Purtatul măștilor va fi obligatoriu în Spania de joi, începând cu vârsta de 6 ani, pe străzi sau în locurile publice precum magazine, acolo unde nu există posibilitatea de a păstra distanța, potrivit unui decret publicat miercuri și citat de AFP.

Coronavirus Spania, copilFoto: Profimedia Images/Andreas Solaro/AFP

"Folosirea măștii va fi obligatorie pe drumurile publice, în spațiile în aer liber și în orice loc închis pentru uzul publicului (...) atunci când nu este posibilă menținerea unei distanțe de securitate de cel puțin doi metri", arată acest text.

Dispoziția vizează toate "persoanele de 6 ani și peste", adaugă decretul. Persoanele care au dificultăți respiratorii sau cele care pot justifica alte situații "de necesitate sau de forță majoră" vor fi exceptate.

Textul nu precizează în schimb sancțiuni în cazul nerespectării cerințelor.

Din 4 mai, folosirea măștilor în transporturile publice spaniole era deja obligatorie.

Decizia de a generaliza purtatul măștilor a fost luată în acord cu toate regiunile Spaniei, care dețin competențele în materie de sănătate publică.

Spania, una dintre cele mai afectate țări din lume de pandemie, cu aproape 28.000 de morți, a demarat o relaxare progresivă și foarte prudentă a măsurilor de izolare socială, în care nu au fost incluse încă regiunile Madrid, Barcelona și o mare parte a regiunii Castilia-Leon, la nord de capitală.

Transmisia noului coronavirus a încetinit puternic, potrivit autorităților, care au impus la jumătatea lui martie unele dintre cele mai stricte măsuri de carantină din lume. Marți, numărul persoanelor decedate a rămas sub pragul de 100 pentru a treia zi consecutiv.