Înarmate cu testarea în masă și capacități de monitorizare, tot mai multe țări europene își exprimă încrederea că pot evita o revenire la carantina anti-pandemie cu efecte economice devastatoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dacă cele mai multe state europene n-au reușit să țină sub control pandemia atunci când a ajuns la ele, în februarie-martie, Belgia și Polonia se numără printre acelea care spun că sunt mult mai bine plasate pentru a face față unui așa-zis al doilea val, potrivit rador care citează New Yorker.

După aproape două luni de oprimare, elevii se întorc la școală și magazinele non-alimentare ori restaurantele se redeschid, deși cu avertismente cum că relaxarea poate fi suspendată sau chiar anulată dacă îmbolnăvirile se vor înmulți.

„Putem exclude faptul de a fi nevoiți să revenim la măsurile dure”, a declarat duminică ministrul belgian de interne Pieter De Crem la postul VTM.

Mesaj similar cu al ministrului polonez al sănătății Lukasz Szumowski, care a declarat săptămânalului Sieci că Varșovia este bine pregătită, după ce a oprit cu succes extinderea unui focar din Silezia.

„Nu se poate impune o a doua carantină [...] Avem infrastructură, peste 120 de laboratoare efectuează teste. Există instrumente pentru a controla acest monstru”, a declarat Szumowski.

„Rămâneți cu noi”

În Cehia, care a avut mai puțin de 9.000 de cazuri, guvernul se așteaptă la noi măsuri mai degrabă specifice decât generale, în vreme ce Serbia admite posibilitatea unor focare locale, dar afirmă că impunerea carantinei din nou e improbabilă.

Deși țările care și-au ridicat carantina au mai avut focare izolate, asemenea viziuni par a fi sprijinite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a declarat că țări precum Germania, cu măsuri sanitare exigente, ar trebui să fie capabile să suprime focarele izolate.

„Avem nevoie ca oamenii să rămână cu noi, să înțeleagă cu adevărat că acest lucru va dura o vreme. S-ar putea să n-o nimerim cum trebuie chiar de prima dată”, a declarat pe 11 mai la o conferință de presă online epidemiologul OMS Maria Van Kerkhove.

În Germania cazurile noi de Covid-19 au continuat să scadă după relaxarea restricțiilor la începutul lui mai, deși au mai apărut focare la fabrici de procesare a cărnii, cămine de bătrâni și la o slujbă religioasă din Frankfurt la care peste 100 de indivizi au fost infectați.

În multe state europene, inclusiv cele lovite cel mai grav de pandemie, există o prudență mai mare în privința relaxării restricțiilor.

Iar președintele român Klaus Iohannis a declarat că nu va ezita să reimpună carantina deplină dacă infecțiile se vor înmulți.

Articol de Philip Blenkinsop și Alexander Smith; au mai contribuit Francois Murphy (Viena), Belen Carreno (Madrid), Gavin Jones (Roma), Aleksander Vasovic (Belgrad), Emma Farge (Geneva), Andrey Khalip (Lisabona), Radu-Sorin Marinas (București), Jan Lopotka (Praga), Jacob Gronholt-Pedersen (Copenhaga), Michel Rose (Paris), Douglas Busvine (Berlin) și Kristina Than (Budapesta)