Coronavirus: Spania vrea să limiteze numărul maxim de elevi dintr-o clasă la 15

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 5 mai 2020, 15:48 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Spania, copil
Foto: Profimedia Images/Andreas Solaro/AFP
Guvernul spaniol intenţionează să reducă numărul de elevi din fiecare clasă pentru a reduce pericolul de răspândire a coronavirusului, anunţă marţi presa locală preluată de dpa, potrivit Agerpres.

Până acum, în majoritatea regiunilor din Spania clasele din învăţământul primar puteau avea până la 28 de elevi, iar cele de liceu 40. Conform noilor reguli, numărul maxim admis pe viitor va fi de 15. Modificarea va intra în vigoare în septembrie, când se redeschid şcolile, şi va afecta probabil şcolile din mediul urban, deoarece în mediul rural clasele erau deja de multe ori mai mici.

Ministrul educaţiei, Isabel Celaa, a declarat însă că nu există suficiente fonduri pentru împărţirea spaţiului în sălile de clasă. Probabil că urmează să se folosească un "sistem mixt", cu ture de dimineaţă şi de după-masă, iar o parte din ore se vor desfăşura online, a explicat ea.

Redeschiderea şcolilor nu trebuie să pericliteze rezultatele obţinute până acum în combaterea epidemiei de COVID-19, a avertizat Celaa, apreciind că revenirea la programul normal de învăţământ nu ar permite distanţarea socială necesară.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1037 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Total gresit. Copiii au nevoie sa cunoasca cit mai (Marţi, 5 mai 2020, 16:10)

    D-or [utilizator]

    multi alti copii, sa aiba de unde sa-si aleaga prietenii, modelele, primele iubiri.

    Ei trebuie sa interactioneze cu cit mai multe tipologii din cit mai multe categorii sociale, sa cunoasca oamenii si sa-i accepte.

    Noi, ceauseii, eram 42 de colegi in clasa. Si romani si greci, tigani, unguri, copii de intelectuali, muncitori, marinari. Si tocilari si smecheri. De la fiecare am invatat cite ceva util pentru restul vietii, inclusiv sa ma bat, sa injur, sa fumez, sa-mi apar pozitia in grup, sa tin cu echipa.
    Astea nu le invata nimeni de la parinti si chiar daca nu le mai aplici niciodata, conteaza enorm pentru increderea in sine.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by