România se află pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor cu COVID -19, sunt din ce în ce mai puţine cazuri grave, la fel cum şi transmiterea comunitară a virusului este scăzută, iar numărul testelor făcute în întreaga ţară s-a redus, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a vorbit și despre deschiderea mall-urilor, care se va face etapizat, întâi magazine, apoi food-court, apoi locurile de joacă, după 15 iunie, dar și despre deschiderea after-school-urilor, grădiniţelor şi creşelor private, pe perioada verii.
"Suntem pe o pantă descendentă, având un număr de cazuri noi din ce în ce mai mic de la o zi la alta. Avem de patru-cinci săptămâni aproximativ 200 de cazuri la terapie intensivă. Cazurile grave sunt din ce în ce mai puţine, cele care stau pe ventilaţie mecanică", a spus Tătaru marți seară, la TVR 1, potrivit Agerpres.
El a menţionat că transmiterea comunitară este scăzută în ultima perioadă, existând focare în spitale, în căminele de bătrâni, în instituţiile cu pacienţi neuropsihici, "în rândul celor care îngrijesc".
"Suntem pe o transmitere comunitară scăzută în ultima perioadă. Mă uit şi la testele restante rămase de pe o zi pe alta. Dacă înainte aveam şi 2.000-3.000 de teste care rămâneau nelucrate, acum avem de la o zi la alta 826 de teste în întreaga ţară", a mai afirmat ministrul Nelu Tătaru.
"Nu pot fi luate în acelaşi timp măsuri de relaxare lăsând acasă sau în comunitate persoane infectate"
Bolnavii asimptomatici trebuie internaţi în spital până la un rezultat negativ al testelor de coronavirus şi nu pot fi luate în acelaşi timp măsuri de relaxare lăsând acasă sau în comunitate persoane infectate care încă pot fi transmiţătoare de COVID-19, a mai declarat ministrul Sănătății, la TVR 1.
"Bolnavii asimptomatici sunt internaţi în spital până la negativare. Deci pot fi şi mai mulţi, pot fi şi mai puţini. În condiţiile în care gândim că am limitat transmiterea în comunitate şi o avem doar în instituţii, prin spitale, haideţi să o păstrăm doar în spitale. Nu putem face măsuri de relaxare, în acelaşi timp, lăsând şi acasă sau în populaţie persoane infectate care încă pot fi transmiţătoare. Dacă vrem să ajungem la o viaţă cvasi-normală, cu toate libertăţile pe care le vrem, nu putem expune aceste libertăţi", a precizat Tătaru, citat de Agerpres.
Despre deschiderea etapizată a mall-urilor: Este foarte posibil, dar vorbim de 15 iunie
Ministrul Sănătăţii a vorbit și despre deschiderea mall-urilor, dar și despre deschiderea after-school-urilor, grădiniţelor şi creşelor private, pe perioada verii.
Nelu Tătaru a anunţat că miercuri va avea discuţii cu administratorii mall-urilor, urmând ca în funcţie de contextul epidemiologic să se analizeze deschiderea etapizată a acestora începând cu 15 iunie.
"Sper ca după relaxările de la 1 iunie să avem acelaşi parcurs, pentru ca după 15 iunie să avem un al treilea pachet de măsuri de relaxare. (...) În următoarele două săptămâni trebuie să facem nişte evaluări. Mâine voi avea nişte discuţii cu administratorii mall-urilor şi vom pune pe tapet ce se poate şi ce nu se poate. (...)
Intenţionăm ca tot ceea ce nu a fost deschis, să deschidem în următoarea perioadă, că e 15 iunie sau 1 iulie, mai devreme nu. (...) Mall-urile au magazine, dar au şi food-court-uri, au şi cinematografe şi spaţii de joacă. Ele trebuie gestionate ca locuri unde avem adunări populaţionale şi trebuie gestionate într-un context epidemiologic, în care precauţiile şi recomandările trebuie să aibă întâietate", a afirmat Tătaru.
Întrebat dacă deschiderea mall-urilor se va face etapizat, întâi magazine, apoi food-court, apoi locurile de joacă, Tătaru a răspuns: "Este foarte posibil. Dar vorbim de 15 iunie. Vom avea aceste discuţii şi vom pune în discuţie evaluarea la un anumit moment care va decide şi ce se deschide din interiorul mall-urilor. Vom anunţa cu două zile înainte, dar discuţiile cu agenţii economici sunt cu săptămâni înainte. Fiecare este pregătit, pentru compartimentul pe care îl are".
Tătaru a mai explicat că "în măsura în care vom avea o transmitere comunitară aproape de zero, atunci nu mai vedem aceste restricţii, vedem doar precauţiile (...) în spaţiile comune ca igienă, folosirea unui dezinfectant, spălatul pe mâini, pe faţă".
El a subliniat totuşi că "va mai dura" până la revenirea la normal: "Noi trebuie să gestionăm un prim episod al unei pandemii".
Despre deschiderea after-school-urilor, grădinițelor și creșelor pe perioada verii
Potrivit ministrului Sănătăţii, este posibil ca pe parcursul verii să fie deschise after-school-urile, grădiniţele şi creşele private "în condiţiile în care contextul epidemiologic o va permite".
"După 12 iunie se termină anul şcolar, părinţii nu vor mai putea rămâne acasă cu copiii şi atunci trebuie să ne gândim şi la acest lucru", a adăugat ministrul Sănătății.
Alte 119 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate marți în România, fiind cel mai mic număr de îmbolnăviri raportate în 24 de ore, în ultimele două luni. Bilanțul a ajuns la 19.517. Numărul pacienților vindecați, de la începutul epidemiei, este de 13.526, potrivit datelor furnizate de Grupul de comunicare Strategică.
Romania a luat masuri severe, printre primele tari in UE, chiar cand nu aveam inca nici un singur deces (Franta avea deja cu sutele si organiza alegeri locale, primul tur !).
Am pastrat frontiere deschise (nu ca Ungaria sau Bulgaria), am primit inapoi sute de mii de romani intorsi in urgenta din Italia si Spania (zilieri, clanuri de romi, etc).
Romania declara "mort de Covid" orice decedat testat pozitiv care avea si alte boli, in timp ce alte state din Europa (din Germania pana in Bulgaria) nu inregistreaza decat decedatii care au dezvoltat forma de pneumonie specifica Sars-cov-2-ului.
Germania a si fost criticata pentru asta de catre Belgia si Italia.
Chiar si in comparatie cu Germania, laudata de presa UE pt gestiunea pandemiei, Romania sta mai bine la raportul decese Covid/marimea populatiei.
De vreo doua saptamani suntem clar pe o panta descendenta a cazurilor active si deceselor zilnice, asecendenta a vindecarilor.
Daca pastram un minim de reguli de protectie (igiena mainilor, masca in spatii inchise si transport public, distantiere sociala pe cat posibil) vom reusi sa reducem contaminarile pana la cifre suficient de mici pentru ca sistemul sanitar sa poata face fata fara probleme.
Treptat reintram in viata "normala", desi cel putin pana la un vaccin dovedit eficient normalitatea nu va mai fi chiar cea de dinaintea pandemiei declansate de virusul din Wuhan.
Nu e gripă, nu se comportă ca gripa, nu trece de la sine, fiți responsabili în continuare și nu mai împrăștiați tâmpenii din creierul propriu sau surse dubioase.
Plus ca daca ceva merge prost, pe privati ii amendeaza si-i inchide. La stat nu le face nimic, ca li-s rude.
Ajutoarele de miliarde de euro au fost acordate de catre UE in functie de numarul de imbolnaviri raportate. Mai bine zis SI de numarul de imbolnaviri.
A se observa evolutia pandemiei in Europa dupa alocarea fondurilor. Atat!