Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi aprobat abia anul viitor, într-un ”scenariu optimist”, a transmis joi Agenția Europeană pentru Medicamente, organism care va trebui să dea undă verde folosirii acestui vaccin, scrie Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

În timp ce întreaga lume a accelerat cercetările pentru dezvoltarea unui vaccin, Uniunea Europeană, lovită extrem de puternic de pandemia de coronavirus, se teme că nu va avea suficiente stocuri în cazul în care vaccinul este descoperit de SUA sau China.

Agenția europeană, aflată în permanent contact cu 33 de institute care lucrează la un vaccin, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a accelera procesul de aprobare, a declarat șeful departamentului vaccinuri Marco Cavaleri, citat de Reuters.

Acesta a precizat însă că este sceptic cu privire la ipotezele potrivit cărora un vaccin ar putea fi accesibil deja în septembrie.

Într-o perspectivă optimistă, am putea vorbi despre un vaccin abia la anul pe vremea asta, la începutul anului 2021, a declarat el reporterilor.

El a exclus posibilitatea de a trece peste cea de-a treia fază de testare, despre care spune că este necesară pentru a se asigura că vaccinul este eficient și sigur.

Agenția analizează și 115 scheme diferite de tratament pentru infecția cu coronavirus care a ucis până acum aproape 300.000 de oameni, la nivel mondial.

Cavaleri a precizat că o parte din aceste medicamente/ tratamente ar putea fi aprobate la nivel european în această vară, fără a exemplifica.

Un lider al Parlamentului European a declarat că UE trebuie să se asigure că are drepturile de reproducere a vaccinului în cazul în care acesta este dezvoltat în afara spațiului european.

"Dacă primul vaccin va fi dezvoltat în afara Europei, trebuie să facem tot posibilul să ne asigurăm că acesta va fi accesibil pentru toate statele”, a spus Peter Liese, membru proeminent al Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Angela Merkel.

"Mizăm pe dialog și cooperare, dar trebuie să fim pregătiți și pentru situația în care alții resping dialogul. Avem nevoie de un Plan B”, a mai comentat Liese.

Lideri și organizații mondiale s-au angajat, începutul lunii, să doneze 8,1 miliarde de dolari (7,4 miliarde de euro) pentru cercetarea, fabricarea și distribuirea unui posibil vaccin și tratament împotriva COVID-19, în cadrul unei campanii în centrul căreia s-a aflat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce SUA și China au refuzat să participe efectiv la acest demers.