În timp ce tot mai multe state americane ridică restricțiile iar oamenii ies afară să socializeze și protesteze, aproape jumătate din statele SUA înregistrează rate mai ridicate ale infectării cu noul coronavirus, relatează CNN.

Coronavirus in SUAFoto: Profimedia Images

Numărul americanilor infectați cu coronavirusul a trecut de 1,9 milioane iar peste 110.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19 în doar patru luni, potrivit datelor Universității John Hopkins. Însă situația putea fi mult mai rea conform unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Berkeley.

Însă la nivel național 22 din statele americane înregistrează o creștere a numărului de noi infecții cu COVID-19, 20 au asistat la o scădere în ultimele zile în timp ce în alte 8 cifrele se mențin constante.

Unul din statele cu cea mai puternică creștere este Florida, numărul de noi cazuri raportate în fiecare zi crescând în medie cu aproximativ 46% în ultima săptămână, pe măsură ce majoritatea statului a intrat în a doua fază de relaxare a restricțiilor.

Dovezi că pandemia nu se apropie de sfârșit există și la nivel global. Duminică au fost raportate cele mai multe noi cazuri de infecție într-o singură zi la nivel mondial de la izbucnirea pandemiei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

„Aproape 75% din cazuri au fost raportate de 10 țări, majoritatea din Americi și Asia de Sud”, a anunțat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Îngrijorări legate de răspândirea coronavirusului la proteste

În timp ce protestatarii ies pe străzile din Statele Unite pentru a cere combaterea rasismului sistemic și a brutalității poliției, autoritățile responsabile de sănătatea publică subliniază nevoia de a lua măsuri de precauție.

Coronavirusul este transmisibil prin vorbit sau doar respirat. Purtătorii virusului pot fi contagioși chiar dacă nu prezintă simptome astfel că doctorii avertizează că este extrem de importantă purtarea unei măști de protecție și respectarea distanței sociale pe cât de mult posibil.

Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor din SUA a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că monitorizează cu atenție protestele în timp ce directorul CDC, dr. Robert Redfield a afirmat la începutul lunii că demonstranții ar trebui testați pentru coronavirus.

Redfield a declarat că este „foarte îngrijorat” că mesajul CDC nu „rezonează” cu publicul în timp ce numărul infecțiilor cu COVID-19 continuă să crească în Statele Unite.

Mai multe state din interiorul țării sunt lovite puternic

În timp ce marile orașe de pe coastă au fost afectate sever la debutul pandemiei în SUA, în ultimele săptămâni state din interiorul continentului, printre care Arkansas, Texas și Arizona, au asistat la o răspândire a pandemiei pe teritoriul lor.

În Utah, membra Camerei Reprezentanților din legislativul local Suzanne Harrison a descris creșterea recentă a numărului de infecții ca fiind „foarte îngrijorătoare și aproape exponențială”.

„Astăzi rata de testare pozitivă de 18,5% este aproape dublă decât cea de ieri (9,4%)”, a scris Harrison pe Twitter în cursul weekend-ului.

Statul a înregistrat peste 12.000 de infecții potrivit Universității John Hopkins.

„Când nu sunteți acasă vă rugăm să evitați contactul apropiat cu ceilalți și să purtați o mască atunci când alte măsuri de distanțare socială nu sunt posibile”, a notat pe Twitter și Departamentul de Sănătate din Utah.

Mai multe universități au anunțat de asemenea depistarea unor noi cazuri de COVID-19 în cadrul programelor sportive, printre care Universitatea de Stat Arkansas, Universitate Auburn și Universitatea de Stat Oklahoma.

Citește și: