Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că "poate nu ar fi rău” ca Ministerul Sănătăţii să analizeze posibilitatea ca pacienții cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome uşoare să fie tratați acasă, în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Ea susține că mai multe persoane ar fi sunat-o și i-ar fi spus că se tem că vor ajunge în spital, iar familiile lor în izolare, dacă în urma testării vor fi confirmate cu coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Firea a declarat, duminică, într-o conferință de presă susținută la sediul PSD, că de vineri, când a început programul de testare gratuită a bucureștenilor pentru COVID-19 s-au înscris 7.768 de persoane.

Ea a precizat că testele sunt de tip antigen - cele standard, şi nu cele rapide, care au dat erori - și sunt realizate în cele 20 de laboratoare şi nouă spitale de stat şi clinici particulare care sunt afiliate programului de testare în masă început de Primăria Capitalei.

"Practic, primăria prin ASSMB decontează suma de 200 de lei direct către spitalul sau clinica ce va realiza aceste teste. Noi ne dorim ca în scurt timp să se acopere prima etapă de testare, cele 11.000 de persoane, şi să trecem la a doua etapă de testare, care va fi demarată chiar în momentul în care se va încheia prima etapă", a susținut Gabriela Firea.

"Poate că nu ar fi rău ca Ministerul Sănătăţii să analizeze posibilitatea ca persoanele cu coronavirus, dar fără simptome, să fie tratate acasă"

Primarul Capitalei a mai susținut că mai multe persoane ar fi sunat-o şi i-ar fi transmis că se tem că vor fi spitalizate, iar familiile lor izolate, dacă rezultatul testului va fi COVID pozitiv.

"Poate că nu ar fi rău ca Ministerul Sănătăţii să analizeze împreună cu specialiştii în epidemiologie, virusologie, boli infecţioase, dacă s-ar putea şi în ţara noastră să se aplice un model european brevetat cu succes în Germania, spre exemplu, ca persoanele pozitive, dar fără simptome sau cu simptome uşoare, pe o declaraţie pe proprie răspundere a sa şi a familiei, să rămână acasă. Bineînţeles, în condiţiile în care există posibilitatea - o cameră separată pentru persoana respectivă, pentru a nu transmite virusul familiei”, a adăugat Gabriela Firea.