaţiilor deschise (terasele - n.r.) în care nu avem elementul de aeroflor. Mai avem 15 zile în care putem vedea care sunt rezultatele”, a afirmat Tătaru, întrebat de ce nu se redeschid și restaurantele din 15 iunie.

Despre locurile de joacă, Tătaru a explicat că există multe suprafeţe care sunt folosite în comun şi astfel se poate transmite virusul.

Întrebat de ce meciurile se vor disputa fără suporteri, ministrul Sănătății a spus: ”S-a ales această variantă, avem o lună cu reluarea antrenamentelor. În această perioadă am văzut şi meciuri amicale, urmează finalul campionatului, dar fără spectatori. Bucuria unui gol şi o galerie nu cred că poate păstra o distantare socială. Discuţiile avute cu ministrul Sportului, am ajuns la această concluzie, noi am dat doar normele de aplicare în această competiţie”.

Legat de reluarea slujbelor în interiorul bisericilor, Nelu Tătaru a spus că nu este luată în calcul de la 15 iunie.

Din 15 iunie, autoritățile din România vor lua noi măsuri de relaxare a unor restricții impuse din cauza epidemiei de coronavirus, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis.

Măsurile de relaxare care vor fi luate din 15 iunie:

  • Vor fi redeschise mall-urile, însă fără restaurante și locuri de joacă
  • Vor fi redeschise after-school-urile, creșele și grădinițele private
  • Va fi posibilă organizarea unor evenimente private cu un număr mai mare de participanți - 20 de persoane în interior, 50 la evenimente organizate în exterior
  • Vor fi redeschise sălile de fitness, cu respectarea unor norme foarte stricte
  • Vor fi redeschise piscinele exterioare, cu respectarea regulamentelor speciale

CITEȘTE ȘI:Patronatele din turism amenință că dau în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naționale dacă din 15 iunie nu se deschid restaurantele din hoteluri