Paşaport de vacanță. Cu cât se apropie mai mult data de 3 iunie, ziua în care ar putea fi permise călătoriile între regiunile italiene, cu atât crește presiunea pe care regiunile, destinaţii tradiționale ale turiştilor din Italia, fac presiuni asupra guvernului pentru a găsi soluţii care să protejeze zonele cu o rată mică de contagiune. Astfel, Sardinia și Sicilia cer un pașaport de sănătate pentru a-i proteja atât pe turişti, cât și pe gazde, scrie ilsole24ore, potrivit Rador.

Plaja La Pelosa, SardiniaFoto: Flickr/ Tommie Hansen

Datele privind curba de contagiune care vor fi furnizate de Ministerul Sănătății, joi, 28 mai, vor fi decisive pentru redeschiderea regiunilor.

Christian Solinas, guvernatorul Sardiniei, a început negocierile cu executivul şi propune autorizarea noilor teste salivare. Scopul lui Solinas este o insulă fără Covid-19. Sardinia deschide brațele turiștilor, a explicat guvernatorul. Cu o singură condiție: „Cerem doar un strop de prudenţă: un certificat de negativitate la Covid-19”.

Președintele regiunii consideră că cine dorește să călătorească trebuie să facă mai întâi testul pentru a verifica dacă este negativ la Covid-19.

Propunerea este următoarea: pentru a ajunge în Sardinia, începând cu data de 3 iunie, pasagerul se va prezenta la îmbarcare cu biletul, cu un document de identitate și cu certificatul de negativitate la Covid-19. Guvernatorul Sardiniei a mers mai departe, propunând posibila acordare a unui bonus persoanelor care sosesc în Sardinia începând cu 3 iunie și care vor trebui să suporte costul certificatului. Un test care, „dacă guvernul își face partea”, poate fi efectuat în farmacii sau la medicii de familie, locuri unde „cetățeanul poate merge ușor” pentru a certifica că în acel moment nu este pozitiv.

Pe o linie similară cu cea a colegului său din Sardinia, președintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a prezentat şi el ipoteza unui pașaport de sănătate pentru a putea ajunge pe insulă începând cu data de 8 iunie.

Guvernul, însă, este destul de reţinut în ceea ce priveşte paşaportul de sănătate: „Soluția este ambițioasă, dar nu este practică”, a declarat Pierpaolo Sileri, ministrul adjunct al sănătății într-o intervenție la Radio 24. „Este nevoie de uniformitate pe întreg teritoriul și în acest moment e un lucru dificil. Este mult mai practic să redeschidem, lăsând acest virus în urma noastră şi respectând regulile ». Opinie împărtăşită de ministrul sănătății, Roberto Speranza, de ministrul afacerilor regionale, Francesco Boccia, dar şi de experții Comitetului Tehnico Științific, care au decretat în unanimitate că nu se pune problema unui pașaport de sănătate sau a unui certificat de negativitate.

Testele rapide de salivă propuse de Solinas pentru pașaportul de sănătate „nu sunt validate”, a subliniat directorul științific al Inmi Spallanzani din Roma, Giuseppe Ippolito, care a vorbit recent la emisiunea Agorà pe Rai3. Mai mult, el a adăugat că „în spatele lor se află o afacere privată de miliarde, pentru că aceste teste trebuie făcute în laboratoare private. OMS - a continuat Ippolito - care are și defectele sale, deoarece fuge după iepure de-abia după ce iepurele a scăpat- a admis în cele din urmă că nu există licențe de imunitate pentru coronavirus, lucru pe care Comitetul Științific Tehnic l-a susținut întotdeauna”.