O nouă descoperire importantă în lupta împotriva COVID-19: Un anticorp ce ar putea neutraliza boala

de RA     HotNews.ro
Marţi, 5 mai 2020, 17:01 Actualitate | Coronavirus


COVID 19
Foto: Pixabay
Cercetătorii din Israel au izolat într-un laborator de cercetări biologice un anticorp ce deţine un rol cheie în lupta împotriva noului coronavirus, a anunţat luni ministrul Apărării, care consideră că această reuşită reprezintă o descoperire importantă în cadrul eforturilor depuse în vederea dezvoltării unui tratament împotriva pandemiei de COVID-19, informează Reuters. O descoperire similară a fost anunţată luni de cercetători olandezi.

"Anticorpul monoclonal de neutralizare" dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR) "poate să neutralizeze boala cauzată de noul coronavirus în organismele purtătorilor", a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Comunicatul precizează că Naftali Bennett a vizitat luni sediul IIBR, unde a fost informat despre "o descoperire importantă pentru găsirea unui antidot împotriva noului coronavirus".

Potrivit comunicatului, directorul IIBR, Shmuel Shapira, a spus că formula anticorpului specific a fost deja brevetată, iar autorităţile israeliene se află în prezent în căutarea unei companii internaţionale care să producă tratamentul la scală industrială.

IIBR coordonează eforturile depuse de Israel pentru dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, mizând inclusiv pe testarea probelor sangvine prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

Anticorpii din astfel de probe sangvine - proteine ale sistemului imunitar care reprezintă reziduuri rămase după depăşirea cu succes a infectării cu noul coronavirus - sunt considerate de majoritatea cercetătorilor drept un element-cheie pentru dezvoltarea unui posibil tratament.

Anticorpul izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită, şi deţine, din acest motiv, o valoare potenţială mult mai mare pentru dezvoltarea unui tratament.

Cercetătorii din alte laboratoare ale lumii au dezvoltat tratamente împotriva coronavirusului pe bază de anticorpi care sunt policlonali, derivaţi din două sau mai multe celule cu origini diferite, precizează revista Science Direct în numărul său din luna mai.

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care şi-au închis graniţele şi au impus măsuri stricte de deplasare a populaţiei cu scopul de a limita răspândirea comunitară a noului coronavirus. În Israel au fost raportate 16.246 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 235 de decese asociate maladiei COVID-19.

Luni, a fost anuţată identificarea de către o echipă de cercetători olandezi a un anticorp monoclonal capabil să neutralizeze în laborator SARS-CoV-2, responsabil de Covid-19.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5704 vizualizari

  • -10 (14 voturi)    
    mai degraba (Marţi, 5 mai 2020, 17:21)

    TrickyWicky [utilizator]

    Ne-ar spune ce cauzeaza cheagurile de sange care duce la pneumonie grava si alte distrugeri de organe vitale.
    • +10 (16 voturi)    
      da-le un email direct (Marţi, 5 mai 2020, 17:38)

      Martinezu [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      si zi-le ca nu se concentreaza pe ce trebuie.
      sa te intrebe pe tine mai bine ca evident stii mult mai multe.
  • -10 (14 voturi)    
    Da (Marţi, 5 mai 2020, 17:44)

    panda_rosu [utilizator]

    Si probabil va fi disponibil pt oameni peste 1 an, 2, cand deja au murit milioane. Mersi pt nimic.
  • -4 (8 voturi)    
    Pai Israelu zicea ca are deja vaccin. (Marţi, 5 mai 2020, 17:56)

    Lok [utilizator]

    Apoi ca au descoperit nush ce tratament acuma ca au un anticorp. Deci e doar marketing ca le e foame de bani si atat. Din toata treaba asta nu ne vom alege cu nimic concret.
    • +2 (8 voturi)    
      Doua lucruri diferite... (Marţi, 5 mai 2020, 19:31)

      SoulRider [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Vaccinul si tratametul pentru COVID-19 sut doua lucruri diferite. Cercetatorii aia, despre care vorbesti zeflemitor, sunt printre cei mai buni din lume.
      • +1 (3 voturi)    
        Nah ei se ocupa cu marketingul. (Miercuri, 6 mai 2020, 0:25)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui SoulRider

        Nimic bun nu are sa iasa din asta. Dar multi or crede in continuare povestea.
    • 0 (6 voturi)    
      sa speram ca vor reusi (Marţi, 5 mai 2020, 20:42)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      acum toti se concentreaza pe anticorpi.

      Israelul este printre cei mai avansate state in cercetarea din domeniul medical.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by