Șefa ATI de la Gerota, care a fost infectată cu COVID-19, numită director al spitalului

de I.B.     HotNews.ro
Sâmbătă, 9 mai 2020, 0:02 Actualitate | Coronavirus


Spitalul Dimitrie Gerota
Foto: MAI
Medicul șef al secției ATI de la Spitalul Gerota din București, Alida Moise, care a fost infectată cu COVID-19, a fost numită, vineri, director al spitalului, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela. Fostul manager a fost numit director al Direcției Medicale din Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, pe Facebook, că doctorul Alida Moise, „cea care a învins moartea”, a fost numită director general al Spitalului Gerota.

„Începând de astăzi (vineri-n.r.), medicul șef al Secției ATI a Spitalului de Urgență <Profesor Dr. Dimitrie Gerota> București, doamna Moise Alida, cea care a învins moartea printr-o luptă crâncenă cu acest virus, și care va continua să salveze vieți, a fost împuternicită să îndeplinească funcția de director general al acestei unități”, a informat ministrul.

Potrivit acestuia, fostul director general al Spitalului Gerota, Dragomir Dinu, a fost împuternicit director al Direcției Medicale din Ministerul Afacerilor Interne, iar medicul șef al Secției Gastroenterologie a spitalului, Claudia-Iulia Mahu, a fost numită director adjunct al direcției.

Mai multe cadre medicale și persoane care au fost internate în spitalul „Gerota” din Capitală, între care și șefa de la ATI, s-au infectat de la un fost ofiţer MAI, care nu a spus adevărul la revenirea sa din Israel. Femeia a fost în stare gravă, internată la Institutul Național „Matei Balș” și s-a vindecat.

Pe numele fostul ofițer MAI a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind acuzat că ar fi infectat zeci de persoane, pacienţi şi cadre medicale de la Spitalul de urgenţă „Dimitrie Gerota”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5113 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    o sa ia cu suspendare... (Sâmbătă, 9 mai 2020, 1:00)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    o sa ia cu suspendare...
  • +2 (4 voturi)    
    Ar fi interesant de știut. (Sâmbătă, 9 mai 2020, 8:06)

    asavreau [utilizator]

    Ce a pățit cel care a infectat tot spitalul?
  • +2 (4 voturi)    
    Mușamalizare, dar oare de ce? (Sâmbătă, 9 mai 2020, 8:20)

    nick24 [utilizator]

    “...numele fostul ofițer MAI a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind acuzat că ar fi infectat zeci de persoane, pacienţi şi cadre medicale de la Spitalul de urgenţă „Dimitrie Gerota”.”
    Numele e in ziare Nelu Lupu! Și pesemne că merge acum și la servici ADP 4 , câ nu-i ajunge pensia specială sau că e gagicăreală pe acolo?
  • +1 (3 voturi)    
    Pe bune?! (Sâmbătă, 9 mai 2020, 8:47)

    poxim [utilizator]

    „ Pe numele fostul ofițer MAI a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind acuzat că ar fi infectat zeci de persoane, pacienţi şi cadre medicale de la Spitalul de urgenţă „Dimitrie Gerota”. Pe bune?! Mai e cineva care crede asta?!
    Ați văzut cum arăta un astfel de formular pe care trebuia să-l completezi?!
    In articolul ăsta este prezentat un astfel de formular: https://gazetadecluj.ro/scenariul-de-la-suceava-se.../... sau https://presshub.ro/wp.../uploads/2020/03/29/declaratie.jpg
    In acest formulat singura întrebare la care cineva putea să nu recunoască ceva (în caz că avea de recunoscut ceva) era întrebarea nr.2, care zice așa: „Ați călătorit în ultimele 14 de zile în țări/zone* cu transmitere comunitară extinsă a COVID-19?”
    La această întrebare găsiți răspunsul aici: https://www.worldometers.info/coronavirus/country/israel/
    Omul s-a întors din Israel, conform presei locale, în 26 februarie (https://www.digi24.ro/.../coronavirus-mai-pacientul-de-la...), iar în 26 februarie Israelul avea raportate fix 2 cazuri de COVID-19. Atât, DOUĂ CAZURI de COVID-19. Ce probabilitate era ca acest fost angajat MAI să fi contactat acolo virusul?!
    Deci, ce ar fi trebuit să declare?! Venea dintr-o zonă cu transmitere comunitară extinsă?! La ce vă ajută să bateți câmpii de o lună de zile, să supuneți omul și familia lui unui linșaj mediatic?! A văzut cineva formularul pe care l-a completat omul?! Nu cumva altcineva este responsabil de împrăștierea virusului în acel spital și se caută a se mușamaliza situația prin găsirea unui alt țap ispășitor?! Mi-e greu să cred că niciun jurnalist nu a încercat să pună cap la cap aceste informații publice și să nu fi observat că se mediatizează agresiv o minciună gogonată. Dar ce are de câștigat media din povestea asta?! Nu mai bine și-ar fi concentrat energia pentru a identifica sursa reală a răspândirii virusului în Gerota?
    • 0 (4 voturi)    
      Tu ești nelule? (Sâmbătă, 9 mai 2020, 9:53)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui poxim

      ești recuperat? Că la mansardă , nu prea...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by