​Șase asistente medicale și infirmiere de la Institutul "Marius Nasta" din Capitală au fost confirmate cu coronavirus. Managerul spitalului spune că este vorba despre cadre medicale care nu au respectat procedura de dezechipare și că una dintre asistente și-a infectat patru colege pentru că nu a purtat echipamentul de protecție.

Institutul Marius NastaFoto: Hotnews

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a afirmat la Digi 24 că este vorba despre asistente și infirmiere care nu au respectat procedura de dezechipare.

"Una a fost trimisă acasă în momentul respectiv, pe parcursul izolării s-a pozitivat. O altă persoană care nu a respectat procedura de dezechipare și procedura de protecție în zona verde a infectat alte colege. Nu pot să spun decât că aceste colege au fost atenționate de medici în rapoartele de gardă. Ele au fost izolate imediat, din momentul în care s-au constatat abateri de la procedură. Cel puțin acea colegă a luat contact în timpul turei cu alte patru fete și ele sunt infectate", a declarat managerul spitalului.

Ea a spus că nu au fost infectați și pacienți.

Mahler a mai afirmat că este o problemă de comisie de disciplină: "Sunt foarte tristă, eu și cei care au văzut-o și care i-au atras atenția că viziera și mănușile nu se dau jos în zona de COVID, că acest combinezon nu se întoarce la mânecă în zona de COVID (...) Poate cu tuberculoza suntem obișnuiți, dar nu e tuberculoză, riscul de infectare e mult mai mare. Noi nu suntem deloc ca imunitate pregătiți pentru asemenea inamic, nu putem trata lucrurile cu superficialitate".