Austria își va redeschide granița cu Italia și va elimina carantina obligatorie pentru sosirile din alte 30 de țări europene începând cu 16 iunie, a anunțat miercuri ministrul de Externe Alexander Schallenberg, potrivit Reuters.

Control coronavirus la granita dintre Italia și AustriaFoto: Profimedia

Oficialii austrieci declaraseră anterior pentru Reuters că țara urmează să ridice restricțiile legate de pandemia de COVID-19 pentru sosirile din peste 20 de țări europene, inclusiv Italia, dar detaliile au fost stabilite la o ședință a executivului de miercuri dimineața.

Ridicarea restricțiilor nu se va aplica pentru Marea Britanie, Suedia, Spania și Portugalia, potrivit ministrului de Externe Austriac.

Autoritățile austriece vor continua să avertizeze împotriva călătoritului în Lombardia, cea mai afectată regiune de către pandemie din Italia.

La sfârșitul lunii trecute oficialii austrieci anunțaseră că Italia nu va fi printre țările incluse în a doua fază de redeschidere a frontierelor, stârnind polemici cu vecina din sud.

Citește și: