Este posibil ca soluția contra coronavirusului să fi fost în fața ochilor noștri în tot acest timp, ronțănind leneșă un morcov. Se pare că tot ce avem nevoie ne poate fi oferit de rumegătoarele ce poartă numele de lame, scrie Guardian.

Lama Winter, ajutor pentru cercetatoriFoto: Handout / AFP / Profimedia

Un studiu publicat în revista de specialitate Cell arată că anticorpii din sângele lamelor ar putea oferi protecție împotriva coronavirusului. Pe lângă anticorpii mai mari ca ai noștri, lamele au unii mai mici care se pot strecura în spații de pe proteinele virale care sunt prea mici pentru anticorpii umani, ajuntând la combaterea atacului.

De aceea, oamenii de știință speră că anticorpii lamelor ar putea proteja oamenii care nu au fost infectați.

Echipa de cercetători își datorează descoperirea unei lame în vârstă de patru ani pe nume Winter (Iarna), din Belgia.

Anticorpii ei deja s-au dovedit capabili să combată Sars și Mers, lucru ce i-a făcut pe cercetători să speculeze că ar putea funcționa și contra noul coronavirus și, într-adevăr, cel puțin în în culturi celulare, sunt eficiente împotriva acestuia. De aceea, cercetătorii lucrează acum pentru a trece la testele clinice.

”Dacă funcționează, lama Winter merită o statuie”, a spus Xavier Saelens, virolog la Universitatea Gent și unul dintre autorii studiului.

Pentru cei pasionați lame, noile vești nu sunt o surpriză, pentru că aceste animale au deja o reputație în universul tratamentelor. Anticorpii de lame au fost folosite în lupta contra bolilor de ani de zile, cercetătorii studiind capacitățile lor contra HIV și altor virusuri.

”Totul în privința lor te face să crezi că ar trebui să fie cele mai apreciate creaturi din lume”, spune George Caldwell, care crește lame în Sonora, California, mergând cu ele la universități precum Stanford sau Berkeley.

Scopul lui Caldwell este să spună lumii despre însușirile lor: ”Lamele sunt adevărații unicorni”.