Moscova a înregistrat 15.713 decese în luna mai, inclusiv 5.260 în legătură cu noul coronavirus, un total fără precedent în ultimii 10 ani, reprezentând o creștere de 57% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Departamentul de sănătate al capitalei ruse a declarat miercuri că, în 2.757 de cazuri, cauza principală de deces este Covid-19, iar în alte 2.503, aceasta este o cauză secundară sau auxiliară. Autoritățile ruse iau în considerare pentru statisticile epidemice doar prima categorie.

Într-o declarație, departamentul a mai spus că „viețile a 65.000 de oameni grav bolnavi au fost salvate” de la începutul epidemiei.

Între 2017 și 2019, luna mai nu a înregistrat niciodată mai mult de 9.998 de decese.

Autoritățile ruse au declarat că se așteptau la o creștere semnificativă a mortalității în luna mai.

Moscova nu înregistrase atâtea decese din vara anului 2010, când orașul a fost afectat de val istoric de căldură.