Franța a înregistrat în luna mai o mortalitate cu 6% mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut și cu un procent mai mică față de 2018, în ciuda epidemiei de coronavirus, a transmis vineri Institutul Francez de Statistică, potrivit Reuters. În perioada de vârf a epidemiei, mortalitatea a fost cu 26% mai mare față de anul precedent.

Coronavirus FrantaFoto: Bardos Florent/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Pentru această analiză a fost luat în calcul intervalul 1-18 mai, a precizat sursa citată.

Cu toate acestea, dacă vorbim despre vârful epidemiei care a avut loc în perioada 1 martie-30 aprilie, rata mortalității a fost mai mare cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 16% față de 2018.

"De la 1 mai, rata mortalității nu a mai crescut comparativ cu anii precedenți”, a mai transmis agenția de statistică.