INTERVIU Medic de boli infecțioase: Nu am mai văzut în viața mea câte 10-12 ambulanțe aliniate la spital. Atunci am realizat dramatismul acestei boli / Am văzut moartea cu ochii / Te marchează neputința familiilor celor care pier

de Mona Hera     HotNews.ro
Vineri, 24 aprilie 2020, 7:22 Actualitate | Coronavirus


Medicul Carollina Radu
Foto: Facebook

Medicul infecționist Carollina Radu de la Spitalul Municipal Hunedoara, aflată în prima linie în lupta cu coronavirusul, spune că nu a trăit așa ceva în cei peste 32 de ani de experiență și că își va aminti toată viața scene precum cozile de 10-12 ambulanțe aliniate de-a lungul spitalului, acela fiind, de altfel, momentul în care a realizat dramatismul acestei boli și modul de contagiozitate extremă a virusului SARS-CoV-2. Într-un interviu acordat HotNews.ro, dr. Carollina Radu spune că a văzut moartea cu ochii și că a marcat-o ritmul în care se moare din cauza COVID-19, neputința și tristețea greu de descris în cuvinte ale familiilor celor decedați, familii care nici măcar nu își pot vedea rudele. "Este trist, este șocant să fim întrebați <<sunteți foarte siguri că este tata sau mama?>>".

Carollina Radu este medic de boli infecțioase la Spitalul Municipal "Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, unitate aflată de la jumătatea lunii martie în prima linie în lupta cu COVID-19. Într-un interviu acordat HotNews.ro, ea vorbește despre momentele care au marcat-o în această bătălie cu "boala cu o mie de fețe", despre simptomele pe care le au pacienții, despre cât timp au nevoie aceștia ca să se vindece sau despre cât este de dificil pentru cadrele medicale să lucreze în "costume ca de cosmonaut".

"Este dramatic să vezi 10-12 salvări una după alta"

La sfârșitul lunii martie, la Spitalul Municipal din Hunedoara a fost un val de pacienți confirmați cu coronavirus. Medicul spune că nu a mai văzut așa ceva în cei 32 de ani de experiență.

  • "Erau câte 10-12 ambulanțe aliniate de la intrarea în Unitatea de Primiri Urgențe până la intrarea în spital, pe o distanță de 100 de metri. Este dramatic să vezi 10-12 salvări una după alta. Am zeci de ani de experiență, dar așa ceva nu am văzut. A fost un moment în care am realizat dramatismul și modul de contagiozitate extremă a acestui virus".

"M-au marcat tristețea și neputința de a-ți vedea, de a-ți înmormânta creștinește soțul sau părinții"

Carollina Radu vorbește despre cele mai grele momente cu care s-a confruntat de la izbucnirea epidemiei: poveștile foarte triste ale pacienților și ale familiilor acestora. Un lucru cutremurător este să vezi ceea ce se întâmplă cu cei care pierd această luptă, și asta e cu atât mai dramatic în contextul legislației severe.

  • "Practic, pacientul decedat nu mai poate fi văzut de către familie. Este trist, șocant, să fim întrebați: <<Sunteți foarte siguri că este tata sau mama?>>. Nu au voie nici măcar să facă o fotografie. Nu au voie să privegheze, să facă nici măcar o mică ceremonie cu preoți. Nimic. Aceste lucruri mă vor urmări toată viața. Nu comentez, nu știu cum este în alte părți ale lumii, dar această nefericire a familiilor nu poate fi descrisă. M-au marcat foarte mult aceste momente, această neputință de a-ți înmormânta creștinește soțul, soția, pe mama sau tata. Aceste lucruri mă răvășesc".

Odată ce un pacient internat are diagnosticul COVID-19, cei din familie nu îl mai poate vedea până la externare. Singura lor legătură este cea prin telefon sau prin intermediul pachetelor lăsate la poarta spitalului.

”Ne temem. Și eu, și colegii mei. Cum să nu ne temem?”

  • "Sunt medic primar de boli infecțioase de peste 32 de ani, dar mă tem, și eu, și colegii mei, pentru că nu am fost pregătiți pentru așa ceva. Cum să nu ne temem? Atunci când au apărut primele cazuri în China, specialiștii noștri ne spuneau că este doar o gripă mai severă, că SARS-ul a fost paroxismul și că vom trece și de asta.

  • Necunoștința a dat naștere unei estimări nerealiste privind infecția cu noul coronavirus. Și iată că lucrurile stau total diferit. Este un virus extrem de complex, care are și componente virale din virusul HIV. Nu am fost pregătiți pentru aceste forme de manifestare dramatice. Nimeni nu s-a confruntat cu așa ceva până acum și ne temem cu toții, mai ales că este extrem de mare contagiozitatea".

Această contagiozitate mult sporită explică de altfel și faptul că un număr atât de mare de cadre medicale au contractat virusul.

  • "Ca medic, te poți contamina extrem de ușor în momentul dezechipării. E vorba despre fracțiuni de secundă de neatenție".

Este chiar atât de incomod echipamentul? Carollina Radu spune că da și că turele de 4 ore par, din acest motiv, foarte lungi.

  • "Este extraordinar de greu să reziști cu acel echipament de protecție, care este impenetrabil și pe care îl iei peste uniforma de spital. Ești ca un cosmonaut, cu două rânduri de mănuși, cu două rânduri de măști de protecție, pentru că nu trebuie să rămână descoperit niciun milimetru de tegument. Ești ca în saună, este foarte greu de manevrat totul. Dezechiparea durează în jur de 10 minute și ne asistăm unul pe celălalt, pentru ca nu cumva să greșim, să uităm ceva."

Simptomele "bolii cu o mie de fețe"

În secția de Boli infecțioase, clădire separată a Spitalului Hunedoara, sunt internați acum în jur de 50 de pacienți COVID-19 pozitivi, iar în clădirea principala a unității medicale sunt spitalizați aproximativ 35 de pacienți suspecți de coronavirus. În această perioadă, la spital ajung zilnic până la 10 pacienți cu coronavirus. Până acum, în jur de 20 de oameni internați aici s-au vindecat și tot atâția au murit.

Potrivit medicului, pacienții care s-au stins aveau cu toții comorbidități, în special diabet insulino-dependent. Aceștia au fost primii care au cedat. O altă categorie a celor care au pierdut lupta este cea a pacienților cu tumori, cu boli cardio-vasculare, cu obezitate și cu afecțiuni hormonale. Toți pacienții decedați la Hunedoara, chiar dacă erau tineri, 47-49 de ani, au avut patologii asociate.

Cel mai tânăr pacient cu COVID-19 internat la Hunedoara a fost o fetiță de 7 ani, cu obezitate. Din fericire, s-a vindecat. A fost un focar în familie, fiind infectați și mama, și bunicii.

  • "Simptomatologia este foarte ciudată. Vom ajunge să spunem că este o boală cu o mie de fețe".

Printre principalele simptome se află astenia și scăderea forței fizice. Mulți pacienți spun că simt, pur și simplu, nevoia să zacă la pat. Cei mai mulți au dureri în gât și acuză pierderea gustului, a mirosului, o tuse chinuitoare și dureri toracice, ca atunci când nu primești suficient aer în plămâni. Un alt simptom frecvent este febra, însoțită de dureri musculare, de cap și amețeli. Pe lângă aceste simptome, specifice unei gripe sezoniere mai serioase, pot apărea si manifestări de tip digestiv. Cam jumătate dintre pacienți au greață, dureri abdominale, scaune diareice și vărsături, adică manifestări specifice unei enteroviroze.

Destui pacienți încep să se simtă bine, dispare febra, după care reapare starea de rău. Este "a doua multiplicare a virusului". Pot apărea și manifestări de tip neurologic, encefalită, tot așa cum pot să apară erupții și fenomene de tip alergic, inclusiv la nivelul extremităților, degete tumefiate, ca la degerături. "Din acest motiv spun că ne îndreptăm spre o boală cu o mie de fețe. Încă nu este totul spus despre COVID-19".

  • "Sunt situații în care pacienții se prăbușesc prin cedarea plămânilor, plus că pot apărea complicații, precum infarctul. Apare suferința de organ multiplă, care se instalează după suferința pulmonară. Așa s-a întâmplat în cazul multor pacienți. Sunt momente și situații în care pur si simplu nu mai poți să îi salvezi, cu toate manevrele și măsurile de resuscitare. Am văzut moartea cu ochii".

Dr. Carollina Radu mai spune că a avut mulți pacienți asimptomatici, inclusiv cadre medicale, și că aceasta este "marea capcană".

  • "Este bazinul celor care transmit boala cu foarte mare ușurință și care sunt o bombă epidemiologică ambulantă. Am avut pacienți asimptomatici contrariați că trebuie să stea în spital, pentru că nu aveau niciun fel de simptome".

În cât timp se pune pe picioare un pacient care a avut COVID

Un pacient cu coronavirus se poate vindeca după 10-14 zile de tratament, spune Carollina Radu. Este declarat vindecat dacă al doilea test pentru COVID-19 este negativ. Dar nici atunci lucrurile nu se termină. Pacientul trebuie să rămână timp de două săptămâni de concediu, în izolare acasă. În total, este nevoie de aproape o lună pentru ca un pacient să se pună pe picioare după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2.

Există însă și persoane care au rămas pozitive după tratament. Deși dispăruseră simptomele, virusul rămăsese acolo. Explicația? Cu toate că există mai multe remedii anativirale, nu există încă niciun medicament țintit, care să distrugă noul coronavirus.

O altă necunoscută este aceea că nu se știe, la testare, care este încărcătura virală - așa cum se știe, de exemplu, în cazul hepatitei. Se cunoaște doar că sunt COVID-19 pozitivi.

Suprapunerea gripă sezonieră-COVID va fi cu atât mai dramatică

Vaccinul anti-COVID va rămâne o poveste frumoasă cel puțin un an de acum înainte, crede Carollina Radu.

  • "Am văzut mari companii care își conjugă eforturile pentru acest vaccin, dar părerea mea este că mai devreme de un an nu se va crea un vaccin eficient. Am anumite rezerve și în privința terapiilor cu plasmă, pentru că pot fi contaminări și cu alte virusuri. Trebuie foarte mult discernământ și aici. Dar, în disperare de cauză, probabil că și acestea sunt terapii care pot salva o viață".

Ea crede că mare parte a populației se va imuniza după ce va face această boală.

  • "Mulți dintre noi probabil că vom face forme ușoare sau asimptomatice. Nu trebuie să uităm că în toamnă vine virusul gripal. Este recomandabilă vaccinarea împotriva gripei sezoniere, în perioada septembrie-octombrie. Suprapunerea gripă-COVID riscă să fie cu atât mai dramatică".

Pacienți cu alte patologii care nu au unde să se trateze

Dr. Carollina Radu spune că până la descoperirea unui vaccin cheia este testarea cât mai largă, începând cu cadrele medicale. Până acum, testele pentru pacienții din județul Hunedoara se făceau la Timișoara sau la Cluj. Din această săptămână, Spitalul Municipal Hunedoara are un aparat Real Time - PCR și s-a început testarea întregului personal medical.

  • "Știind cu adevărat pacienții pozitivi, prin izolare, prin tratare, lucrurile pot intra într-un normal. Dar acest normal nu va veni în niciun caz în intervalul imediat următor".

La fel de important, atrage atenția Carollina Radu, este ca pacienții cu alte afecțiuni să aibă unde să își continue tratamentele, inclusiv pentru că, în cazul lor, infectarea cu SARS-CoV-2 poate avea consecințe nedorite. De asemenea, este foarte importantă reevaluarea stării de sănătate a fiecăruia dintre noi.

  • "Am avut pacienți cu forme severe de COVID-19 care se credeau sănătoși, dar nu mai fuseseră la un control medical de ani de zile și aveau patologii ascunse. În acest context, o mare problemă este aceea că au fost închise ambulatoriile din spitale și cabinetele, inclusiv cele de stomatologie, și există pacienți fără alternative. Or, boala nu ține cont de coronavirus. Sunt pacienți cu tumori care nu pot beneficia de investigații, ceea ce le poate agrava boala. Să sperăm că, după data de 15 mai, vom putea intra în normalitate din acest punct de vedere și că va exista din nou acces la aceste servicii medicale."

"Ca om care a văzut moartea cu ochii, spun că trebuie să fim în continuare prudenți și după ridicarea restricțiilor de circulație”

A fost o ușoară relaxare de Paște, când mulți oameni, chiar dacă au avut simptome de boală, au preferat să stea acasă, a observat medicul infecționist de la spitalul hunedorean, care se așteaptă la o explozie a cazurilor, mai ales că în Hunedoara s-au întors acasă de sărbători multe persoane plecate la muncă în străinătate. "Probabil că și din acest motiv suntem printre județele fruntașe la număr de infectați".

Carollina Radu spune că trebuie să fim precauți în continuare și după data de 15 mai și că deschiderea mall-urilor sau a sălilor de spectacole trebuie foarte bine gândită.

  • "Cu toate durerile și neplăcerile create, trebuie să fim realiști și să ne dăm seama că nu este de joacă. Această boală ne poate afecta într-un mod absolut dramatic. Eu, ca infecționist, ca om care a văzut moartea cu ochii și ritmul în care se moare din cauza acestei boli, spun că trebuie să fim în continuare prudenți. Am văzut cu stupoare și oameni care întreabă <<dar chiar sunt cazuri de COVID? >>. Este inconștiență și lipsă de informație. Sunt stupefiantă de astfel de atitudini".

Nu putem nici să devenim paranoici și să ne izolăm sub globuri de sticlă, să stăm ascunși în casă pentru că ne este teamă de virus, dar nici nu trebuie să minimalizăm boala, mai spune medicul. "Trebuie, pe cât posibil, să ne creștem imunitatea. În primul rând, prin odihnă și prin terapiile banale, gen propolis și miere".

"Nu trebuie redeschise școlile acum. Pentru ce să creezi un asemenea pericol?"

Medicul crede că școlile ar trebui să rămână închise până după vacanța de vară și că o reluare a cursurilor în luna mai sau chiar în iunie ar fi o măsură irațională.

  • "Categoric nu trebuie redeschise școlile până la toamnă. Ar fi o măsură irațională. Pentru ce să creezi un asemenea pericol? E adevărat, copiii sunt mai puțin vulnerabili, pentru să sistemul lor respirator are alți receptori la nivelul căilor respiratorii. Da, copiii, chiar dacă se infectează, pot face forme ușoare de boală, cel puțin teoretic vorbind. Dar în niciun caz școlile nu trebuie redeschise, mai ales că acești copii intră în contact cu părinți, cu bunici, cu persoane vulnerabile.

  • Sunt suficient de pline spitalele. Ce să facem, să mai aducem și copiii să sufere și pe alții pe lângă ei? Am trecut prin epidemii de rujeolă și nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna una de COVID-19, care să afecteze și copiii, prin această reluare a cursurilor".

Carollina Radu spune că părinții ar trebui să fie prudenți inclusiv în vacanța de vară și să nu își expună copiii.

  • "Ar fi ideal să fie trimiși în vacanță la țară, la bunici, dacă au această posibilitate. În niciun caz în stațiuni, în tabere cu aglomerație. Eu nu mi-aș expune copilul. Este un virus cu o atât de mare contagiozitate încât nu cred că este oportun să ne relaxăm și să spunem că, gata, a trecut și o să fie bine".

Hunedorenii s-au mobilizat pentru dotarea spitalului: "Este impresionant pentru un oraș în care un sfert din populație este asistată social"

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Hunedoara funcționează ca pavilion separat de clădirea principală a spitalului. Până la confirmarea cu COVID-19, pacienții sunt internați în clădirea principală a unității, unde au fost dezafectate două etaje, ale secțiilor de Neurologie și Secția Medicală și au această destinație exclusivă. După confirmare, sunt transferați la Boli Infecțioase.

Spitalul are 5 medici infecționiști și 8 medici ATI și s-a trezit în această luptă fără să aibă ce îi trebuie. Inițial, se stabilise că va fi spital de linia a doua, dar intrarea în carantină a Spitalului Județean Deva a dat lucrurile peste cap.

  • "Nici echipa managerială, nici noi, medicii nu am fost pregătiți să fim în linia întâi. Nu aveam pregătit tratament antiviral, nu aveam rezerve de medicamente. Dar a trebuit să preluăm aceste cazuri COVID-19 după intrarea în carantină a spitalului din Deva".

În ajutorul spitalului a venit comunitatea. De exemplu, grupul #HelpHunedoara, adică aproximativ 2.000 de hunedoreni care au locuit sau locuiesc încă în oraș. S-au organizat pe Facebook și, în mai puțin de trei săptămâni, au adunat din donații 70.000 de lei de la companii și oameni simpli. Aproape 50.000 de lei au fost deja folosiți pentru achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale.

  • "Acum avem dotări, inclusiv porți pentru dezinfectare, iar asta și datorită mobilizării admirabile a societății civile, a comunității. Este impresionat pentru un oraș cu resursă financiară modestă, în care un sfert din populație este asistată social. Dar sunt și hunedoreni plecați în străinătate, companii care s-au implicat. Este un ajutor absolut nesperat, mai ales că epidemia nu s-a terminat", adaugă medicul infecționist Carollina Radu în interviul pentru HotNews.ro.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















53744 vizualizari

  • -17 (71 voturi)    
    dramatism.. (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:10)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. vai de capu' vostru sa traiti vre-un razboi, sa vedeti acolo cum triati din zeci de mii de morti si raniti..
    • +4 (40 voturi)    
      Razboiul (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:50)

      Marionete [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Este contagios? Nu stiam.
      • -7 (39 voturi)    
        nu orice e contagios te omoara (Vineri, 24 aprilie 2020, 12:38)

        Stefan534324 [utilizator] i-a raspuns lui Marionete

        dar frica si prostia o fac sigur.
        • +5 (7 voturi)    
          Mai sunt si tratamente care omoara (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:18)

          justin puscasu [utilizator] i-a raspuns lui Stefan534324

          Din cate am citit, nici unul din tratamentele care au dat, la un moment dat, sperante (Vitamina C intravenos, ibuprofen, hidroxiclorochina, Remdesivir) nu a fost confirmat ca fiind eficient.
          Deci, nu exista nici un tratament pentru Covid-19. Multe din substantele listate mai sus au efecte adverse majore. De exemplu hidroxiclorochina da aritmii in peste 20% din cazuri. Daca o administrezi unui cardiac, sunt sanse mari sa-l omori.
          Si totusi, toti bolnavii internati sunt "tratati" orbeste, dupa niste protocoale rigide definite de ceata de experti ai lui Streinu Cercel.
          Ma intreb cati dintre morti de Covid au murit de fapt din cauza tratamentelor administrate.
          Probabil ca asta e motivul pentru care tratamentele sunt, ddeocamdata secrete.
      • -7 (11 voturi)    
        este bre.... (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:32)

        stilatu [utilizator] i-a raspuns lui Marionete

        noi acum ducem un razboi cu un dusman invizibil... foarte contagioas, doar la vederea euroilor isi mai vine in fire, de parca nu aveau salarii europene...
        in alta ordine de idei, se stie ca multi medici si asistente au infectat pacienti cu covid, trebuie trasi la raspundere? penal?
    • +6 (16 voturi)    
      Vai de capul tau, sa mori in razboi.... (Vineri, 24 aprilie 2020, 16:01)

      D.Gabriel [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      ...sa vezi atunci cum si sa inveti sa nu mai vorbesti aiurea.
      Pandemia de coronavirus tot moarte inseamna, dar iata ca si dupa ce un specialist, medic infectionist, care se confrunta zilnic cu acesti nefericiti bolnavi, spune ca nu e o joaca, tot se gasesc unii diletanti sa faca misto.
  • -10 (64 voturi)    
    dramatism ep.2 (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:11)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    pregateste-te pentru cutremuru' āl mare.. sa vezi acolo mortaciuni.
    • +12 (36 voturi)    
      Cutremurul (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:50)

      Marionete [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Nu poate fi controlat daca te distantezi social.
      • -10 (34 voturi)    
        And your point is? (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:33)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui Marionete

        Omul zice ca se dramatizeaza si hiperbolizeaza o situatie comuna in anumite circumstante, atat.

        Nu ajuta nici distantarea sociala si nici ascunsul in casa, citeste mai atent articolul.
        • +5 (5 voturi)    
          Cred ca tu l-ai citit (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 8:52)

          Marionete [utilizator] i-a raspuns lui Luk

          Dar nu l-ai inteles. Daca se opune deschiderii scolilor, se numeste ca distantarea sociala nu ajuta? Atunci, hai sa le deschidem si sa punem cat mai multi copii in clasa. Iar daca la copii merge, de ce sa nu mearga si la adulti?
  • -9 (67 voturi)    
    Normal ca nu ai mai vazut. (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:16)

    Lok [utilizator]

    Ca deobicei ambulantele sunt pe teren la munca acuma stau la cafele si joaca table ambulantierii. Terminati cu fantezile astea, spitalele sunt goale de pacienti normali asadar sub nici o forma suprasolicitate.
    • -10 (24 voturi)    
      236 la ATI (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:59)

      TrickyWicky [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Dar nu se mai spune cati in stare vrava.
      • +11 (17 voturi)    
        man (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:01)

        nikita11 [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

        la ati nu prea ajungi in forma usoara. E destul de rar cand mai scapi de acolo, de regula cei din trauma(accidente, samd) se pot reface, pt ceilalti e ultimul stop. E doar o forma de a te mai chinui inainte sa-ti dai duhul.
        • -5 (11 voturi)    
          glumetule (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:38)

          TrickyWicky [utilizator] i-a raspuns lui nikita11

          Dupa cum relata si HN la inceputul asa zisei pandemii erau vreo 100 la ATI dintre care 50 in stare grava.
          • +6 (6 voturi)    
            da (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 2:02)

            nikita11 [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

            ce sa spun, foarte amuzant. iti repet, intereseaza-te cati au iesit de la ati si nu fa pe prostul aici. nu trebuie sa-ti spuna hn cati au mai iesit daca esti atat de rasarit poti afla si singur. si doreste-ti sa nici nu ai de-aface cu sectia aia. nu conteaza covid-ul, nimeni nu ajunge la ati cu vreo forma care nu e grava.
  • -25 (51 voturi)    
    stati in casa! (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:31)

    MirceaIo [utilizator]

    Sunt oameni care vezi doamne s-au saturat de stat in casa!? Cred ca ar trebui prelungita starea de urgenta daca vrem sa nu avem o tragedie ntionala.Streinu avea dreptate, trebuie sa stam in casa!
    • +9 (19 voturi)    
      Cercel este un ciudat (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:04)

      IOtao [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      Cercel trebuie lasat deoparte, sun altii ce trebuie ascultati.
      In rest este ok, statul in casa face bine in aceasta situatie.
    • -12 (30 voturi)    
      Stai in casa (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:34)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      E o idee buna pentru tine.
      • +6 (6 voturi)    
        Si pentru tine (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 8:53)

        Marionete [utilizator] i-a raspuns lui Luk

        De asemenea.
    • -7 (33 voturi)    
      dar cand au murit milioane de oameni (Vineri, 24 aprilie 2020, 12:42)

      Stefan534324 [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      in ultimii zeci de ani, de cancere, de accidente, de diabet, de boli de inima, aia n-a fost tragedie nationala? Cand ati subfinantat sistemul de sanatate sau ati cheltuit banii alocati pe contracte cu firmele voastre? Acu v-a apucat dragostea de compatrioti, voi care i-ati omorat cu zile... Cine o sa va creada vreodata?
    • -8 (20 voturi)    
      stai tu in casa.. (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:07)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      .. daca esti pensionar sau ai obezitate/diabet.
  • +37 (47 voturi)    
    da.... (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:40)

    ardeleanu_ion123 [utilizator]

    Nici eu nu mi-am inchipuit ca poti sta la urgente 12 ore cu un membru al familiei ce a avut un AVC, la un centru universitar, ca sa ti se spuna ca nu stiu ce a avut, si sa te trimita la alt spital pentru alte investigatii, "poate are probleme cu dintii" si apoi mai stai 4 ore !!!!! pana avem ambulanta libera, mergeti si la infectioase, acolo era de garda una super-sictirita, cum ne permitem sa deranjam la ora aia (!!!), de parca mersesem la ma-sa acasa...12+4 = 16 ore cu un pacient in varsta care saracul si-a platit constiincios obligatiile toata viata... cand a avut nevoie, a primit sictireala si un sut in fund.

    era sa mi se prapadeasca in masina

    daca nu ai pile nu=ti face nimeni nimic... cati au murit oare cu zile din cauza de durere in cur si lipsa de profesionalism, acum o dati cu apocalipsa, ghici ce, daca nu ti-a zis nimeni despre ce e vorba in medicina , ai crezut ca e vorba de masini bengoase si multi bani....

    mai lipseste sa urlati si voi pe live-uri, sa vina politia, jandarmeria, ca-i "rostorn"

    asta e realitatea, nici mie nu-mi place


    in italia in varf de pandemie, OAMENII aia isi faceau timp o ora pe zi sa sune rudele,apartinatorii etc, din RESPECT pentru viata la noi pe cand NU era pandemiei umblai disperat 3 zile dupe medic sa=-ti spuna si tie un diagnostic, un tratament, un pronostic... daca nu gaseai medicul intrebai asistenta, aia se tragea pe cur, "Nu pot sa va spun, intrebati pe d-na doctor" cand am prins=-o ins sfarsit, "Sunt f. ocupata, am atatea internari de facut" pana i-am dat de inteles fara sa-i spun ca am de gand sa matur tot holul ala cu ei mi=a spus ce ma interesa.

    alta data mi s-a spuns ca nu au stent de diamentrul ala si ca trebuie sa o internam la clinica privata am platit o groaza de bani ca ce dracu sa faci,ca mai apoi sa aflu de la o ruda ce se intorsese dinconcediu si care lucra la acea clinica, ca de fapt aveau!!!!!


    hai sictir. datorita experientelor personale nu am nici cel mai mic respect pentru medicii din Romania
    • +4 (10 voturi)    
      ai perfecta dreptate (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:16)

      Stefan534324 [utilizator] i-a raspuns lui ardeleanu_ion123

      si cine a trecut printr-o astfel de experienta stie cel mai bine.
      Cu toate astea, sunt de parere ca nu trebuiesc bagati toti medicii in aceeasi oala. Blamarea unei intregi tagme nu este in regula, fie ca este ea de medici, politisti, avocati, bugetari, privati, sunt unii care muncesc corect si isi vad de treaba, si altii care ies in fata, sau prin media, si ii fac de ras si pe ceilalti.. iar raul este mereu promovat cu obstinatie in media.

      Pentru ca azi ii injuri pe toti, dar maine s-ar putea sa ajungi la spital cu o problema, tot la doctori apelezi. Macar daca esti consecvent, injura-i pe toti, si nu mai calca pe la doctor.
  • +35 (43 voturi)    
    si inca ceva (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:43)

    ardeleanu_ion123 [utilizator]

    wow mobilizarea populatiei, extraordinar, avem di tati...

    pana acuma de ce nu v-ati mobilizat voi medicii sa spuneti societatii despre mafia din spitale datorita careia NU aveati ce va trebuie pentru bunul tratament pe care OAMENII il merita?

    pentru ca v-ati complacut

    tara de idioti, ajungem sa ne bucuram ca de sfantul graal cand ne apropiem de un pic de normalitate!!!

    mai devreme sau mai tarziu sandramaua numita sistemul de stat al Romaniei o sa crape si o sa ingroape toti sobolanii ce-si fac veacul prin ea. si poate e mai bine asa desi va fi multa multa suferinta
  • +2 (28 voturi)    
    Dati o sansa celor curajosi! (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:14)

    Sparafucile [utilizator]

    Si care nu dau doi bani pe viata asta infecta de sobolan. Dati-le sansa si dreptul de a cere EUTANASIEREA in momentul cind se simt atinsi de boala. Vor spune unii: bey, esti nebun, n-o sa ceara nimeni asta. Zau? Ia creati voi posibilitatea si veti fi uimiti citi vor opta pentru ea. BANZAI!
  • +24 (36 voturi)    
    Cand medicii au vazut prea multe filme (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:39)

    Eu38 [utilizator]

    Acum au intrat in atentie si medicii infectionisti, care inainte erau intr-un con de umbra fata de alte specialitati ca na, nu ne luptam in fiecare an cu cate o pandemie.

    Altfel, cine a mai fost pe la urgente stie ca ambulantele tot veneau si inainte cu diverse cazuri. Evident, nu cu covid, dar oamenii se imbolnaveau si inainte sau aveau accidente.

    Poate o solutie ar fi fost sa NU interneze de la inceput toate cazurile de COVID. Eu am mai scris pe aici, nu mi-e atat de frica de COVID cat mi-e frica de boala asta in combinatie cu infectiile nosocomiale din spitale. Daca fac boala, prefer sa ma tratez acasa decat sa merg int-un spital romanesc.
  • -9 (47 voturi)    
    Asa si? (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:50)

    vasile-roaita [utilizator]

    se moare. De boli de accidente de batrinete, etc. etc. Nimic nou. Comotiile cerebrale infarcturi si cancerul iau mai multi oameni decit acest virus. dar va place sa dramatizati.
    • +3 (15 voturi)    
      Asa si?..poate mori si tu (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:46)

      D.Gabriel [utilizator] i-a raspuns lui vasile-roaita

      ..de covid, sa vedem atunci ce mai zici.....
      • -5 (5 voturi)    
        Dupa ce moare... (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 2:02)

        Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui D.Gabriel

        ... de Covid-19 sau de orice altceva, n-o sa mai zica nimic, asta-i sigur.
        In rest, care-i problema? Nu e omul suficient de panicat, nu e corect politic?
        In opinia mea, are perfecta dreptate. Nenorocire maxima covidu' asta, exista riscul de deces, de necrezut, soc si groaza, cine si-ar fi putut inchipui asa ceva, n-o sa-ti vina sa crezi... ca daca nu aparea, traiam toti vesnic...
        Mi se pare incredibil ce isterie de masa a putut sa declanseze boala asta, cu siguranta va fi obiect de studiu peste cativa ani - nu boala, ci reactia isterica.
    • +4 (14 voturi)    
      ce scuza imbecila (Vineri, 24 aprilie 2020, 17:22)

      baraka [utilizator] i-a raspuns lui vasile-roaita

      omul moare oricum asa ca sa nu facem nimic...
      • -4 (6 voturi)    
        Aaaahhh... (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 2:13)

        Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui baraka

        Pai, de fapt - ce faceti? Nu intocmai nimic?
        Adica stati zavorati in casa, nu la munca, nu la scoala, nu-nimic-nicaieri?!?
        Ultima gaselnita hipsterista, aia suprema - luptam naprasnic, vitejeste, pe viata si pe moarte cu covidu' - anume nefacand absolut nimic. Cu cat zaci mai letargic in casa, cu atat esti mai erou.
        Bravo voua, baieti si fete eroice.
        Eu sunt un las nenorocit, asa ca maine si poimaine am de gand sa gradinaresc catu-i ziulica de lunga, mai ales ca o sa fie vreme frumoasa... si la cata treaba am de facut, mi-e teama ca o sa bag si vreo doua beri.
        Da' va promit ca o sa ma gandesc si la dvs., cum strangeti virusul de beregata - intai in dormitor, pe urma in bucatarie si in general in alea cateva zeci de metri patrati ai apartamentului dvs.
        • +2 (4 voturi)    
          Cand o sa stai langa cadavrul cuiva drag (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 13:04)

          morex [utilizator] i-a raspuns lui Prostu' satului

          ...sa-ti aduci aminte de sarcasmul tau
          • 0 (4 voturi)    
            Dragut indemn (Duminică, 26 aprilie 2020, 3:36)

            Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui morex

            Am aproape 60 de ani. Am stat de foarte multe ori langa cadavrul cuiva drag. De fapt, mi-am inmormantat aproape toata familia, am ajuns decan de varsta.
            Mult mai probabil o sa se intample invers - or sa stea astia tineri langa coparseul meu.
            Dar oricum nu din motive de Covid. Cu flacaul asta am facut deja cunostinta in ianuarie. Ca o paranteza cu trimitere la certitudinile despre acest virus, nu stiu daca ati remarcat cum se schimba naratiunea oficiala, pe masura ce apar tot mai multe dovezi ca, de fapt, virusul asta e printre noi - in Europa, vreau sa zic - inca din toamna trecuta. Adus probabil de hoardele de turisti chinezi (nu degeaba Italia, Spania, Franta...) .
            Revenind la boala, n-a fost deloc placut, am facut febra mare, cum nu mai facusem din frageda copilarie, dar a trecut. Putea sa nu treaca si sa ma duc la cele sfinte. As fi fost recunoscator, post-mortem, pentru ca marea trecere poate fi mult mai rea. Un AVC, care sa te lase leguma zeci de ani, pana-ti blestemi si tu zilele si ii faci si pe altii sa si le blesteme. Un cancer la stomac, cu dureri inimaginabile. Si multe, multe, nenumarate altele mai rele.
            Asta e o viroza foarte urata, de care se si moare. De toate bolile se mai si moare, de unele mai mult, de altele mai putin. Daca nu era toata isteria asta mediatica, ar fi fost o gripa foarte rea si atat, una care poate degenera - cum ziceau italienii? - intr-o pneumonie atipica, fatala pentru multi batrani sau bolnavi de alte boli. Nu se mai minuna nimeni, nu mai facea nimeni atata caz, ca doar se stie ca gripa e foarte periculoasa pentru anumite categorii de oameni. Ce sa vezi, si asta e periculoasa, cine si-ar fi putut imagina una ca asta...

            Nu va mai vaicariti atata. O sa ajungeti sa va puneti streangul de gat in propriile case ca nu cumva sa va imbolnaviti de Covid.
  • +10 (18 voturi)    
    10-12 salvări (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:29)

    di livio [utilizator]

    ...alea 10-12 salvări erau cu asimptomatici?...văzui știre cu 50 medici infectați, toți asimptomatici...Toți pacienții decedați la Hunedoara, chiar dacă erau tineri, 47-49 de ani, au avut patologii asociate.

    Am avut pacienți asimptomatici contrariați că trebuie să stea în spital, pentru că nu aveau niciun fel de simptome"....Nu putem nici să devenim paranoici și să ne izolăm sub globuri de sticlă, să stăm ascunși în casă pentru că ne este teamă de virus, dar nici nu trebuie să minimalizăm boala, mai spune medicul. "Trebuie, pe cât posibil, să ne creștem imunitatea. În primul rând, prin odihnă și prin terapiile banale, gen propolis și miere"...nu-i nici o contradicție?...dai afară din spital bolnavi cu cancer ca să stea covizi asimptomatici...sau cu simptome de răceală
    • -3 (5 voturi)    
      Nu. Nu e nicio contradictie. (Sâmbătă, 25 aprilie 2020, 2:31)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      Panica este moartea mintii. Un om panicat nu mai judeca rational, deci n-o sa gaseasca nimic anormal, indiferent ce s-ar intampla.
      Cand e un incendiu, sau se scufunda un vapor, cum credeti ca ajung aia sa calce in picioare femei si copii - uneori propriii lor copii!!! - ca sa scape?!? Nu sunt ei de vina, este "doar" panica scapata de sub control.
      Ce se intampla acum este un exemplu magistral al modului in care panica scapa de sub control - mai ales ca boala in sine nu justifica nici pe departe acest nivel de groaza.
      D-na doctor care este intervievata aici este si dansa, evident, panicata si complet depasita de situatie. Intr-o tara de oameni normali la cap ar trebui de indata "retrasa" din linia I si trimisa la recuperare psihologica, intru binele dansei si al altora - si asta fara nicio conotatie negativa; pur si simplu si-a depasit limita rezistentei, este atat de evident din ce spune...
      Pe vremuri, cand razboaiele si alte mega-nenorociri erau "fact of life," treaba asta se stia si se si practica. Ne-am molesit un pic, da' o sa ne trezim.
  • -7 (43 voturi)    
    sa ne revenim din plansete (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:43)

    ..13 [utilizator]

    Da, este un oras asistat social - este evident ca a fost si un focar de infectii pentru ca acolo fiecare a invatat cum sa se descurce - de exemplu pleaca la munca in Italia dar lasa pe cineva sa ii ridice ajutorul social...

    Focarul nu a venit de nicaieri - numai aia de afara, raii de ei, ne-au adus virusul. NU, virusul a intrat in tara adus de noi romanii, in marea majoritate. Apoi ca urmare a unei proaste organizari in sistemul medical si a unei igiene precare s-a raspandit.

    Da, se moare.
    Tot la fel se chinuie si un pacient cu alt tip de infectie si nimanui nu ii pasa.

    Cat despre dansa care se ingrijoreaza de copii si zice sa nu mearga la scoala iarasi o mare prostie. Copiii pot merge la scoala daca sunt instituite regulie - nu vorbeste nimic despre reguli. Nu vorbeste nimic despre cauza care a dus la imbolnavirea acelor persoane in Hunedoara si ce masura ar trebui sa fie luate.

    Hai sa pangem, sa ne suflam cu grija nasul si sa stam acasa.

    Nu dau o ceapa degetara pe toata plangerea ei,
    • +7 (15 voturi)    
      Se vede ca nu ai copii... (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:50)

      D.Gabriel [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      Cum sa se duca copiii la scoala si sa nu se contamineze? Copiii mici nu pot fi tinuti sub control.
      Cum sa poarte copiii masca in iulie si august cand sunt peste 25 de grade afara si in clasele fara aer conditionat, ore in sir?
      Nu gandesti nici macar cat o ceapa degerata.
  • -10 (34 voturi)    
    ah o intrebare (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:57)

    ardeleanu_ion123 [utilizator]

    Peste 1.400.00 de români au hepatită B şi C

    cu astia ce facem in Romania avem 10% din infectatii cu hepatita C din Europa!

    "În România, aproximativ 800.000 de persoane au hepatită cronică B, iar 600.000 de persoane au hepatită cronică C, potrivit preşedintelui Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), Marinela Debu.

    "
    ete fleosc, dvs. stimati cetitori ati bagat de seama despre vre-o agitatie pe la vreun ministru, pe la tv? mai apare in vreun ziar, citeste lumea zice

    "Da ba ce nashpa, Romania, asta e csf? ncsf!"

    meh despre astia nu ne agitam nu? lasa-i sa crape, da-i drecu'

    stiti ceva, noi toti suntem de vina. pentru ca daca ai 10 scandaluri/ zi /pe buna dreptate in spital, poate ca si aia de (era sa scriu raspund, ha!) la varf, sa zicem, o sa aiba un beculetz ceva aprins. la fel si cu primariile, la fel si cu orice altceva ce presupune serviciu public, care, ghici, ghici, ghici, de trei ori ghici, acuma nu este facut pentru public, este facut pentru camarile, secte, asocieri in vederea infaptuirii unor infractiuni.

    traiasca procuratura, magistratii, politia, si-au facut treaba pana acum, cu varf si indesat. pentru ca chestiile astea sunt lipite! mira-m-as sa poti desface doar un fir de ata! tot gheml la gunoi, reset si de la capat.

    din nou ghici X 3 , dupa reset posibil sa se incarce in "Sistem" aceleasi mizerii...

    Zic si eu, Doamne ajuta-ne ca noi suntem prea prosti sa o putem face singuri...

    1.400.000 de suflete majoritatea infectate ... ghici X 3 unde?
    • -1 (5 voturi)    
      PS (Vineri, 24 aprilie 2020, 12:19)

      ardeleanu_ion123 [utilizator] i-a raspuns lui ardeleanu_ion123

      scuze, am scris din graba vre-o in loc de vreo.
  • -1 (21 voturi)    
    eram gata sa dau un credit dnei doctor (Vineri, 24 aprilie 2020, 12:28)

    LTudor [utilizator]

    pana cand am ajuns la faza ca SARS2 contine "componente virale de la HIV"
    nu stiu de unde a scos prostia asta
    • -1 (11 voturi)    
      Sa-te ajut eu (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:13)

      LW [anonim] i-a raspuns lui LTudor

      In secventa panglici ARN-ului sunt portiuni de nucleotide care provin din cele ale ARN-ului HIV. Acest lucru este usor de facut azi de catre un biochimist priceput in metoda editarii genetice CRISPR. In al doilea rand cei patru aminoacizi din varfurile proteinelor spike (tepile de pe suprafata Sars 2) sunt identici cu cei din ,,tepile" proteinelor gp140 ale lui HIV, iar un biochimist priceput poate face asta.
      • +4 (10 voturi)    
        un răspuns prea pufos prea ca la țară .. (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:44)

        elder [utilizator] i-a raspuns lui LW

        Nu cred ca că este ușoară chiar pentru un biochimist priceput manipularea genetică prin mecanismul CRISPR. Un interviu mi-a atras atenția - mecanismul de reglare la CoVid19 este foarte stabil. Mutațiile au apărut pe genomul coronavirusului. Cred ca acest virus are un mecanism codon-stop care explică acele înfectări asimptomatice (virusul nu trebuie să modifice nimic din ADN gazdă și se oprește din replicare)
        • -1 (15 voturi)    
          Am găsit... (Vineri, 24 aprilie 2020, 17:40)

          LTudor [utilizator] i-a raspuns lui elder

          https://www.europeanscientist.com/en/big-data/no-sars-cov-2-does-not-contain-hiv-genetic-code/
          • +7 (7 voturi)    
            Ai gasit o prostie (Vineri, 24 aprilie 2020, 21:02)

            Aristofan [utilizator] i-a raspuns lui LTudor

            Cel care a scris articolul la care faci referire nu are nici o competenta in virusologie, boli infectioase, biochimie. Este absolvent al unei facultati de matematica-economie, iar cea mai importanta opera stiintifica a sa este “Le déficit budgétaire français”. Stii cine i-a platit ,,studiul"? Aceasta inseamna sa fii analfabet functional cu telefon inteligent, telefonul nu tu!
            Broastele lui Aristofan.
      • +1 (1 vot)    
        ce zic altii (Vineri, 24 aprilie 2020, 19:58)

        LTudor [utilizator] i-a raspuns lui LW

        spinii sunt asemanatori cu HIV-1, dar nu sunt formati din gp140 ; de asemenea nici capsula (envelope) nu are aceiasi structura. Unii inteligenti spun ca e imposibil sa copiezi spinii dar capsula nu , asta in ipoteza "fabricarii" SARS2 din HIV1 .
        parca gp140 are afinitate pentru receptorii limfocitelor, ceea ce nu e cazul la o infectie pulmonara.
        pana la urma sunt clase diferite de virusi
    • +6 (16 voturi)    
      Crezi ca stii.... (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:52)

      D.Gabriel [utilizator] i-a raspuns lui LTudor

      ...mai bine ca dna doctor? Ai pregatire de specialitate, esti medic infectionist?
  • -6 (28 voturi)    
    terminati cu diversiunile ca la revolutie (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:14)

    Mihai-75 [utilizator]

    Hunedoara are un cuib de medici cu talent ziaristic.
    Este al doilea medic care isi da cu parerea dupa cea cu deschiderea scolilor, care spunea ca vine apocalipsa.
    Fratilor primul lucru care se spune la medicina este sa dai incredere bolnavului, daca tu faci contrariul si il panichezi ca va muri, este exact ce nu trebuie sa faci.
    Toti acesti "medici" si asistente exact asta fac, induc un sentiment de panica si teroare in populatie.
    Si televiziunile fac acelasi lucru ca la revolutie, induc un sentiment de teroare in populatie, exact aceeasi scoala de diversiune de la revolutie cu 60000 morti, apa infectata, etc.
    • -9 (23 voturi)    
      nu e a doua (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:46)

      AMDATi [utilizator] i-a raspuns lui Mihai-75

      E aceeasi panicata din articolul cu scolile, Carollina Radu.
      • -6 (14 voturi)    
        mai e unul (Vineri, 24 aprilie 2020, 17:26)

        Mihai Ioan [anonim] i-a raspuns lui AMDATi

        Mai e unul panicat, mare vedeta: Mihai Craiu.Cel care ne zice ca vitamina D luata de la soare e o poveste.
    • +6 (16 voturi)    
      Scolile nu trebuie deschise..... (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:55)

      D.Gabriel [utilizator] i-a raspuns lui Mihai-75

      ....copiii nu pot fi stapaniti la scoala, mai ales cei mici, vor transmite infectia intre ei si apoi acasa.
      Nu putem obliga copii sa poarte masca ore in sir pe caldura in zilele toride vara, clasele nu au aer conditionat.
  • -8 (8 voturi)    
    Sa ceara sprijin colegilor americani (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:22)

    Setalcott [utilizator]

    Au acolo si timp, si buna dispozitie (sa nu mai zicem 50000 morti)

    https://www.youtube.com/results?search_query=coronavirus+nurses+tik+tok+party
  • +6 (8 voturi)    
    trumptarzii la atac (Vineri, 24 aprilie 2020, 18:14)

    camik [utilizator]

    coronavirus is a hoax, e isterie de presa ....au ramas blocati la minciuna plavanului de acum 3 luni.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by