Primele băi în mare în Franța, berării redeschise în Germania: o nouă viață (re)începe în Europa (La Stampa)

de DP     HotNews.ro
Marţi, 19 mai 2020, 4:28 Actualitate | Coronavirus


Plaja
Foto: Stirile ProTV
Primele scufundări în mare în Franța, bere la terase în Germania și revenire lentă la normal în Spania (dar cu unele excepții), scrie publicația italiană La Stampa, citată de Rador.

Cu ritmuri diferite, țările europene se confruntă cu redeschiderea. După 55 de zile, francezii au experimentat primul week-end de libertate, chiar dacă aceasta este condiționată de regulile fazei 2. Pe plaje, la pădure, la pensiuni sau în case de vacanță, dar și în vizită în locuri turistice celebre care s-au redeschis, precum Mont Saint-Michel sau catedrala din Chartres.

Franța, primul weekend de libertate


Francezii au ieșit duminică în număr mare pe plaje, dar cu respectarea regulilor (nu picnic și nu stat pe plajă la soare), precum și la pădure, în casele de vacanță și în reședințele secundare. La maximum 100 km de casă, aceasta este limita impusă.

Cu toate acestea, continuă apelurile șefului statului și ale membrilor guvernului către francezi de a nu lăsa garda jos la o săptămână de la redeschidere, primele rezultate urmând să apară în câteva zile. Situația pare să fie sub control, cu 25 de noi focare deja identificate și testate și cu o marjă de 50.000 de teste pe zi. Dar spectrul unui al doilea val al virusului este în continuare prezent, chiar dacă starea de spirit generală este orientată decisiv spre optimism. Se vorbește despre vacanțe sigure, cel puțin în Franța, iar granițele Schengen s-au redeschis aproape peste tot, fără a mai fi nevoie de carantină. Deși există o vădită nemulțumire legată de lipsa de coordonare cu anunțul italian de redeschidere a frontierelor pe 3 iunie (după ce Parisul anunțase 15 iunie).

Germania: s-au redeschis berăriile


Barurile, berăriile, cafenelele și restaurantele încep să se redeschidă luni în Germania, dar cu o serie de limitări și diferențe între diferitele landuri. Deschiderea este mai restrânsă în Bavaria, regiunea cea mai afectată de epidemie, unde doar restaurantele cu terase în aer liber se pot redeschide. În Saxonia-Anhalt, fiecare restaurant trebuie să aibă o autorizație din partea autorităților pentru a putea redeschide. În Berlin și în Renania de Nord-Westfalia, barurile și berăriile rămân închise din cauza dificultății de a menține distanța între persoane. Hotelurile și pensiunile pot deja primi oaspeți în Hamburg, Hessa, Saxonia și Turingia. Începând de luni, este posibil să se treacă la această fază și la Bremen, în Renania de Nord-Westfalia, în Renania-Palatinat, Saar și Schleswig-Holstein. Peste tot cu obligația de a menține distanța de cel puțin un metru și jumătate între oameni, cu excepția cuplurilor care locuiesc împreună. În hoteluri, contactele dintre clienți și personal sunt menținute la minimum. În multe țări, restaurantele vor trebui să închidă la ora locală 22:00.

Temerile Spaniei


Cea mai mare parte a Spaniei a început relaxarea, dar la Madrid și Barcelona restricțiile rămân în vigoare. Autoritățile sanitare ale guvernului au ordonat celor două metropole să aștepte, deoarece acestea sunt zonele cele mai afectate de pandemie și trebuie îmbunătățită capacitatea de a monitoriza cazurile noi.

Situația a dus la proteste din partea liderilor regionali de la Madrid și la manifestații de stradă - câteva sute de oameni într-un cartier înstărit din capitală, dar și în alte orașe, cum ar fi Salamanca și Zaragoza.

Premierul Pedro Sanchez a declarat sâmbătă, adresându-se detractorilor și adversarilor politici, că trebuie să se ia în considerare faptul că menținerea sub control a crizei sanitare înseamnă, de asemenea, protejarea economiei naționale. "Prin salvarea vieții oamenilor, salvăm, de asemenea, întreprinderi și locuri de muncă", a spus Sanchez.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5538 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    nu picnic (Marţi, 19 mai 2020, 10:40)

    TrickyWicky [utilizator]

    nu stat la soare.
    Orice medic poate spune ca Vitamina D primita de la Soare este chintesenta unui sistem imunitar bun
    DE ce ai interzice asa ceva???
  • -4 (10 voturi)    
    Dar vai, cum indraznesc, ei nu stiu ca dupa (Marţi, 19 mai 2020, 11:04)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    covid lumea va fi altfel? Insista unii ca lumea chiar trebuie sa fie altfel, pentru ca asa poftesc ei.

    Toata lumea sa stea incuiata, pentru ca altfel vor muri oameni si stie oricine ca inainte de covid nu murea aproape nimeni.

    De exemplu in 2017 se murea doar din intamplare:
    295 mii de oameni s-au inecat
    1,24 milioane in accidente rutiere
    au mai fost si cativa ghinionisti:
    1,23 milioane morti de boli la rinichi
    1,32 milioane care au murit de boli la ficat
    oups! aici urmeaza mai multi:
    9,56 milioane au murit de cancer
    17,79 milioane de probleme cardio vasculare

    Dar nimic nu se compara cu cei 320 mii morti de covid din anul de gratie 2020! Nu conteaza ca majoritatea aveau deja programare din alte motive, acum e trendy sa spunem ca toti bolnavii mai aveau in fata ani sau chiar decenii de viata. Poate chiar vesnicia.

    Datele despre decese la nivel mondial (total, pe tari, pe regiuni, pe maladii, pe grupe de varsta etc) disponibile la:

    https://ourworldindata.org/causes-of-death

    P.S. Hai cu minusurile!
    • -4 (10 voturi)    
      nu pricepi (Marţi, 19 mai 2020, 11:32)

      TrickyWicky [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      Daca Bill a zis ca e pandemie atunci va fi pandemie chiar si cu 2 morti la nivel global
      • 0 (4 voturi)    
        Bill, Gerorge (Marţi, 19 mai 2020, 13:22)

        kendf [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

        Ce mai conteaza, prostii oricum isi gasesc cate un tap ispasitor care sa le confirme lor conspiratiile idioate.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by