SUA: Preşedintele Trump susţine că nu va mai închide ţara în cazul unui al doilea val al epidemiei COVID-19

de DP     HotNews.ro
Vineri, 22 mai 2020, 3:57 Actualitate | Coronavirus


Donald Trump
Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia
Preşedintele Donald Trump a declarat joi că dacă un al doilea val al epidemiei noului coronavirus va afecta din nou Statele Unite nu va mai încerca să închidă din nou ţara, informează dpa, citată de Agerpres. "Vom stinge focarele, nu vom închide ţara, vom stinge focul", a susţinut Trump referindu-se la eventualitatea unui al doilea val al epidemiei COVID-19. "Fie că este vorba de tăciuni, fie că sunt flăcări, le vom stinge", a adăugat preşedintele american în timpul unei vizite la fabrica de automobile Ford din Ypsilanti, în vestul statului Michigan.

Această declaraţie survine în condiţiile în care toate cele 50 de state americane au relaxat deja într-o oarecare măsură restricţiile. Statele conduse de republicani au încercat într-o mai mare măsură să redeschidă economia mai rapid, în timp ce statele conduse de democraţi au o abordare mai prudentă.

Oficialii din domeniul sănătăţii publice au avertizat că o relaxarea prea rapidă a măsurilor restrictive ar putea duce la un al doilea val de infectări în toamnă şi la iarnă. Aceştia sunt îngrijoraţi că nu va exista voinţă politică sau publică de a reintroduce măsurile restrictive dacă situaţia o va impune.

În pofida declaraţiilor preşedintelui Trump, măsurile restrictive aplicate activităţilor economice, care au afectat cea mai mare parte a ţării, au fost puse în aplicare de autorităţile locale şi de stat, care ar fi responsabile de aplicarea unor noi ordine în cazul unui nou val al epidemiei COVID-19.

Totodată, Donald Trump a refuzat joi să poarte masca de protecţie în public în timpul vizitei la fabrica de automobile din Michigan, în pofida apelului procurorului general care i-a solicitat preşedintelui să poarte mască în conformitate cu ordinele de sănătate publică.

"Nu am vrut să ofer presei plăcerea de a o vedea", a declarat Trump când a fost întrebat de un reporter de ce a ales să nu poarte mască.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3340 vizualizari

  • +8 (14 voturi)    
    sper sa... (Vineri, 22 mai 2020, 5:52)

    exilatul [utilizator]

    numai fie cind o sa vina al doilea val...poate "pleaca" cu primul....
  • +1 (1 vot)    
    De la un fost localnic (Vineri, 22 mai 2020, 8:28)

    Setalcott [utilizator]

    V-ati uitat pe harta unde e Ypsilanti? E taman langa Detroit, mai la vest, ce-i drept, dar tot in estul statului.
    • -1 (1 vot)    
      te pui cu jurnalistii? (Vineri, 22 mai 2020, 11:31)

      robot_critic [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      :)
  • +4 (8 voturi)    
    Cat timp exista tampiti. (Vineri, 22 mai 2020, 9:49)

    Marionette [utilizator]

    Dispusi sa moara ca vitele, nici eu n-as inchIde economia.
    Acum e momentul sa iei decizii dure, sa te stochezi cu mancare si resurse pentru plata utilitatilor si sa astepti sa moara prostanii.
  • +3 (5 voturi)    
    Ce idiot (Vineri, 22 mai 2020, 10:37)

    demetru [utilizator]

    El n-a fost in stare sa gestioneze primul val si vorbeste de stingerea focului. Sa se ia de mana cu Bolsonaro ca si ala face pe desteptu si refuza sa poarte masca.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by