Cei care dețin terase sau sunt fani ai acestora trebuie să ştie că dubla reglementare a stării de alertă i-ar putea împiedica să facă bani sau să se bucure de relaxare cel puţin o săptămână începând de luni, iar singurul care ar putea lua o decizie rapidă este Guvernul, scrie Mediafax. Și asta pentru că de luni, proprietarii vor avea de ales să respecte fie legea, fie ordonanţa care stabileşte regulile pe timpul stării de alertă. Cu alte cuvinte, pot alege dacă să piardă sau să câștige bani.

Terase Centrul Istoric 16Foto: Hotnews

Guvernul a emis joi OUG 68/2020, în baza căreia Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a declarat prin Hotărârea 24/2020 stare de alertă începând din 15 mai şi a instituit o serie de măsuri de distanţare socială şi protecţie sanitară, dar fără a stabili şi sancţiuni.

Printre aceste măsuri se număra şi decizia ca terasele să rămână închise. Punctul 6 al anexei la decizia CNSU prevede că „este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât şi la terasele din exteriorul acestor locaţii”. OUG 68/2020 care stă la baza acestei decizii este deja în vigoare începând de vineri, 15 mai.

Tot vineri, preşedintele Iohannis a promulgat legea privind starea de alertă iniţiată de Guvern şi aprobată cu modificări de Parlament. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial la scurt timp după promulgare şi va intra în vigoare luni, 18 mai.

Articolul 8 al acestei legi prevede că „pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. (2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate la alin. (1), cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară”.

În aceste condiţii, proprietarii şi iubitorii de terase se pot întreba, pe bună dreptate, cum ar trebui să procedeze începând de luni: să respecte prevederile ordonanţei sau ale legii? Dacă respectă ordonanţa, pierd bani, dacă respectă legea, câştigă bani.

Pentru rezolvarea acestei dileme a proprietarilor de terase, autorităţile trebuie să abroge OUG 68/2020, având în vedere că specialiştii consultaţi de MEDIAFAX spun că legea aprobată de Parlament are întâietate.

Numai că anularea OUG 68 /2020 nu se se face pocnind din degete. Dacă se alege varianta respingerii ordonanţei prin lege aprobată de Parlament, procedurile constituţionale durează cel puţin 5 zile. Iar legea privind starea de alertă este cel mai bun exemplu.

Presupunând că luni 18 mai, Parlamentul decide în procedură de urgenţă să respingă ordonanţa printr-un proiect de lege, paşii de parcurs sunt următorii: prima Cameră sesizată, Senatul, trebuie să convoace Biroul Permanent pentru trimiterea ordonanţei la comisiile de specialitate pentru avize şi întocmirea raportului de fond. Presupunând că acest lucru se întâmplă într-o singură zi, raportul de fond este trimis plenului şi aprobat. Odată adoptat de plenul Senatului, proiectul de lege privind respingerea OUG 68 este trimis la Camera Deputaţilor, camera decizională, unde se reia aceeaşi procedură. Deci cel puţin încă o zi.

După ce proiectul va fi adoptat de Cameră, va fi depus la Secretariatul General pentru două zile, timp în care se va aştepta o eventuală contestare la CCR. Dacă este contestată, legea de respingere a ordonanţei nu mai este trimisă la promulgare. Dacă preşedintele refuză promulgarea şi o retrimite Parlamentului, procedura se reia. Dacă e promulgată, legea de respingere a OUG 68/2020 se publică în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la trei zile după publicare, respectiv luni, 25 mai.

Aşadar, varianta respingerii OUG 68/ 2020 înseamnă cel puţin o săptămână de incertitudine pentru proprietarii de terase. Există însă varianta rapidă a abrogării OUG 68 printr-o altă ordonanţă de urgenţă, care ar putea intra în vigoare în aceeaşi zi în care a fost emisă de Guvern.

Conform Constituţiei, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere (...) (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat (…)”.

Deci soluţii legale există. Totul depinde însă de bunăvoinţa şi rapiditatea premierului Orban şi a Cabinetului său de a respinge OUG 68/2020.