​Centrul de control al substanţelor toxice din New York a primit de două ori mai multe apeluri de urgenţă privind expunerea la substanţe dezinfectante, după ce joi Donald Trump întreba într-o conferinţă de presă dacă exisită vreo "injecție" cu "dezinfectant" pentru a ucide coronavirusul.

Donald TrumpFoto: Profimedia Images

În primele 18 ore de la declaraţia președintelui din cadrul conferinței de presă de joi seara, centrul "Poison Control" al orașului New York a primit 30 de apeluri de expunere la dezinfectanţi - 9 legate de expunerea la Lysol, 10 la înălbitor și 11 la alte produse de curățenie, scrie nbcnewyork.com. În aceeaşi perioadă a anului trecut Centrul a primit 13 astfel de solicitări.

"Văd că dezinfectantul îl omoară (coronavirusul) într-un minut. Un minut. Există o modalitate de a face așa ceva, prin injectare în interior sau ca un fel de curățire?", a declarat Trump, în cadrul unei conferințe la Casa Albă.

"Așa cum vedeți, pătrunde în plămâni și are un efect enorm, ar fi interesant de verificat. Trebuie apelat la doctori pentru asta, dar pare interesant", a continuat el.

Afirmațiile au declanșat o furtună în rândul oamenilor de știință.

"Această idee de a injecta în corp sau de a înghiți vreun fel de produs de curățenie este iresponsabil și periculos", a declarat la televiziunea NBC Dr Vin Gupta, expert în sănătate publică specializat în pneumologie și terapie intensivă.

"E o metodă folosită în mod curent de oamenii care vor să se sinucidă", a adăugat el.