Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, crede că redeschiderea școlilor ar fi un risc uriaș pentru copii și profesori, având în vedere uşurinţa cu care se răspândeşte noul coronavirus, și propune ca mediile să fie încheiate în baza unor teste care pot fi susținute on-line, iar pe parcursul anului școlar următor elevii să recupereze pe cât posibil materiile de bază.

HotNews.roFoto: Hotnews

Florea spune, pe Facebook, că dacă școlile se redeschid după 15 mai, pericolul la care vor fi expuși elevii și cadrele didactice va fi infinit mai mare decât dacă s-ar considera anul școlar încheiat.

"Din punct de vedere administrativ, unitățile de învățământ sunt pregătite pentru reînceperea activității educaționale, dar cred că pentru copii, profesori și pentru familiile acestora ar fi un risc uriaș, având în vedere ușurința cu care se răspândește coronavirusul. Nu văd rostul ca pentru o lună de zile (15 mai-15 iunie) elevii să fie chemați la cursuri și să fie astfel expuși riscului de îmbolnăvire. Propun ca toate mediile să fie încheiate în baza unor teste ce pot fi susținute în mediul electronic, iar pe parcursul anului școlar următor, elevii să recupereze pe cât posibil materiile de bază", susține primarul din Târgu Mureș.