În Ungaria au început luni examenele de absolvire a liceului, iar peste 70.000 de elevi vor fi testaţi la limba şi literatura maghiară, în 1197 de locaţii din toată ţara. Iată ce măsuri au impus autorităţile maghiare pentru desfăşurarea examenelor.

UngariaFoto: Flickr/ Neil

Marţi, bacalaureatul continuă cu proba de matematică, scrie Agerpres.

Zoltan Maruzsa, secretar de stat pentru educaţie, a precizat că examenele au început la ora 9 dimineaţa în loc de 8 ca de obicei, pentru a le permite elevilor să menţină "distanţa socială" în transportul public.

Elevilor li se asigură măşti şi dezinfectant în timpul testelor, care au loc cu maximum 10 elevi în aceeaşi clasă, pentru a asigura distanţa necesară, a adăugat Maruzsa.

De asemenea, în Ungaria se reiau consultaţii la medicii generalişti, dentişti şi de alte specialităţi, a anunţat luni ministrul maghiar al resurselor umane, transmite MTI.

Vor putea fi făcute şi unele transplanturi şi intervenţii chirurgicale care nu presupun spitalizare mai îndelungată de 24 de ore, a menţionat Miklos Kasler, în declaraţii făcute la televiziunea publică.

Pacienţii trebuie să facă programare prin telefon şi vor putea fi consultaţi maximum patru pacienţi pe oră, iar cabinetele trebuie dezinfectate după fiecare, a subliniat Kasler.

Responsabilul ungar a menţionat, referitor la posibilele terapii pentru pacienţii cu noul coronavirus, că în Ungaria sunt unele tratamente experimentale "promiţătoare". Astfel, un pacient de la un spital din Budapesta a fost tratat cu plasmă de la un donator care s-a vindecat de COVID-19, iar acum pacientul respectiv nu mai are nevoie de ventilator şi ar putea fi externat în scurt timp.

În Ungaria sunt peste 3.035 de cazuri de COVD-19 confirmate şi 351 de decese.