Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a propus marți ca proiectul unor parlamentari ALDE, PSD şi Pro România, referitor la anularea amenzilor date de către autorităţi în baza ordonanţelor militare în perioada stării de urgenţă, să fie preluat de Guvern și transformat în Ordonanță de Urgență, informează Agerpres. "Ca să fiu clar: Nu vom propune anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii şi liniştii publice", a menţionat Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

Calin Popescu TariceanuFoto: Arhiva personala

"Cei care am făcut acest proiect de lege ne-am bucura dacă el ar fi preluat de către Guvern şi transformat într-o Ordonanţă de Urgenţă care să pună capăt acestei teme, pentru a ne reîntoarce la ce e important: revenirea la viaţă!", a scris Tăriceanu, marţi, pe Facebook, atașând și proiectul de lege.

Click pentru a deschide

El a subliniat că proiectul nu este făcut "nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja Poliţia să-şi facă datoria şi nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile".

"Ca să fiu clar: Nu vom propune anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii şi liniştii publice", a menţionat Tăriceanu.

În opinia sa, proiectul are scopuri practice şi vizează evitarea blocării instanţelor.

"Vă închipuiţi ce înseamnă încă 300.000 de procese pe rolul instanţelor? Activitatea, care şi aşa se derula cu greutate, va fi total blocată. Ca să nu mai vorbim de pericolul de a răspândi virusul în momentul în care 300.000 de români vor lua cu asalt instanţele. Facem dreptate românilor care au fost amendaţi în mod abuziv! Valoarea amenzilor date în România este probabil cea mai mare din lume. Cine s-a gândit ca un pensionar care are 1.000 lei pe lună pensie trebuie să plătească 5.000 de lei amenda doar pentru că nu s-a putut încadra în cele 2 ore în care avea dreptul să iasă din casă, înseamnă că nu era cu toate ţiglele pe casă!", a adăugat Tăriceanu.