Mall-urile s-ar putea deschide din 15 iunie, "dacă lucrurile merg bine" - ministrul Economiei

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 2 iunie 2020, 9:15 Actualitate | Coronavirus


mall
Foto: sibiu100%
​Mall-urile s-ar putea redeschide din 15 iunie, "dacă lucrurile merg bine", spune ministrul Economiei, Virgil Popescu. El se va întâlni marți cu reprezentanții centrelor comerciale, pentru a discuta despre redeschiderea "magazinelor mari” .

Virgil Popescu a declarat, la Digi 24, că mall-urile s-ar putea deschide pe 15 iunie, "dacă lucrurile merge bine”. "Eu sunt convins că la finalizarea acestor două săptămâni evaluarea va fi pozitivă”, a spus ministrul.

"Mâine (marți - n.r.) , la ora 15:00, am o întâlnire cu reprezentanții mall-urilor, cu reprezentanții care închiriază aceste spații comerciale. Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm, și lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor două săptămâni, să deschidem magazinele mari. Eu sunt convins că la finalizarea acestor două săptămâni evaluarea va fi pozitivă. Dacă lucrurile merg bine vrem să aducem viața la normalitate mai repede”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Reamintim că de luni, 1 iunie, au intrat în vigoare mai multe măsuri de relaxare, iar autoritățile au anunțat că dacă numărul cazurilor de coronavairus se menține pe panta descendentă, din 15 iunie ar putea fi ridicate alte restricții. Astfel, de luni se poate circula între localități fără declarația pe propria răspundere, s-au redeschis terasele și plajele.

Premierul Ludovic Orban a spus luni seară la Digi 24 că are emoții în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus din România după măsurile de relaxare, pentru că unele reguli ar putea să nu fie respectate, mai ales după incidentele care au avut loc în ceea ce privește măsurarea temperaturii în magazine.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2744 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by