Alţi şapte jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova au fost confirmați cu coronavirus, după ce în urmă cu câteva zile fusese depistat cu COVID-19 un coleg de-al lor. Întreg detaşamentul din care fac parte a fost retras din misiuni şi va fi testat.

Testare coronavirusFoto: Agerpres

Cei şapte jandarmi au fost testaţi după ce unul dintre colegii lor a fost diagnosticat cu COVID-19. Acesta a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, împreună cu socrii săi, în 23 aprilie, după ce au avut simptome ale infecţiei cu coronavirus, scrie Mediafax.

Soţia şi copilul bărbatului, dar şi alţi jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova care au intrat în contact direct cu acesta au fost testaţi, iar rezultatele au arătat că 7 jandarmi au COVID-19.

Potrivit autorităţilor in Dolj, întreg detaşamentul din care fac parte jandarmii confirmaţi cu coronavirus va fi testat. Aproximativ 70 de militari au fost scoşi din misiuni, însă ancheta epidemiologică nu s-a încheiat.