Timișoara a redeschis parcurile înainte ca România să iasă din starea de urgență în care se află din cauza pandemiei de coronavirus, scrie tion.ro. Accesul în parcurile și locurile de joacă din oraș a fost permis de miercuri, zi în care s-a ridicat restricția impusă și pentru florării.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decizia a fost luată în urma unei hotărâri a Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Timişoara.

Astfel, de miercuri a fost redeschis, după două luni, accesul în parcuri şi în locuri de joacă, cu respectarea restricţiilor instituite la nivel naţional. De asemenea, se deschid și florăriile.

Începând de vineri, se reia transportul public al Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT) la capacitatea maximă, exceptând transportul şcolar, care rămâne sistat.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că a propus acest proiect având în vedere numărul în scădere al bolnavilor cu coronavirus internați la Spitalul "Victor Babeş" Timişoara, care a ajuns la 86.

Robu a mai spus că are în vedere şi deschiderea teraselor, "dar nu peste noapte".

"Eu aş vrea, şi am cerut aparatului de specialitate să spună, dacă putem să-i ajutăm pe comercianţi de acea scutire de plată pe spaţiul pe care-l ocupă din terenul public, chiar să le putem da mai mult spaţiu, pentru a putea amenaja mesele la distanţe mai mari între ele decât până acum şi să nu le luăm bani pentru asta. Pentru bugetul local, aceste sume nu reprezintă ceva esenţial, dar pentru ei înseamnă mult", a spus edilul.

Marți, președintele Klaus Iohannis le-a recomandat administrațiilor publice locale să redeschidă parcurile atunci când România va ieși din starea de urgență, în 14 mai.