Germania mai pesimistă decât Trump în privința vaccinului împotriva Covid-19: ”Trebuie să rămânem realişti, ar putea dura ani”

de DG     HotNews.ro
Luni, 4 mai 2020, 9:34 Actualitate | Coronavirus


Pacient coronavirus Germania
Foto: Profimedia Images
Ministrul sănătăţii german, Jens Spahn, a apreciat că dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus ar putea dura ani de zile, în timp ce preşedintele american Donald Trump consideră că acesta ar putea să fie disponibil până la sfârşitul anului 2020, potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Aş fi încântat dacă ar fi posibil să se ajungă în câteva luni la aceasta, dar cred că trebuie să rămânem realişti, ar putea dura încă ani pentru că pot exista decepţii, aşa cum s-a întâmplat cu alte vaccinuri", a declarat Jens Spahn duminică seara la canalul de televiziune german ARD.

"Dezvoltarea vaccinurilor face parte dintre sarcinile cele mai dificile ale medicinei", a adăugat el.

Duminică seara, preşedintele american, aflat în campanie electorală cu şase luni înaintea scrutinului prezidenţial, s-a arătat mult mai optimist cu privire la acest subiect.

"Credem că vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an", a spus el într-o emisiune specială.

"Medicii vor spune: nu trebuie să spuneţi asta. Eu spun ceea ce gândesc", a adăugat Trump.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 679 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus în Germania şi 43 de noi decese, potrivit datelor publicate luni de Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase, citat de Reuters. Astfel, numărul total al infecţiilor în Germania se ridică la 163.175, iar cel al deceselor la 6.692.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2873 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Cine scoate vaccinul va fi rege. (Luni, 4 mai 2020, 10:28)

    Marionette [utilizator]

    Vor fi peste apple si tesla impreuna.
  • -2 (4 voturi)    
    Sa cream conflicte (Luni, 4 mai 2020, 12:04)

    Setalcott [utilizator]

    Unul spune: cred ca maine va ploua. Altul spune: cred ca maine nu va ploua. S-au contrazis? Fiecare au enuntat propozitii adevarate despre starea mintilor lor (daca cineva nu crede ceva si zice altceva).
    Dar ce a zis ministrul german este si mai putin on contradictie. El nu a exprimat o credinta despre ce e mai probabil, ci o posibilitate. Este posibil sa fim loviti de un asteroid, dar ne ducem viata ca si cum aceasta posibilitate nu ar exista.
    Dar Trump e persoana care trebuie contrazisa. Daca ar spune cred ca nu vom fi loviti de un asteroid, ar aparea in presa un om de stiinta sa ne informeze ca exista aceasta posibilitate. Subiectul s-ar dezvolta: Trump nu face suficient pentru combaterea asteroizilor.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by