Cadrele medicale nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi Guvern celor care intră în contact cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Ministrul Sănătăţii a declarat la Europa FM că nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2.500 de lei brut, nici măcar pentru luna martie.

Medici care tratează bolnavi de COVID-19Foto: Profimedia Images / Blondet Eliot/ABACA

„N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a declarat Tătaru, la Europa FM.

Aproape 75.000 de cadre medicale ar urma să primească stimulentul financiar, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Stimulentul de risc pentru personalul medical implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus, aproximativ 75.000 de cadre medicale, va avea o valoare lunară de 2.500 lei (din care se scade impozitul pe venit de 10%). Acest stimulent nu se referă doar la medici, ci şi la asistenţi, la partea de personal care deserveşte ambulanţele, la partea de personal paramedical, a declarat ministrul Boloș, luna trecută.

Potrivit unui document transmis managerilor unităților spitalicești, stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar și paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 va fi plătit inițial din fondul de salarii al unității sanitare angajatoare și va fi decontat ulterior din fonduri europene.

Stimulentul de 2.500 lei brut/lună/persoană nu se supune rigorilor impozitării privind impozitul pe venit de 10%, aşa cum anunţate ministrul iniţial, și nu va fi cuprins în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuției asiguratorii pentru muncă reglementată la titlul V „Contribuții sociale obligatorii“, din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.