Vârfurile crescute din traficul auto în jurul spitalelor importante din Wuhan, în toamna trecută, sugerează că noul coronavirus ar fi putut fi prezent și răspândit prin China centrală cu mult înainte ca focarul să fie raportat pentru prima dată în lume, potrivit unui nou studiu Harvard Medical School, potrivit ABC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Folosind tehnici similare celor folosite de agențiile de informații, echipa de cercetare din spatele studiului a analizat imagini din sateliții comerciali și „a observat o creștere puternică a traficului în preajma celor cinci spitale majore din Wuhan începând cu sfârșitul verii și începutul toamnei anului 2019”, potrivit Dr. John Brownstein, profesorul medical de la Harvard care a condus cercetarea.

Brownstein a declarat că această creștere a traficului a coincis și cu o căutare mai intensă pe internet pentru „anumite simptome care vor fi ulterior determinate ca fiind strâns asociate cu noul coronavirus”.

Deși Brownstein a recunoscut că dovezile sunt circumstanțiale, el a spus că studiul constituie un punct important de date noi în misterul originilor COVID-19.

„Ceva se întâmpla în octombrie”, a spus Brownstein. „În mod clar, a existat un anumit nivel de agitație socială cu mult înainte de ceea ce a fost identificat anterior ca începutul noului coronavirus.”

Deși oficialii chinezi nu ar fi înștiințat în mod oficial Organizația Mondială a Sănătății până la 31 decembrie că un nou agent patogen respirator circulă prin Wuhan, informațiile americane au surprins o problemă încă de la sfârșitul lunii noiembrie și au notificat Pentagonul.

Originea unui virus nou este greu de identificat, dar e foarte important pentru oamenii de știință să înțeleagă și să descopere secretele agentului patogen cunoscut oficial ca SARS-CoV2.

Sarcina cercetătorilor este mult mai complicată deoarece se izbesc de refuzul guvernului chinez de a coopera pe deplin cu autoritățile de sănătate occidentale și internaționale.