Două surori gemene de 37 de ani, asistente medicale în Marea Britanie, au murit din cauza coronavirusului, la trei zile una de cealaltă, potrivit BBC.

Katy Davis, asistentă la pediatrie, a decedat marţi la spitalul din Southampton, iar sora, Emma, fostă asistentă medicală și ea, a murit vineri, în acelaşi spital, ambele fiind infectate cu coronavirus.
"Întotdeauna au spus că au venit împreună pe lume şi vor pleca împreună. Nu există cuvinte pentru a descrie cât de speciale erau. Tot ceea ce au vrut să facă a fost să ajute alți oameni. Încă de când erau mici se jucau cu păpușile prefăcându-se că sunt medici. Le-au dat totul pacienților de care au avut grijă, erau oameni excepţionali", a declarat pentru BBC Zoe, sora mai mică a celor două gemene.
Katy, care lucra la Spitalul de Copii din Southampton, a fost confirmată cu COVID-19 la internarea în spital și a murit marți seară.
Pentru Katy a fi asistentă medicală a fost mai mult decât un simplu job, a declarat Paula Head, director executiv al Spitalului Universitar din Southampton. "Colegii au descris-o drept o asistentă dedicată, care a avut timp pentru toată lumea și care a împărtăşit din cunoştinţele ei pentru a se asigura că pacienţii primesc grija de care au nevoie", a transmis printr-un comunicat de presă Colegiul Regal al asistentelor medicale.
Emma Davis a lucrat la acelaşi spital ca sora ei, timp de nouă ani, până în 2013. Emma a fost descrisă drept o asistentă excelentă, calmă, veselă și un bun conducător, a spus un fost coleg al celor două surori.
De la începutul pandemiei de coronavirus, 50 de asistente medicale au murit în Marea Britanie din cauza COVID-19.