Situaţia în materie de contaminări se stabilizează în Rusia, au afirmat duminică autorităţi sanitare ruse, în timp ce ţara a înregistrat 9.709 noi cazuri în ultimele 24 de ore, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Coronavirus RusiaFoto: Sergei Savostyanov / TASS / Profimedia

Pentru a treia oară în decurs de o săptămână, cifra noilor contaminări în Rusia se situează sub pragul de 10.000.

În acest context, Agenţia sanitară rusă (Rospotrebnadzor) şi-a exprimat satisfacţia pentru un "nivel de stabilitate pe care toată lumea îl aştepta".

"Aş spune că noi am reuşit în prezent să împiedicăm creşterea" de noi contaminări, a asigurat responsabila Rospotrebnadzor, Anna Popova, într-un interviu acordat canalului public rus Rossia-24.

"Situaţia se stabilizează în ţară. Toate regiunile au reuşit să stabilizeze situaţia", afirmă ea.

Rusia, care a început în această săptămână o ieşire izolare prudentă după aproape o lună şi jumătate de restricţionări severe, se situează pe locul al doilea pe plan mondial, după SUA, ca număr de contaminări, cu un total de 281.752 de cazuri înregistrate.

Numărul noilor decese în ultimele 24 de ore este uşor inferior celui din ajun (119), care constituia un record pentru Rusia de la începutul pandemiei apărută în decembrie în China. În total, ţara a înregistrat 2.631 decese.

Autorităţile sanitare ruse au afişat în două rânduri în cursul săptămânii care s-a scurs un număr de noi cazuri inferior pragului de 10.000. Dar cifrele fluctuează de la începutul lunii aprilie, fără să indice o tendinţă clară, notează AFP.

Unii critici au pus la îndoială veridicitatea ratei oficiale de mortalitate, acuzând Rusia că subevaluează în mod deliberat numărul deceselor de COVID-19.