Grecia își redeschide insulele pentru turiști din 29 iunie

de DP     HotNews.ro
Marţi, 28 aprilie 2020, 5:57 Actualitate | Coronavirus


Golden Beach (Thassos)
Foto: Arhiva personala
Calendarul privind ridicarea treptată a măsurilor restrictive va fi detaliat marți de 6 miniștri din Guvern, imediat după mesajul pe care prim-ministrul îl va adresa poporului grec la ora 18:00, scrie ziarul elen Kathimerini.

Anunțurile privind fiecare sector în parte vor fi făcute de miniștrii responsabili cu fiecare domeniu economic: Giannis Kefalogiannis (ministrul adjunct al infrastructurii și transporturilor), Nikos Hardalias (ministru adjunct al Protecției Civile și Managementului Crizelor), Nikos Papathanasis (subsecretar al Ministerului Industriei și Comerțului), Vassilis Kontozamanis (ministrul de Interne) și Sotiris Tsiodras (reprezentant al Ministerului Sănătății).

După cum a subliniat dl Hardalias ridicarea măsurilor se va face treptat, astfel încât să existe posibilitatea și răgazul de a evalua eficiența măsurilor.

Conform scenariului de bază, foaia de parcurs pentru ridicarea măsurilor este următoarea:

4 MAI: Magazine, Coafoare, Centre de estetică, libera circulație în interiorul prefecturilor

11 MAI- Deschiderea cursurilor la licee

25 MAI- Liturghii în biserică (reguli stricte)

1 IUNIE- Grădinițe , începerea funcționării hotelurilor, magazine mari, firme de catering, baruri/ centre de divertisment

29 IUNIE- cazările turistice, libera circulație pe insule

Se reamintește că trebuie respectate distanțarea socială iar în spațiile interioare trebuie utilizată o mască facială.

Guvernul elen este optimist în ceea ce privește revenirea sectorului turismului datorită unor motive obiective precum faptul că Republica Elenă este una dintre țările cel mai puțin afectate de pandemia de coronavirus. În data de 26 aprilie a.c., se înregistrau doar 11 cazuri noi de infectare cu coronavirus și 4 decese noi care duc totalul acestora la 134. Numărul total de persoane infectate, la aceeași dată, era de doar 2.517.

Un alt motiv obiectiv de optimism sunt recentele aprecieri pozitive la adresa modului foarte eficient de gestionare a problemelor datorate pandemiei Covid -19 de către autoritățile elene, din partea subsecretarului de stat american responsabil pentru diplomația economică și a ambasadorului american, aceștia concluzionând că „Grecia ocupă un loc fruntaș în abordarea provocărilor internaționale, care o fac un partener de încredere și o destinație de investiții stabilă”.

În același spirit prudențial, ministrul turismului, Harri Teocharis, a ținut să precizeze că reluarea activității sectorului turistic va include un pachet cu „noi reguli specifice pentru hoteluri, plaje, piscine, bufeturi pentru micul dejun în hoteluri și autobuze turistice". Noul cadru de reglementări care ar trebui aplicat pentru reluarea industriei va fi discutat la Bruxelles în viitorul foarte apropiat de către ministrul elen și omologii săi din UE.

Discutarea măsurilor de siguranță, verificările pasagerilor cu termometre sau analize de sânge înainte ca cetățenii să călătorească în alte țări, inclusiv modalitatea de obținere a „certificatelor de imunitate”, sunt prioritare.

Ministrul elen a declarat că: "Vom promova un acord asupra unui set comun de reguli europene. Avem nevoie de reguli noi pentru a permite oamenilor să se deplaseze dintr-o țară în alta, fie pe drum, prin aer sau pe mare. Avem nevoie de reguli temporare care să aibă sens din punct de vedere economic. Dacă, de exemplu, puteți avea doar 10 pasageri într-un avion pentru a fi considerat un zbor sigur, atunci, evident, nu va exista niciun zbor'', a spus Theocharis.

Turismul mondial a fost printre industriile cele mai afectate de pandemie, conform unor estimări făcute de către publicația The Guardian, numărul celor afectați ridicându-se la aproximativ 75 de milioane de oameni care lucrează într-o industrie care este aproape „înghețată” de interdicțiile de călătorie și granițele închise. Ziarul subliniază că în Grecia, unde turismul reprezintă 20% din PIB și oferă unul din cinci locuri de muncă, economia este de așteptat să sufere o lovitură uriașă - scăzând cu până la 10% - și acest fapt se întâmplă în primul an post-criza datoriilor. Astfel, în noul context ministrul elen a afirmat posibilitatea ca Republica Elenă ar putea avea „mai puțin de o treime” din turiștii pe care i-a găzduit anul trecut (2019).

În 2019, Grecia a înregistrat 33 de milioane de sosiri, de peste trei ori populația sa totală și a dublat numărul de turiști atrași în decada precedentă. Creșterea turismului a adus venituri de 18,2 miliarde euro venituri fără precedent în perioada anterioară, care au jucat un rol cheie în reînvierea economiei grecești.

Conform studiului efectuat de publicația The Guardian, din cauza anulărilor în masă, Camera Hotelierilor Eleni estimează că 65% dintre membrii săi ar putea fi obligați să declare faliment anul acesta. Vice-președintele Camerei a declarat că dorința de reluare a cursului normal în domeniul turismului este atenuată de îngrijorările legate de urmările pe care aceasta reluare le-ar putea avea asupra stării de sănătate a populației. Hotelierii sunt foarte conștienți de riscurile pe care le implică ridicarea restricțiilor de călătorie. "Nimeni nu vrea să fie acuzat că a pus în pericol starea de sănătate a personalului angajat sau a cetățenilor."

Chiar dacă reluarea activității din sectorul turistic este esențială pentru operatorii din sistem care în perioada mai-septembrie trebuie să realizeze venituri care să le permită susținerea activităților pe întreaga perioadă a anului, asociațiile profesionale elene iau în considerare posibilitatea sacrificării sezonul turistic 2020 dacă nu vor fi individualizate măsuri care să permită desfășurarea tuturor activităților în condiții de perfectă siguranță.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















28086 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    da (Marţi, 28 aprilie 2020, 7:14)

    AM1981 [utilizator]

    Stiu si ei ca fara turisti sunt terminati. Problema e cum ajungi acolo.
    • +1 (5 voturi)    
      Aer (Marţi, 28 aprilie 2020, 8:11)

      Mirobo [utilizator] i-a raspuns lui AM1981

      Cu un charter?
  • -5 (13 voturi)    
    Banul este ban ! (Marţi, 28 aprilie 2020, 8:38)

    Ozmo [utilizator]

    Lasa-l naiba de corona, grecii au nevoie de banii turistilor! Bun, ai sa zicem carnet de sanatate tu si familia, au si ceilalti din alte tari care vin in Grecia, DAR ce te faci dai iei din satucele lor unde mergi sa mananci ??? Pleci sanatos si te intorci cu Corona !!! Asta da relaxare de vacanta cand ajungi acasa! Stai in carantina in spitalele romanesti !!! Grecu’ tot grec, ia banu’ si apoi treaba ta romane, descurca-te !!!:))
    • +1 (1 vot)    
      Serios? Si cum anume fac grecii... (Marţi, 28 aprilie 2020, 21:54)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      sa te oblige sa te duci la ei pe insule ?
      Daca vrei, te duci, daca nu, nu te duci.
      Daca tu ai chef sa mananci ieftin prin nu stiu ce satuce, asta e treaba ta.
      Poate vrei sa mananci direct de pe jos, din tarana, nu te opreste nimeni.
  • +3 (17 voturi)    
    O sa fie ca la zoo (Marţi, 28 aprilie 2020, 9:37)

    abisala [utilizator]

    Trasee separate, restaurante cu spatii clar delimitate de distantare sociala, testari cand au chef si cum au chef. Un mare experiment in masa pe banii turistilor, care se vor trezi ca au platit pentru a fi cobai.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by