Numărul de cazuri de coronavirus din România a ajuns, sâmbătă, la 16.704, după înregistrarea a 267 de noi infecții. Tot astăzi, până la prânz, au fost raportate 11 noi decese, bilanțul victimelor cu Covid-19 urcând la 1.081. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.574 au fost declarate vindecate și externate.

Coronavirus in RomaniaFoto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia

La ATI, în acest moment, sunt internați 206 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.746 de persoane. Alte 14.491 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 303.734 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.918 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 484 în Germania, 86 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.