”Nu știu dacă ați citit cartea “Antifragil”, a lui Nassib Taleb. Dacă nu, v-o recomand. Vorbește despre sisteme care se întăresc în criză. E o idee simplă, așa de simplă încât atunci când o citești te întrebi de ce nu ți-a venit ție, atât e de evidentă. Umanitatea a încercat mereu să-și construiască sisteme de apărare la crize, să își dezvolte, mai întâi, rezistența la șocuri”, scrie Adrian Stanciu pe blogul său.
Rezistența e proprietatea unui sistem de a nu-și schimba comportamentul sub efectul schimbărilor de mediu, chiar a celor majore. ”Am construit castele și fortărețe. Cu timpul am înțeles, însă, că rezistența nu e cea mai bună strategie, pentru că sistemele rezistente tind să fie fragile; rezistă până când stresul le depășește capacitatea de a rezista și apoi cedează brusc și catastrofal. E modelul rezistenței unui zid”, explică Stanciu.
Următoarea redută pe care am asaltat-o a fost reziliența. Reziliența e proprietatea unui sistem de a reveni la starea inițială după dispariția șocului. Reziliența e rezistența salciei, nu a stejarului, a bambusului, nu a betonului, îmbină rezistența cu flexibilitatea și elasticitatea. Apa trece, pietrele rămân. Un prieten de-al meu mi-a descris odată, inspirat, cum vede el rezistența la români: e o rezistență de tip plasă, nu zid, sub tensiune pare că cedează, te lasă să-ți consumi energia împingând o țesătură elastică și difuză, până când obosești și renunți. Apoi revine unde a fost.
Sistemele naturale nu revin unde au fost în urma unui șoc, ele evoluează și ies din șoc diferite, întărite. Fac asta cu prețul dispariției multora dintre părțile lor componente
Deși e un model de adaptare mai bun decât rezistența, reziliența nu e nici ea cea mai bună strategie de adaptare la stres. Nu e cea mai bună pentru că scopul ei e nemișcarea, revenirea la starea anterioară și în acest fel e adversă progresului, devenirii, evoluției.
Natura din jurul nostru nu e nici rezistentă nici rezilientă: e anti-fragilă. Sistemele naturale nu revin unde au fost în urma unui șoc, ele evoluează și ies din șoc diferite, întărite. Fac asta cu prețul dispariției multora dintre părțile lor componente, anti-fragilitatea se manifestă mai ales prin distrugere creatoare. Membrii care se adaptează supraviețuiesc și duc adaptarea mai departe la progeniturile lor, ceilalți dispar și lasă locul liber primilor. În primă instanță asta poate părea o strategie aberantă, o enormă risipă de resurse, dar în timp ea se dovedește mereu superioară strategiilor de reziliență și celor de rezistență pentru că sistemul se adaptează mereu la mediu. Capitalismul e un sistem, în general, anti-fragil. Socialismul e rezistent. Evoluția sistemelor vii e anti-fragilă, a celor sociale e rezilientă.
Morala umană a ajuns să prețuiască viața mai mult decât orice. Nu comentez aici dacă asta e o idee filozofic valoroasă și dacă nu ar trebui, cumva, să înțelegem că existența noastră ca indivizi e oricum limitată și prețul enorm pe care îl punem pe ea poate ajunge, la un moment dat, să facă mai mult rău decât bine. Eu cred că e un subiect care merită măcar o dezbatere, dar nu e aici și acum locul ei.
Încercarea noastră de a crea sisteme de asigurarea sănătății puternice, care să ne facă rezistenți la asaltul bolilor a început să capete tente de absurd
Pe de altă parte, e important să înțelegem că dacă acceptăm ideea că viața umană e extrem de prețioasă, atunci înseamnă că respingem orice sistem uman anti-fragil, și încercăm să creăm sisteme foarte puternice, rezistente. Eu cred că sunt domenii în care această încercare are valoare limitată și, la rigoare e chiar contra-productivă. Un foarte bun exemplu e asigurarea sănătății și criza medicală de acum ne pune în față niște concluzii și paradoxuri foarte interesante.
Încercarea noastră de a crea sisteme de asigurarea sănătății puternice, care să ne facă rezistenți la asaltul bolilor a început să capete tente de absurd. Există politici de sănătate foarte bune, utile, care au salvat și salvează milioane de vieți. Vaccinarea copiilor e una dintre ele și, iată, tocmai politicile cele mai bune ajung să fie cele mai atacate de un public pe an ce trece mai ignorant și mai dispus la decizii bazate pe jumătăți de informație, prejudecăți și teorii ale conspirației. În schimb sunt multe, multe alte politici medicale care sunt periculoase și absurde.
Una dintre ele e supra-medicația. Ați fost vreodată la un medic ca să plecați fără o rețetă? Eu niciodată. Și totuși, de cele mai multe ori nu era nevoie de una. Pe cele mai multe fie nu le-am cumpărat, fie le-am cumpărat și nu le-am urmat. Încă trăiesc. Știu o mulțime de oameni care se îndoapă cu pastile la orice semn de boală, cât de mic, de multe ori cu antibiotice pe care le iau pentru afecțiuni la care acelea nu au niciun efect. De ce cred că supra-medicația e absurdă și periculoasă? Pentru că ea e destinată să ușureze munca sistemului imunitar ca el să facă față la boli. Și face. Cu prețul atrofierii lui zi de zi.
Tot aici se încadrează și igiena. Când eram eu copil nu aveam nicio milisecundă de tresărire în a mânca fructe nespălate culese din copac sau de pe jos, dacă cele mai coapte cădeau, sau în a mânca fără să ne spălam pe mâini un sandvici dintr-o traistă când ne ajungea foamea din urmă la un tur lung cu bicicleta. Acum e considerat vecin cu blasfemia. În copilăria mea astmul, care este o supra-reacție as sistemului imunitar, era o boală necunoscută. Din sutele, miile de copii cu care am interacționat la școală, în tabere, la cluburile de copii, nu cunosc pe nimeni bolnav de astm. Nimeni din generația mea nu știe ce e aia. În generația fiicei mele de 18 ani, cam ⅓ au inhalatorul în geantă.
Devenim nu doar fragili în fața unui asalt necunoscut dar, mai ales, devenim total dependenți de existența unui sistem sanitar, a unui medicament, a unui tratament
De ce spun asta? Pentru că nu medicamentele și nici igiena ne vindecă de boli, ci sistemul nostru imunitar. Iar sistemul nostru imunitar e un mușchi care se atrofiază în lipsa antrenamentului. Nu zic să ne întoarcem la igiena secolului XVIII, cu lipsa apei curate și a sanitației, dar ce facem acum e absurd. Ștersul copiilor cu șervețele anti-bacteriene de zece ori pe zi omoară 99% din bacterii. Cele 1% care rămân sunt cele mai rezistente și ele se vor reproduce. În acelașți timp organismul lor, lipsit de stresul luptei zilnice, se lenevește, nu mai produce anticorpi. Astfel devenim nu doar fragili în fața unui asalt necunoscut dar, mai ales, devenim total dependenți de existența la fiecare pas a acestei plase de siguranță, de existența unui sistem sanitar, a unui medicament, a unui tratament. Fără ele nu mai putem trăi. Am devenit rezistenți dar ultra-fragili. Și asta, acum, e mortal.
E mortal pentru că un virus nou nu are nici vaccin nici tratament. Ca atare suntem 100% la cheremul sistemului nostru imunitar. Degeaba ne internăm în spital, nu are nimic ce să ne facă, dacă sistemul nostru imunitar nu știe să lupte în primul rând singur. 85% dintre cei intubați la ATI mor. 85%. Am putea, practic, la fel de bine renunța la acele ventilatoare. Ar muri câțiva în plus, poate, dar nu i-am mai chinui așa pe toți, ar muri mai demni și mai senini și nu am mai pune așa o povară pe medici. Ce trebuie să facem nu e să avem mai multe paturi de ATI ci mai puțini oameni care să ajungă acolo.
Vestea proastă e că nimic din ce facem acum nu va ajuta. Vestea bună e că e foarte posibil ca cumva, în îngălarea și înapoierea noastră, să fi făcut deja
Am făcut zilele astea o analiză a corelațiilor dintre diverși factori demografici și de stil de viață în țările din Europa și evoluția lor în lupta cu COVID. Am analizat următoarele date: GDP/Capita, Densitatea populației, Gradul de urbanizare, Mediana vârstei populației, Rata populației îmbătrânite (populație peste 65 ani raportată la populație 15-64 ani) (Age Dependency Ratio), Cheltuieli de sănătate per capita, Numărul de teste efectuate, per capita.
Am două întrebări, ca să vă testați intuițiile:
1. Care dintre cele 6 de mai sus credeți că corelează cu:
1.Gradul de infectare raportat (cazuri la milion)
2.Gradul de mortalitate raportat (decese la milion)
2. În ce direcție e corelația?
1.Directă (cu cât crește acel parametru cresc cazurile)
2.Inversă (cu cât crește acel parametru scad cazurile)
Răspundeți la întrebările astea pentru voi, hai să vedem ce vă spune intuiția, apoi continuați.
Răspunsul e în tabela de mai jos. Cifrele sunt indici de corelație. 1,000 e o corelație perfectă, orice mișcare într-o direcție a unui parametru antrenează o mișcare identică și imediată a celuilalt parametru în aceeași direcție. 0,000 e lipsa corelației, nu se poate stabili o relație între cei doi parametri. -1,000 e la fel ca 1,000 dar în sens invers: când un parametru crește celălalt scade, și invers. Corelații sub +/- 0,350 sunt considerate prea mici ca să spună ceva util. Și acum datele (urmăriți cifrele în Bold):
Există niște constatări care urmează intuiția generală. NU există corelații despre care să se poată vorbi între densitatea populației și infectare, ceea ce ar fi trebuit să fie de așteptat, că populația nu trăiește răspândită uniform pe teritoriu. În schimb există o corelație cu gradul de urbanizare, mai mult la infectare decât la decese. NU există corelații între gradul de testare și decese, în ciuda enorm de multor comentarii pe care le-am văzut pe FB care susțin că de asta nu se văd la noi mulți morți, că nu testăm. În schimb există o corelație între numărul de teste la milion și numărul de cazuri la milion (dacă testăm, găsim). Astea sunt cele conforme cu intuițiile obișnuite.
România are cea mai mică sumă cheltuită pentru sănătate per capita din Europa și cel mai mic grad de urbanizare. În vremuri normale e o problemă, acum e o oportunitate
Cele mai interesante sunt însă următoarele: există o corelație între gradul de bogăție al unei țări și mai ales între sumele cheltuite cu asigurarea sănătății populației și capacitatea de a face față epidemiei. Asta INDIFERENT de gradul de îmbătrânire al populației (pentru care nu există corelații semnificative). Iar corelația e DIRECTĂ: adică cu cât o țară e mai bogată și are un sistem de sănătate mai bine pus la punct, cu atât mai mare e gradul de infectare și mortalitatea!! Nu sistemul de sănătate ne salvează, nu de data asta, nu are metode și nu are mijloace. De data asta ne salvează sistemul nostru imunitar. Iar cei care au trăit mai greu, cu WC în curte, cu acces sporadic la medici și medicamente, deși poate că în vremuri bune au plătit asta cu suferință și o speranță de viață mai mică, acum vor face mai bine față bolii.
România are cea mai mică sumă cheltuită pentru sănătate per capita din Europa și cel mai mic grad de urbanizare. În vremuri normale e o problemă, acum e o oportunitate. În lipsa unui sistem care să ne ducă în brațe, ne-am conservat forța sistemului imunitar, am rămas antifragili. Dacă vă întrebați cum se explică rezultatele bune ale României, eu cred că așa se explică și de asta sunt optimist despre capacitatea noastră de a ieși cu bine din această încercare.
Și, poate, poate, de acum încolo ne vom gândi mai bine și ne vom întoarce mai tare fața la natură. Avem o singură viață, să nu ne-o trăim în spaime, ipohondrii și obsesii. Lăsați-vă organismul să facă ce știe mai bine: să vă protejeze. Optimism și sănătate vă doresc.
