Coronavirus: Polonia redeschide cafenelele şi restaurantele, în pofida unei creşteri a numărului de cazuri de contaminare

de DP     HotNews.ro
Joi, 14 mai 2020, 4:50 Actualitate | Coronavirus


Varsovia
Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Polonia redeschide saloanele de înfrumuseţare, cafenelele, restaurantele precum şi unităţi de învăţământ, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, anunţând noi măsuri de relaxare, în pofida unei creşteri uşoare a numărului de cazuri de contaminare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Şeful guvernului a subliniat totuşi că purtarea măştii de protecţie şi distanţarea socială vor rămâne obligatorii după 18 mai, data intrării în vigoare a noilor dispoziţii.

Această ţară din UE, cu 38 de milioane de locuitori şi unde testele pentru coronavirus rămân limitate, a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de COVID -19 în această săptămână după ridicarea unei serii de măsuri restrictive în urmă cu 10 zile.

Numărul de noi persoane infectate în ultimele 24 de ore a atins un nivel maxim marţi, cu 595 de cazuri confirmate, conform statisticilor oficiale ale Ministerului Sănătăţii.

Polonia a autorizat săptămâna trecută redeschiderea hotelurilor, a centrelor comerciale şi a creşelor, însă alegerile prezidenţiale din 10 mai au fost amânate în ultimul moment, când pregătirile pentru un scrutin inedit prin corespondenţă s-au transformat într-un haos legal şi tehnic, notează AFP.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3263 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    bravo lor (Joi, 14 mai 2020, 5:32)

    cmariusalin [utilizator]

    oameni inteligenti si cu interesele populatiei in prim plan
    devine trasa de par treaba asta cu cazurile in crestere si ce rai sunt aia care ignora " statisticile"


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by