Relațiile bilaterale SUA-China servesc intereselor ambelor popoare, a transmis vineri purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing, în replică la amenințările liderului de la Casa Albă privind ruperea oricăror legături între cele două state, pe fondul acuzațiilor privind modul în care partea chineză a gestionat pandemia de coronavirus.

SUA ChinaFoto: PublicDomainPictures.net

Purtătorul de cuvânt al ministerului Zhao Lijian le-a spus reporterilor că, totuși, pentru a avea relații bilaterale stabile să existe este nevoie de cooperarea Washingtonului, notează Reuters.

Relațiile dintre cele două state sunt din ce în ce mai tensionate, pe fondul crizei sanitare.

În acest context, deși a susținut adesea că are o relație bună cu omologul său chinez, președintele american Donald Trump a revenit joi seara cu acuzațiile legate de faptul că Beijingul nu a spus adevărul cu privire la izbucnirea pandemiei de coronavirus, precizând că autoritățile chineze ar fi putut stopa răspândirea noului coronavirus care a făcut peste 300.000 de victime, la nivel mondial, până la această oră.

Președintele Trump a amenințat cu ruperea tuturor relațiilor cu cea de-a doua mare economie a lumii. Tot mai mulți oficiali americani au invocat impunerea unor sancțiuni, adoptând un ton extrem de critic la adresa Chinei, acuzată recent și de spionaj în vederea furtului informațiilor privind dezvoltarea unui vaccin anti-Covid.