Consecințele economice ale carantinei, în special creșterea nivelului datoriei publice care îi va urma, vor fi suportate de către generațiile tinere, notează într-un op-ed Les Echos.
Inegalitățile sociale au fost subliniate pe larg în ultima perioadă: inegalitățile între copii în urma închiderii școlilor, inegalitățile între angajați vizavi de telemuncă, inegalitățile dintre familii în funcție de orașele de rezidență, șamd.
Relaxarea graduală a măsurilor de carantină ar putea face posibilă reducerea lor, inclusiv a uneia care până acum a trecut relativ neobservată: costurile carantinei sunt și ar trebui să fie suportate în principal de generațiile tinere, în timp ce principialii beneficiari par a fi cei în vârstă. Explicații.
Măsurile de izolare și carantină impuse pe scară largă pentru a „aplatiza curba” pandemiei - cu alte cuvinte, pentru a încetini răspândirea virusului - au produs două efecte. Pe de-o parte a prevenit suprasaturarea spitalelor și serviciilor medicale permițând astfel o mai bună tratare a cazurilor severe ceea ce a limitat numărul de decese.
În plus, acestea au amânat răspândirea infecțiilor și crescut durata de viața a celor care, din păcate, își vor pierde viața în cele din urmă datorită COVID-19 odată ce carantina este ridicată, în pofida paturilor libere din spitale.
Creșterea mortalității odată cu vârsta
Mai multe studii au arătat că rata mortalității din cauza virusului crește exponențial cu vârsta. În Franța, până în 21 aprilie 71% din persoanele care au decedat din cauza COVID-19 în spitale au avut peste 75 de ani, adică în jur de 9.000 de oameni. Trebuie reținut însă că acest grup demografic reprezintă puțin sub 10% din populația Franței.
Însă aproape 8.000 de decese suplimentare au avut loc în afara spitalelor, în azilurile și centrele de îngrijire pentru bătrâni. Situația este aceeași și în alte țări.
În Italia, de exemplu, 84% din decesele cauzate de coronavirus care au avut loc până în 17 aprilie au fost în rândul persoanelor de peste 70 de ani.
Pe baza datelor italiene disponibile, mai detaliate decât cele ale autorităților franceze, și estimând conservator că actuala rată a infecției se va menține odată cu ridicarea carantinei și se va distribui omogen de-a lungul piramidei de vârstă, ar însemna că peste 81% din anii de viață salvați mulțumită măsurilor de izolare și carantină sunt concentrați în rândul celor care au trecut de 60 de ani.
Considerând că valoarea unui an suplimentar de viață este aceeași, indiferent de vârstă, nu rămâne vreun dubiu că bătrânii beneficiază de carantină mai mult decât oricine. Copiii mici pot avea în medie mai mulți ani de viață „de câștigat” prin minimizarea expunerii la virus, dar rata mortalității în rândul lor este atât de scăzută încât nu este suficient pentru a echilibra ecuația.
Uriașa datorie publică
Cum rămâne însă cu costul actual al carantinei? Dezbaterea este în mod necesar mai speculativă pentru că depinde în parte și de deciziile politice viitoare. Însă sunt important de subliniat câteva aspecte relevante.
În primul rând carantina generalizată presupune costuri care sunt în întregime suportate de populația care muncește, cu alte cuvinte, de cei mai tineri: pierderea venitului (mai mult sau mai puțin, în funcție de sectorul de activitate și statutul profesional), riscul falimentului, pierderea locului de muncă, etc.
Apoi, măsurile adecvate care vor fi adoptate de guverne pentru a atenua magnitudinea acestor pierderi și inevitabilul pachet de stimulare economică ce va fi adoptat odată cu încheierea pandemiei, vor genera o datorie publică enormă.
Un lucru este cert: greutatea acestei datorii va trebui asumată, fie de contribuabili prin majorarea taxelor, fie de cei cu economii prin creșterea inflației, fie printr-o intrare în incapacitate de plată a datoriei suverane (cu toate consecințele pe care un astfel de episod le implică pentru plătitorii de taxe și cei cu economii).
Tentația de a amâna întrebările dificile pe mai târziu și a paria pe o creștere viitoare va fi mare. Este un pariu pe viitor, a cărui risc va apăsa în întregime asupra generațiilor tinere de astăzi.
Să fim bine înțeleși: aceasta nu se vrea o critică a carantinei ci doar o evidențiere a inegalităților de distribuție a costurilor sale care are loc de facto între generații.
În acest stadiu inegalitățile descrise mai sus nu sunt însă inevitabile: costurile carantinei care apasă asupra celor mai tineri, sunt diminuate de deschiderea școlilor pentru copiii care au cea mai mare nevoie de ele, de exemplu.
În plus, alegerile politice ar putea ajuta în echilibrarea distribuției de-a lungul timpului, în special prin garantarea că acționarii și creditorii companiilor asistate vor participa la efortul de recuperare viitor, limitând astfel greutatea datoriei publice care va apăsa asupra umerilor tinerilor pentru deceniile care vor urma.
1
6
