Românii care ies din zonele stabilite sau în afara intervalelor orare permise în timpul stării de alertă pot primi amenzi între 500 și 2.500 de lei. Dacă nu respectă izolarea sau carantina cuantumul acestora se dublează.

Politia si Armata pe strada in BucurestiFoto: Profimedia Images /Xinhua/Avalon.red

Participarea la mitinguri, procesiuni, concerte în aer liber, sau la activități culturale și religioase în spații închise, în stare de alertă, dacă acestea sunt interzise, pot scoate din buzunarele românilor între 500 și 2.500 de lei. În cazul organizatorilor unor astfel de evenimente, amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei. Aceleași amenzi sunt prevăzute și pentru operatorii transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul care nu respectă regulile de restrângere sau interzicere pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite.

Cuantumul amenzilor pentru încălcarea regulilor instituite în stare de alertă sunt prevăzute în legea aprobată miercuri de Parlament și care intră în vigoare cel mai probabil luni. În actul normativ s-a strecurat și o eroare. Mai exact, se prevede o amendă de până la 10.000 pentru o contravenție care însă nu figurează în lege. Astfel, la articolul 66 se face referire la litera t a articolului 65, literă care însă nu există, potrivit formei finale a legii care urmează să fie trimisă la promulgare.

CONSULTĂ AICI TEXTUL INTEGRAL AL LEGII PRIVIND STAREA DE ALERTĂ, ADOPTATĂ DE PARLAMENT

Amenzile prevăzute de lege pentru perioada stării de alertă:

1.De la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);

  • c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;
  • d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a);
  • e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.b);
  • g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii;
  • h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d);
  • k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.a);
  • m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.5 alin.(3) lit.b);
  • n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone
  • ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art.5 alin.(4) lit.h).

2. De la 1.000 lei la 5.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. a), b), f), i), o), q) și s);

  • a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității;
  • b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(1) lit.f);
  • f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri;
  • i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d);
  • o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art.5 alin.(3) lit.c);
  • q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici;
  • s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art.5 alin.(4) lit.g)

3. De la 2.000 lei la 10.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. l), r) și t);

  • r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici;
  • l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a);
  • NR: litera t a alineatului 65 nu există în lege

4. De la 3.000 lei la 15.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. j) și p).

  • j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
  • p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;

Măsurile care pot fi impuse și a căror încălcare reprezintă contravenție în măsura în care nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale:

Art. 5. – (1) Măsurile pentru creșterea capacității de răspuns

sunt:

  • a) achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;
  • b) suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor și dispozitivelor necesare acțiunilor de răspuns;
  • c) detașarea pe teritoriul național, în zonele afectate, a personalului care deține competențele adecvate gestionării situației de urgență, cu consimțământ;
  • d) coordonarea operațională a unor servicii publice;
  • e) adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activității serviciilor de asistență socială;
  • f) permanentizarea activității unor centre operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.

(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt:

  • a) evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;
  • b) acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele și animalele afectate; c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență;
  • d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;

(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

  • a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
  • b) restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;
  • c) interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
  • d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
  • e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
  • f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
  • g) participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.