Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce mai multe cadre medicale diagnosticate cu COVID-19 şi internate pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" s-au adunat într-un salon şi au început să cânte.

Spital BotosaniFoto: Captura video

Imaginile cu cele zece persoane au fost postate pe reţelele de socializare, iar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani s-au autosesizat. Potrivit Agerpres, ancheta se desfăşoară in rem, urmând ca fiecare persoană participantă la acţiunea respectivă să fie identificată şi audiată.

"Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectuează cercetări pentru această faptă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu. Imaginile video apărute pe reţelele de socializare surprind mai multe persoane care parodiază piesa "Hai la Botoşani!", intepretată de trupa "Fetele din Botoşani".