Numărul deceselor din cauza Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore în Italia a fost de 274, în scădere față de ziua precedentă (369), în timp ce numărul cazurilor noi de infectare a fost de 1.401 (față de 1.444 ieri), a informat joi Agenția italiană pentru Protecţie Civilă, citată de Reuters.

Ambulanta in CodognoFoto: Profimedia Images

Astfel, potrivit datelor difuzate de Protecţia Civilă italiană, bilanțul total al deceselor înregistrate în peninsulă de la declanșarea contagiunii pe 21 februarie a ajuns acum la 29.958 - al treilea cel mai ridicat din lume, după Statele Unite și Marea Britanie.

De asemenea, numărul cazurilor confirmate de Covid-19 în Italia a urcat la un total de 215.858, tot al treilea cel mai ridicat din lume, după SUA și Spania.

Dar numărul cazurilor active de Covid-19 în Italia continuă să scadă, ajungând joi la 89.624 (față de 91.528 miercuri).

În același timp, dintre toți cei inițial infectați la nivel național, 96.276 au fost declarați vindecați.

De asemenea, joi se mai aflau la terapie intensivă 1.311 pacienți, în scădere ușoară faţă de miercuri (1.333) și menținând tendinţa de scădere care continuă de ceva vreme.

Protecţia Civilă a mai anunțat că 1,564 milioane de persoane au fost testate până acum în Italia pentru Covid-19, la o populaţie de circa 60 de milioane.