Deschiderea hotelurilor în Grecia: check-in în aer liber, mâncare şi băi în piscină pe rând (​​Ethnos.gr)

de DP     HotNews.ro
Luni, 11 mai 2020, 5:14 Actualitate | Coronavirus


Insula Thassos
Foto: Hotnews
Condiţii stricte de funcţionare la toate nivelurile a hotelurilor şi a altor locaţii turistice sunt prevăzute în "Protocolul Unităţilor Turistice" ce se va aplica în sezonul estival de anul acesta în Grecia, scrie ethnis.gr, potrivit Rador.

Protocolul promovat de Ministerul Turismului va fi revizuit în funcţie de recomandările Autorităţii Naţionale de Sănătate Publică din Grecia, dar în cele 16 pagini ale primei versiuni sunt cuprinse deja detaliat planurile de acţiuni la toate nivelurile: de la măsurile ce trebuie luate de personal, până la măsuri cu privire la serviciul de recepţie, serviciile de pe etaj (cum ar fi curăţenia în camere şi a spaţiilor comune), servicii de luare a mesei (restaurante, baruri etc.), până la măsuri cu privire la funcţionarea piscinei şi la serviciile de transportare a clienţilor către obiectivele turistice etc.

Fiecare unitate turistică, indiferent de dimensiune şi caracteristici, trebuie să-şi stabilească propriul protocol pe baza directivelor generale ale ministerului. Edificatoare pentru situaţia nouă cu care turiştii se vor întâlni anul acesta sunt prevederile cuprinse în protocol cu privire la serviciile de curăţenie în camere şi în celelalte spaţii.

Printre altele, sunt propuse "reducerea frecvenţei de curăţare a camerei pe durata sejurului (pentru evitarea contactului angajaţilor de la curăţenie cu un posibil caz de coronavirus şi transmiterea mai departe a virusului)", "renunţarea la schimbarea zilnică a lenjeriei şi a prosoapelor, care se va realiza doar la cererea clientului", dar şi eliminarea tuturor obiectelor decorative de folosinţă comună (perne, meniuri, reviste etc.), precum şi a aparatelor de cafea, a fierbătoarelor şi a tuturor produselor din minibar.

Se prevede de asemenea acoperirea cu o husă de unică folosinţă a telecomenzilor de televizor şi aer condiţionat, iar suprafeţele textile (de ex. tapiţeria mobilierului) trebuie curăţate cu un aparat cu aburi (temperatură ' 70°C).

  • Panouri / Marcaje

Conducerea hotelului trebuie să specifice când şi cum a fost efectuată curăţenia în cameră, dar şi să ofere dezinfectanţi sau un aparat pentru dezinfecţie în fiecare cameră. Personalul de la curăţenie va utiliza o mască chirurgicală (sau în cazul în care aceasta nu este disponibilă, va fi utilizată o mască de pânză), mănuşi şi halate impermeabile de unică folosinţă. Pe perioada lucrului, personalul de curăţenie nu trebuie să-şi atingă gura, nasul sau ochii cu mâna, nu trebuie să fumeze şi nici să mănânce.

Conducerea unităţii turistice trebuie să păstreze o evidenţă atât a angajaţilor, cât şi a tuturor persoanelor care au stat în hotel (nume, naţionalitate, data sosirii şi plecării, date de contact, precum adresa, telefon şi e-mail) pentru facilitarea comunicării cu contacţii apropiaţi în eventualitatea unui caz de Covid-19 ce ar putea fi depistat ulterior.
Pentru primirea clienţilor se recomandă, printre altele, utilizarea unui panou de plexiglas la recepţie în cazul unităţilor turistice de peste 60 de paturi, precum şi marcaje pe pardoseală la distanţă de doi metri pentru a-i indica clientului unde să stea.

Se propune, în plus, dezvoltarea unor alternative la check-in-ul tradiţional, prin utilizarea unor aparte portabile care pot fi dezinfectate mai uşor după fiecare utilizare sau a altor aparate automate, cum ar fi montarea unor terminale POS într-un punct din apropierea locului în care stă clientul cu scopul utilizării exclusive a cardurilor pentru plată. Se propune să se examineze şi posibilitatea ca check-in-ul să se realizeze în aer liber. Va fi interzisă intrarea în unitate a celor care nu sunt cazaţi acolo.

Pentru funcţionarea restaurantelor se propune spălarea intensivă a prosoapelor, feţelor de masă şi a tacâmurilor, chiar şi a celor care nu au fost folosite sau, alternativ, utilizarea unor tacâmuri şi feţe de masă ambalate de unică folosinţă, a alimentelor ambalate în porţii individuale, acolo unde este posibil.

În plus, în ceea ce priveşte dispunerea meselor (cu excepţia familiilor) se recomandă o distanţă mai mare de 1,5 metri ("spate în spate") a scaunelor, iar clienţii care vor sta faţă în faţă vor sta de asemenea la o distanţă de 1,5 metri. Pentru evitarea aglomerării se recomandă prelungirea perioadei în care restaurantele sunt deschise, clienţii urmând să vină la masă în serii.

De asemenea, hotelurile vor pune accent şi vor încuraja folosirea room service-ului fără o taxare suplimentară. Nu se recomandă funcţionarea bufetelor, ci servirea directă a mâncărurilor. Pentru consumul de băuturi vor fi utilizate doar accesorii individuale ambalate. În privinţa locurilor de joacă şi alte instalaţii pentru copii, se propune să se analizeze suspendarea funcţionării lor, după caz. În cazul în care vor funcţiona, va exista o prevedere de limitare a numărului de copii aflaţi în structurile locurilor de joacă.

Măsuri concrete sunt prevăzute şi pentru piscine, unde dispunerea scaunelor /şezlongurilor trebuie să respecte o distanţă suficientă încât punctele extreme dintre şezlongurile a doua persoane aflate sub umbrele diferite sau a două persoane care locuiesc în camere diferite să fie de cel puţin doi metri, în orice direcţie. În plus, trebuie oferite prosoape care vor acoperi şezlongul pe toată suprafaţa lui, iar după fiecare utilizare şezlongurile vor fi dezinfectate, sau se va pune un material textil special de unică folosinţă peste şezlong înainte de întinderea prosopului. Va exista o "stabilire strictă" a numărului de oameni care vor fi în piscină în acelaşi timp. În orice caz "numărul maxim total al persoanelor aflate în bazin în orice moment nu va fi mai mare de o persoană la 2,5 metri cubi de apă", iar în bazinele de înot închise vor fi 2 persoane la 20 de metri pătraţi".

  • Transportul

Un protocol special va fi aplicat şi pentru serviciile de transportare a clienţilor hotelului, De exemplu, în vehiculele de până la 5 locuri se prevede transportarea unui singur pasager plus şoferul. Ca excepţie se permite transportarea unui al doilea pasager, dacă acesta este însoţitorul unei persoane care are nevoie de ajutor. În autovehiculele de 6 sau 7 locuri se prevede transportarea a doi pasageri plus şoferul, iar în vehiculele de 8 sau 9 locuri se vor transporta trei pasageri plus şoferul. Se permite depăşirea numărului limită de pasageri dacă în vehicul intră - în afară de şofer- doar părinţi cu copii minori. Este obligatorie utilizarea unei măşti chirurgicale de protecţie atât de către pasageri, cât şi de către şofer.

Pe baza unor protocoale speciale vor funcţiona şi porturile şi ambarcaţiunile de agrement, precum şi ambarcaţiunile care organizează excursii zilnice. De ex. se prevede că "pe fiecare ambarcaţiune de agrement este permis numărul maxim de pasageri stabilit de legislaţia în vigoare". De asemenea nu este permisă îmbarcarea unor pasageri din staţiile intermediare de pe traseu, iar distanţa minimă dintre pasageri va fi de 1,5 metri.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19803 vizualizari

  • +1 (11 voturi)    
    Intr-o luna se vor inghesui toti romanii (Luni, 11 mai 2020, 11:17)

    clint [utilizator]

    in Thassos si Halkidikki, sa vezi ce cozi vor fi la taverna la souvlaki cu cartofi prajiti, familii de cate 20 de burtosi care nu isi pun un tricou pe iei cand merg la masa si sunt in stare sa hahaie constant si inept pe aceleasi mistouri de 2 lei ore in sir.
    Nee, mai bine stau acasa anul asta, decat la coada cu astia.
    • +5 (5 voturi)    
      romanul e atot stiutor (Luni, 11 mai 2020, 13:21)

      FlorinJianu1 [anonim] i-a raspuns lui clint

      Acum sincer ori vorbesti din auzite ca multi alti romani, ori chiar ai fost intre burtosii aia si acum te dai lovit :)))
    • 0 (2 voturi)    
      eu sunt mai optimist (Luni, 11 mai 2020, 17:42)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui clint

      Vor fi mult mai putini turisti, fie din motive financiare, fie vor evita concediile de frica.
      Plajele vor avea sezlong-urile puse la intervale decente, multi vor prefera paturi si umbrele proprii, totul va fi curatat extra.
      Ambarcatiunile de agrement nu vor mai cara turisti inghesuiti ca sardinele.
      Mancarea posibil sa vina la room-service, sau va fi luata la terasa, unde vor fi mai putini asezati la mese, deci se vor misca mai repede.
      Ce mai, eu zic ca va fi cel mai bun an la greci ;)
  • +6 (12 voturi)    
    Asta da vacanta... (Luni, 11 mai 2020, 11:18)

    Atoatestiutorul [utilizator]

    ...o vacanta pe cinste as zice. Cred ca va fi ingramadeala la stat la randuri prin aeroporturi, pe la cazare, apoi sa-ti astepti randul sa intri in piscina...in mare. Apoi masa sa-ti vina pre-ambalata, sa-ti scuturi tu asternuturile d enisip, prosoapele ude insirate pe balcoane sau in camera...o adevarata placere si farmec al vacantei. Abia astept...
  • 0 (10 voturi)    
    vacanta (Luni, 11 mai 2020, 11:40)

    panda_rosu [utilizator]

    Chiar credeti ca merge cineva in vacanta anul asta, mai ales in alte tari?
    • +2 (6 voturi)    
      pai (Luni, 11 mai 2020, 12:03)

      jescu [utilizator] i-a raspuns lui panda_rosu

      Vacantele sunt platite de anul trecut. Unele cu credite. Care a platit un avans mic, cateva sute de euro poate ca anuleaza, dar care a platit cateva mii de euro nerambursabil ? Tu ce crezi ? :)
      • 0 (2 voturi)    
        Lol (Luni, 11 mai 2020, 13:57)

        mitg [utilizator] i-a raspuns lui jescu

        Cine plateste mii de euro "nerambursabil" sper din tot sufletul ca are si spirit de prezenta sa cumpere asigurare de anulare (si nu d-aia ieftina ci una all-risk).

        Dar stiind romanii ...
    • +1 (3 voturi)    
      ala (Luni, 11 mai 2020, 13:44)

      EQUANT [utilizator] i-a raspuns lui panda_rosu

      eu mi-am rezervat ceva in grecia, dar este cu anulare gratuita. Mai vedem ce va fi pana atunci. Nu zic ca nu sunt necesare, dar cu restrictiile astea nu va mai fi la fel...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by