​ANALIZĂ

Ce se va întâmpla cu sutele de mii de amenzi date de Poliție în starea de urgență? Cazul lui Niță, muncitor cu ziua, care datorează statului 4500 de lei

de Gabriel Bejan     HotNews.ro
Joi, 23 aprilie 2020, 16:25 Actualitate | Coronavirus


Amenzi coronavirus Romania
Foto: Profimedia Images
Autoritățile din România au stabilit amenzi uriașe pentru cetățenii care încalcă regulile stării de urgență, dar se vor trezi în situația practică de a nu le putea încasa niciodată. Vor fi transformate în muncă în folosul comunității, statul îi va executa silit pe contravenienți sau vom avea amnistie fiscală după starea de urgență?

Niță locuiește într-un sat din Transilvania, este tatăl a trei copiii și muncește cu ziua. Pe 6 aprilie a încălcat regulile din ordonanțele militare. S-a întâlnit cu un vecin de pe stradă, au băut împreună, după aceea a plecat spre casă. L-a oprit polițistul și i-a dat 2000 de lei amendă:

„Sus-numitul, la data precizată mai sus, se afla pe stradă iar la solicitarea organului de poliție de a prezenta declarația pe propria răspundere privind motivul deplasării a răspuns că nu are”, după cum scrie în procesul verbal de contravenție.

În aceeași zi, Niță a mai încasat o amendă de 2500 de lei. Pentru că a făcut scandal că a primit-o pe prima. „Tulburarea liniștii publice” a scris același polițist pe cel de-al doilea proces-verbal de contravenție. Niță zice că a făcut doar o glumă, i-a zis polițistului să nu mai stea aproape de el că nu are mască de protecție. Probabil că dacă-l întrebi pe polițist va zice că a fost mult mai mult decât atât.

Dar nici nu mai contează detaliile, Niță nu e oricum cel mai cuminte om din sat. Dar pentru că trăim vremuri complicate, a ajuns să datoreze acum statului român 4500 de lei, o sumă imensă pentru cineva care nu știe dacă mâine va avea ce să pună pe masă copiilor.

Povestea de mai sus e una extrem de banală, dacă e s-o comparăm cu scandalurile violente care au fost în ultimele zile în România: în Săcele-Brașov, Rahova-București sau Hunedoara.

Dar dacă e să înmulțești cazul lui Niță cu 200-300 de mii, câte amenzi s-au dat și se vor mai da în România în starea de urgență, problema devine una complicată.

Amenzile mari din această perioadă au avut rostul lor. Până la urmă cum poți să-i faci pe oameni să respecte regulile într-o situație periculoasă cum e pandemia de coronavirus? Probabil că metoda dură aleasă de statul român, care a stabilit sancțiuni mult mai mari decât în alte țări europene, a dat rezultate. Epidemia a fost relativ ținută sub control (cu excepțiile notabile de la Suceava sau din alte părți).

BBC scrie că, între 24 martie și 19 aprilie, în România s-au dat 200 de mii de amenzi în valoare totală de 78 de milioane de euro, adică la fel cât a încasat statul român din impozitul pe profit în toată luna februarie. Pentru comparație, polițiștii din Marea Britanie au dat în aceeași perioadă 3500 de amenzi cuprinse între 30 și 60 de lire sterline.

Mai trebuie spus aici că suma minimă a amenzilor în România în perioada stării de urgență, pentru persoanele fizice, a fost ridicată la 2000 lei, prin ordonanța militară din 3 aprilie. În această perioadă, s-au dat amenzi și de 20 mii de lei, pentru lipsa declarației pe propria răspundere, în condițiile în care chiar autoritățile s-au bâlbâit la început în legătură cu forma pe care trebuie s-o îmbrace acestea.

De asemenea, unii oameni au ajuns și la situații extreme, cum e cazul unui vasluian care a vrut să se spânzure după ce a fost amendat cu 2000 de lei.

Statul are de încasat de la români zeci de milioane de euro: care este însă pasul 2?




Se vorbește în aceste zile cu destul de multă îngrijorare despre ce se va întâmpla cu economia românească după ieșirea din carantină. Ce se va întâmpla cu milionul de angajați aflați în șomaj tehnic sau cu cei 200 de mii care au rămas fără slujbe? Foarte mulți dintre ei vor avea însă și o altă mare grijă pe cap: de unde să facă rost de bani pentru a-și plăti amenzile din starea de urgență?

Chiar dacă am încerca să ne ascundem în spatele principiului, corect din punct de vedere teoretic, „asta e legea, cine o încalcă trebuie să suporte consecințele”, există totuși câteva detalii practice.

Primul ar fi ce sens are să dai amenzi pe care oamenii, în mod evident, nu și le pot permite? De unde să scoate Niță 4500 de lei când el muncește cu ziua?

Al doilea aspect: la ce-i folosește statului să-i țină „agățați” pe acești oameni cu niște datorii uriașe care le pot îngreuna viața? Poate că acum nu ai cum să-l execuți silit pe un muncitor cu ziua, care e plătit cu banii în mână, dar poate la un moment dat va fi angajat cu acte și va trebui să-i pui poprire pe venituri.

Al treilea aspect ține de o speranță: să zicem că Guvernul va da o amnistie fiscală pe ideea că amenzile și-au atins scopul oricum în perioada stării de urgență (au ținut românii în casă). Bun, în situația asta, absolut teoretică, ce faci cu cei care și le-au plătit deja amenzile? Și apoi, Doamne ferește, la următoarea situație excepțională ce efect vor mai avea niște sancțiuni mari când toată lumea va ști că, oricum, acestea vor fi șterse?

Georgiana Gheorghe, APADOR-CH: O soluție ar fi munca în folosul comunității în loc de plata amenzii



Am stat de vorbă cu Georgiana Gheorghe de la asociația pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH despre problemele pe care le ridică sancțiunile mari din timpul stării de urgență.

Care credeți că este motivul pentru care statul român a stabilit amenzi pentru încălcarea condițiile din starea de urgență mai mari decât alte state din Europa?

Cel puţin la nivel teoretic, amenzile nu se stabilesc şi nu se aplică pentru ca statul să-şi consolideze bugetul, ci pentru ca o anumită conduită să fie impusă tuturor. Tot aşa cum pedepsele, de exemplu cele cu închisoarea, nu se aplică pentru ca statul să aibă chiriaşi cu forţa, pe care să-i folosească la muncă (cei care vor), ci tot pentru a impune respectarea unor reguli.

Cu cât regula care trebuie respectată e mai importantă, cu atât sancţiunea care se aplică pentru nerespectarea ei este mai severă/dură. Stabilirea unor reguli şi a unor sancţiuni pentru a asigura respectarea acelor reguli ţine de politica fiecărui stat.

Pandemia este o situaţie extraordinară, cu multe variabile şi necunoscute, care nu a fost abordată unitar de statele lumii. Unele state, de la care poate aveam aşteptări mai mari, au adoptat în prima fază măsuri foarte relaxate, care au dus la creşterea numărului de îmbolnăviri şi decese, după care au revenit şi au adoptat o politică mai dură. E o problemă de gestionare a unei situaţii de criză.

Este greu şi poate nedrept să se facă o analiză la cald a reacţiei statului în cazul pandemiei. Când evenimentele se află în derulare, mai utile sunt intervenţiile punctuale, pentru a corecta derapajele, în loc de analize complexe. Analizele corecte privind gestionarea situaţiei se fac la rece, după stabilizarea situaţiei.


București, 23 martie 2020. FOTO de Daniel MIHAILESCU (AFP) via Profimedia Images

Cum se pot apăra cetățenii de plata unor amenzi care sunt mult peste posibilitățile lor financiare?

Cel amendat poate plăti, în 15 zile de la primire, ½ din amenda aplicată de polițiști şi se va considera că a plătit întreaga amendă aplicată. De asemenea, tot în 15 zile de la primire, poate contesta amendă, la judecătorie.

Există o opinie împărtăşită de mai mulţi jurişti în sensul că, din interpretarea decretului prezidenţial, pe durata stării de urgenţă sunt suspendate termenele pentru plata şi pentru contestarea amenzii. Există şi alte opinii.

Noi am solicitat o poziţie oficială a autorităţilor în această problemă, de la patru instituţii: de la Preşedinţie, de la MAI, de la CSM şi de la Ministerul Justiţiei. De la primele trei autorităţi ni s-a răspuns ori că nu e treaba lor să răspundă la această întrebare ori că fiecare cetăţean să facă aşa cum consideră. De la Ministerul Justiţiei încă nu am primit răspuns. Deci, statul stabileşte reguli, dar, când trebuie să le şi explice răspunsul este că nu e treaba lui.

Dacă cel amendat nu plăteşte amendă de bunăvoie şi nu o contestă ori o contestă dar i se respinge contestaţia, se va proceda la executarea silită a amenzii. Această amendă este considerată o datorie la stat, iar statul poate proceda la poprire sau la vânzarea silită a unor bunuri. Dacă cel amendat nu are bani sau bunuri care pot fi urmărite, atunci statul va sesiza instanţa, care va dispune ca persoane respectivă să efectueze muncă în folosul comunităţii.

De altfel, am primit întrebări, de la unii dintre cei amendaţi, dacă nu ar putea presta muncă în folosul comunităţii, în loc să plătească amenda. Deocamdată, în raport de legislaţia în vigoare, acest lucru nu se poate.

Dar, ar fi o idee, ca legea să fie modificată în acest sens, iar cel amendat să poată opta între plata amenzii şi prestarea de muncă în folosul comunităţii. Având în vedere şi cuantumul ridicat al amenzii prevăzute de lege pentru încălcarea măsurilor din perioada stării de urgenţă, poate că aceasta ar fi o soluţie rezonabilă, pentru evitarea unor consecinţe patrimoniale severe printre unii dintre cei amendaţi.

Ați primit plângeri sau vi s-au semnalat cazuri de abuzuri din partea poliției?

Am primit plângeri. Pentru unele am sesizat, mai departe, MAI. De exemplu, în cazul amendării unei persoane pentru că s-a deplasat la service, pentru a-şi repara autoturismul. Ulterior, printr-o ordonanţă militară s-a prevăzut că astfel de deplasări sunt permise. Probabil că nu este meritul nostru exclusiv pentru rezolvarea acestei probleme, dar, cel puţin, am atras atenţia MAI asupra ei.

Mai sunt şi alte probleme de rezolvat, dar, într-unele parcă simţi că nu este bine aşa cum e acum, dar e şi greu să vii cu o alternativă rezonabilă, bazată pe argumente de specialitate şi nu doar pe păreri.

Pentru alte plângeri primite, am oferit informaţii generale privind posibilitatea contestării lor, aşa cum prevede legea.

Care credeți că ar fi soluția pe care trebuie s-o adopte statul după încheierea stării de urgență pentru a rezolva această situație complicată în care se vor afla mulți oameni: vor avea veniturile diminuate din cauza crizei economice, dar în același timp vor avea datorii la stat, provenite din amenzi neplătite, datorii, în mod evident, mult peste posibilitățile lor reale de plată?

O soluţie ar fi cea prezentată anterior, în sensul modificării legii pentru a permite celui amendat să opteze între plata amenzii şi munca în folosul comunităţii. Modificarea legii s-ar putea rezuma, pentru început, doar la amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă.

Apoi, după dezbateri (care ar putea dura destul de mult), s-ar putea generaliza (sau nu) acest sistem al opţiunii celui amendat. Dar, ca măsură urgentă, modificarea legii s-ar putea rezuma, acum, la situaţia amenzilor aplicate în stare de urgenţă. Asta şi pentru că aceste amenzi sunt mai ridicate.

Credeți că numărul mare de amenzi date în România în perioada de urgență a fost o strategie potrivită a autorităților pentru situația în care ne aflăm?

De ce sunt aceste amenzi mai ridicate? Se poate argumenta şi că dacă o amendă este accesibilă/convenabilă ca nivel, ea nu mai poate să-şi atingă scopul de a asigura respectarea regulii. Era şi o glumă în sensul ăsta, sigur, nu de pe vremea pandemiei: un “jmecher” oprit de un poliţist îi achită de trei ori suma corespunzătoare amenzii aplicate, spunându-i că oricum va mai încălca aceeaşi regulă cel puţin de încă două ori în aceeaşi zi.

Dar, discuţia privind cuantumul amenzilor are mai multe nuanţe şi ţine, până la urmă, de politica unui stat. Vrem o altă politică? Îi schimbăm pe cei care o fac, adică pe parlamentari şi pe guvernanţi. Astea sunt regulile democratice.

De ce au fost aplicate mai multe amenzi? Nu ştim exact numărul amenzilor şi nu avem elemente de comparaţie, pentru a putea afirma că au fost multe sau exact cât ar fi trebuit sau puţine. Dar, un număr crescut de amenzi poate avea cauze diferite: ori gradul de conformare la reguli este scăzut printre cetăţeni ori există abuzuri/exces de zel din partea celor care le aplică (varianta „planului de amenzi”, contestată de autorităţi sau a dorinţei de afirmare a unor şefi locali din poliţie) ori legea care prevede aceste contravenţii este ambiguă şi lasă loc arbitrariului.

Nu avem date suficiente pentru ca acum să punem un diagnostic foarte precis. Dar, putem afirma că pot fi valabile toate cele trei cauze, în proporţii egale sau nu.

Avocata Elenina Nicuț: „Le recomand oamenilor să atace în instanță procesele verbale de contravenție”



„Eu le recomand oamenilor să atace în instanță aceste procese verbale de contravenție, chiar dacă nu le fac într-o formă avocățească, dar este important să se afle pe rolul instanței. Cei care au primit amendă să facă niște plângeri în care să treacă datele de identificare, numărul procesului-verbal de contravenție și să descrie împrejurările în care s-au întâmplat lucrurile. Și să le trimită la judecătorie.

Pentru că ultima ordonanță militară, cea care a majorat amenzile, a fost contestată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională inclusiv pe motiv de cuantum al amenzilor. Deci dacă CCR va decide că ordonanța nu e constituțională, cine va fi prins cu contestația pe rolul instanței va avea câștig de cauză”, mi-a explicat avocata Elenina Nicuț.

*Niță nu este numele real al personajului de la începutul articolului. Numele a fost schimbat la solicitarea acestuia de a-i proteja identitatea. Procesele verbale de contravenție primite de Niță sunt însă cât se poate de reale.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















37719 vizualizari

  • +11 (55 voturi)    
    Niță (Joi, 23 aprilie 2020, 16:36)

    mitg [utilizator]

    Si-a cautat-o cu lumanarea.
    • 0 (0 voturi)    
      Nita din Paris, amendat fiind, (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:40)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      ce face? Sau Nita de la Berlin ce face? Sau Nita de la New York ce face? De ce credem noi ca in Vaslui sau in Ferentari trebuie sa venim cu derogari de la lege...
      • +1 (1 vot)    
        Langa sectia 16 Bucuresti, (Vineri, 24 aprilie 2020, 16:17)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui 1anonim

        la cca 50 metri locuieste un clan de rromi ce si-au petrecut toata vremea in strada, muzica, voie buna...nederanjati de lucratorii statului.
        Imi plimb des cainele in zona si am ramas surprins.
        Cineva zicea ca-s proxeneti, altfel nu se explica de unde umbla numai cu BMW-uri X6, desi nu au nici un venit si nu platesc nici un impozit statului.
        Apropo se mai ocupa cineva in tara asta de genul persoane, ca politia pare pe mana cu ei...
  • +23 (63 voturi)    
    Nita (Joi, 23 aprilie 2020, 16:46)

    SSL [utilizator]

    Nita a fost prins, cf articolului, cand s-a dus sa bea (!) cu un consatean. Din banii economisiti pt ca nu se mai duce sa bea pe timp de carantina poate plati amenda initiala (2000). A doua a luat-o bonus pt ca s-a dat "tare in gura" -- asta e din ciclul "prostia se plateste".

    Ne tot legam la cap cu "vai, saracii, n-au de unde", cand in fapt "saracii" in cauza au ignorat legile in vigoare (atunci nu mai erau de plans de mila, ci doar la scandentza?!?!).
    Cu genul asta de mentalitati si plangeri de mila am ajuns un stat asistational si azi platim ajutoare peste ajutoare de ne iese pe nas!

    Responsabilitatea individului unde este in toata dramoleta asta?
    • +18 (36 voturi)    
      cum sa nu (Joi, 23 aprilie 2020, 17:53)

      jescu [utilizator] i-a raspuns lui SSL

      Nu te intrebi de ce in alte state nu exista amenzi de la 10000 de euro in sus daca se doreste ca tot omul sa respecte legea la virgula ? Au descoperit expertii de la PNL modelul perfect de societate, unde sa nu mai exista infractiuni ? Dimpotriva, cu amenzi imposibile sunt creati indivizi care nu mai au nimic de pierdut, mult mai periculosi, antisociali, care o sa puna mult mai multe probleme societatii. Poti sa gestionezi o masa mare de asemenea indivizi doar cu metode totalitare, pe care trebuie sa le inaspresti pe zi ce trece ca sa poti gestiona situatia. Si cat de mult insaspresti regulile ? Tot inaspresti regulile pana nu-si mai doreste nimeni sa mai traiasca in acea societate. Pe termen lung ne indreptam in directia buna :)
      • 0 (0 voturi)    
        Nu ai dreptate! (Vineri, 24 aprilie 2020, 18:37)

        ex nihilo [utilizator] i-a raspuns lui jescu

        Nu ai dreptate! Sau argumentul tau este valid doar partial. In alte state - sa luam Vestul (hai sa nu luam ca exemplu pe rusi sau pe bulgari; insa chiar si in statele balcanice - pana si la turci e mai ok in aceasta privinta decat la noi, nu mai vorbim de greci!) - in alte state asadar SE RESPECTA LEGEA. In acest punct, AICI se focuseaza TOT, nicidecum pe liberali sau pe pesedisti de data asta, nu. Pentru ca nerespectarea prevederilor legate de raspandirea covid, TINE DE POPULATIE. Nu de autoritati sau de partide.

        (Dar cum la noi exista o ura "ancestrala" a (simpatizantilor) Dreptei fata de cea a (simpatizantilor) Stangii - tu ai comutat usor idea, pe liberali. (Iar daca tot ai facut'o - nu au de-a face liberalii nimic, cu faptul ca PSD a secatuit bugetul tarii...)

        Cheia este ca noi ca romani, avem in gena SA NU RESPECTAM LEGEA. Ca amenzile sunt mari sau medii, e mai putin relevant DACA RESPECTI LEGEA.
    • +9 (23 voturi)    
      Invatatura de Minte (Joi, 23 aprilie 2020, 20:08)

      vlad.pe [utilizator] i-a raspuns lui SSL

      Daca in toamna avem alta epidemie si alta Stare de Urgenta cum ii vei convinge pe oameni sa respecte regulile daca tu Statul Roman ai anulat amenzile din Aprilie-Mai? Cine ar mai avea incredere in PNL si Klaus Iohannis daca va exista Amnistie in An Electoral?
      • -1 (15 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 aprilie 2020, 7:42)

        [anonim] i-a raspuns lui vlad.pe

    • -1 (13 voturi)    
      sinucisul (Vineri, 24 aprilie 2020, 8:18)

      Ionescu Raymond [utilizator] i-a raspuns lui SSL

      Ce se intampla cu cel care s-a sinucis ieri dupa ce a luat Amenda?
      il amnistiaza?
      • 0 (6 voturi)    
        nu a fost condamnat penal (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:34)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Ionescu Raymond

        deci amnistia nu isi are sensul. Sau te referi la amnistia amenzii??? (adica anularea ei?)
      • +1 (3 voturi)    
        ce se intampla (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:02)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Ionescu Raymond

        cu cei care au murit-au fost omorati- de cei care nu au respectat interdictiile si au colportat virusul?
        le schimbi in cadrarea in tentativa de omor?
    • +3 (5 voturi)    
      Era un banc (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:42)

      The Special One [utilizator] i-a raspuns lui SSL

      Cand ai datorii la banca 100 lei e problema ta, cand ai datorii de 1 000 000 e problema bancii!!! :)

      Asa si aici, clar Nita nu plateste, si atunci dai proceduri ( ca doar avem functionari), executor, executa cocioba de la tara, licitatie, nu o cumpara nici dracu, bani pierduti, apoi daca o vinzi pe 2 bani, apare Nita cu trei copii si v-a lua de la stat asistenta sociala, locuinta sociala etc.

      Deci imi spune si mie ce rezolva exact statul? Va spun eu, nimic, va cheltui mai multi bani decat va incasa.
      • 0 (0 voturi)    
        Pe moment pierde statul ceva bani, (Vineri, 24 aprilie 2020, 15:44)

        1anonim [utilizator] i-a raspuns lui The Special One

        dar va impune legea, si ulterior statul va iesi in castig. E caracteristica multora din nefericire, sa nu gandeasca ce va fi maine, prefera sa vada doar ziua de azi.
    • 0 (2 voturi)    
      Responsabilitate (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:56)

      tedycv [utilizator] i-a raspuns lui SSL

      La cârciuma. Nu mai pate munci cu ziua, dar pentru cârciuma are bani?
  • +24 (40 voturi)    
    Mai e mult pana departe.. (Joi, 23 aprilie 2020, 16:51)

    pehash [utilizator]

    Autoritatile romane au extrem de mult de invatat pana vom ajunge la nivelul celor din vest.

    Pai daca ii dai lui Niță o amenda de 4500 de lei si apoi il ierti, ce o sa inteleaga omul?.. Ca amenda este doar o hartie fara valoare. Deci data viitoare cand o sa-i dea politistul o amenda mai mica, pentru orice alt motiv, Niță o sa rada de el si o sa-i spuna (pe drept) ca o scrie degeaba, nimeni nu plateste amenzi in Romania.

    Si nici macar nu suntem la prima "abatere" sau la cea mai grava. Sa nu uitam ca statul roman a eliberat infractori din inchisori pe motiv ca nu mai este loc. Ce mai conteaza o amarata de amenda uitata, cand toata lumea stie ca poti sa omori un om si sa primesti 2 ani cu suspendare sau sa furi sute de milioane si sa stai in inchisoare 1-2 ani, dar sa ramai cu banii?
    • +5 (35 voturi)    
      Daca tot pomenesti de vest (Joi, 23 aprilie 2020, 19:22)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui pehash

      In care tara din vest mai sunt asemenea amenzi aberante ? In care ai nevoie de adeverinta ?
      Voua parazitilor de la stat, va este usor sa vorbiti si sa faceti pe moralistii, stati acasa si incasati salariul cu tot cu sporuri si pensii speciale.
      • +1 (15 voturi)    
        Germania:de la 100 euro pana la 25.000 euro (Joi, 23 aprilie 2020, 19:51)

        Ioan.Toma [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        https://sozialministerium.baden-wuerttemberg.de/de/service/presse/pressemitteilung/pid/landesregierung-veroeffentlicht-bussgeldkatalog-fuer-verstoesse-gegen-corona-verordnung/
        • +1 (9 voturi)    
          ai incercat macar sa traduci ? (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:00)

          jescu [utilizator] i-a raspuns lui Ioan.Toma

          In Germania o persoana care ar fi fost prinsa fara hartie pe strada ar fi fost amendata cu 0 euro. Uite traducerea cu Google Translate la ce ai trimis tu:

          Traducere :
          "Atunci când stai în spații publice cu mai mult de două persoane, poliția locală poate impune o amendă de la 100 la 1.000 de euro de persoană. Oricine continuă să opereze o instalație de fapt închisă, cum ar fi un salon de coafură, un bar sau un club trebuie să plătească 2.500 - 5.000 de euro. Persoanele care intră într-o unitate închisă vizitatorilor, cum ar fi un spital sau un azil, riscă o amendă de la 250 la 1.500 de euro. Încălcările repetate pot duce la amenzi de până la 25.000 de euro."
          • +1 (1 vot)    
            Citit, tradus, inteles - tu? (Vineri, 24 aprilie 2020, 19:35)

            Ioan.Toma [utilizator] i-a raspuns lui jescu

            Si guvernul german a luat in calcul introducerea declaratiilor, pe la jumatatea lui martie, dar pana la urma guvernul federal a renuntat la "Ausgangsperre" (interdictia de a parasi locuinta fara un motiv intemeiat) in favoarea asa-numitei "Kontaktbeschränkung" (limitarea contactelor sociale). Am inca pe mail adeverinta de la angajator, trimisa "just in case".

            Deci legi pentru combaterea pandemiei exista, cu tot cu amenzile de rigoare. Si vad ca ti-a fost suficient Google Translate sa te edifici nu numai in privinta acestor interdictii, ci si a cuantumului, care poate ajunge pana la 25.000 de euro in caz de recidiva. E drept, in Germania restrictia incepe de la trei persoane, si nu doua - Nita cu vecinul.

            Problema e alta: in Romania amenzile nu se platesc, in marea majoritate a cazurilor. Iar de-alde Nita raman cu impresia ca pot face orice, ca statul ii iarta pana la urma, iar amenda a o hartie care nu inseamna nimic. Nu uita ca, tot potrivit articolului, Nita a fost sanctionat nu numai pentru lipsa declaratiei, ci si pentru scandalul pe care l-a facut atunci cand a primit amenda. De-asta unii isi permit sa sfideze politia si se ajunge la situatii precum cele din Rahova.
        • -1 (1 vot)    
          Vorbesti din izmene (Vineri, 24 aprilie 2020, 21:16)

          kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Ioan.Toma

          Vezi ca Germani e stat federal, 16 landuri, iar situatia concreta in Bavaria este ca n-ai nevoie de adeverinta si nu exista amenda ! in restul n-am rude , deci nu pot vorbi in necunostinta de cauza ca tine.
      • +5 (9 voturi)    
        in cam toate tarile din Vest e nevoie (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:36)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        de adeverinta. Ai nostri de la ei s-au inspirat cand au cerut aceste adeverinte; sa nu crezi ca il ducea pe Velea mintea atat de departe incat sa inventeze adeverinte ptr iesit din casa.
  • +16 (36 voturi)    
    Deci Nita sa fie iertat ! (Joi, 23 aprilie 2020, 16:54)

    Susufler0 [utilizator]

    Incepem cum stim noi romanii mai bine : Sa cerem exceptii ! :))))

    PS. Culmea ! Iata cine face (in mod inconstient sper !) jocul PSD !
  • +7 (39 voturi)    
    S-a spus de la inceput: (Joi, 23 aprilie 2020, 17:01)

    bancher [utilizator]

    Cei care nu isi platesc amenzile din timpul pandemiei vor fi executati silit.
    Statul sper sa se tina de promisiune, si sa o faca. Daca nu, se ajunge la situatii nedprepte in care unii isi platesc amenda, iar altii (a se citi rromii) nu o platesc pe motiv ca nu au bani. Daca pentru acestia amenda se transforma in munca in folosul comunitatii, e si mai rau: rromii nici nu vor da bani la stat si nici nu vor munci o ora in folosul comunitatii.
    Legal si moral ar fi ca sau sa se anuleze toate, sau sa se execute toti cei care nu le platesc. Dar sa ii lasi pe unii sa le plateasca, iar pe altii ,,sa munceasca'', e nedrept.
  • +14 (44 voturi)    
    Bineinteles ca s-a trezit un avocat inteligent (Joi, 23 aprilie 2020, 17:08)

    Tore [utilizator]

    Care sa spuna ca toti ar trebui sa atace in instanta. Ca doar nu e decat o ordonanta militara, de ce sa nu poti sa te duci la bar daca ti-e sete, nu?
    • +14 (24 voturi)    
      @Tore: Avocatul de care faci misto tu (Joi, 23 aprilie 2020, 18:26)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Tore

      a invins Guvernul pesedist in Instanta, a invins, tot in instanta, intangibila Curte Constitutionala (pesedista) Romana iar aceasta a trebuit sa inghita in sec si sa se conformeze hotararii judecatoresti! Si, basca, a invins Guvernul pesedist si la CEDO !

      PS. Acum daca mai spun ca av Elenina Nicut este membra a miscarii #rezist rog pe postacii pesedaci sa nu se supere prea tare nici pe mine si nici pe ea ! :)))
    • +3 (3 voturi)    
      da, orice amenda poate fi atacata (Vineri, 24 aprilie 2020, 10:03)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Tore

      in istanta. Din pacate, legea spune ca, daca in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a deciziei instantei contravenientul nu plateste integral amenda, atunci aceasta se transforma in ore de munca in folosul comunitatii. Cu alte cuvinte cei 20 000 RON dati amenda se transforma in niste orde de munca in folosul comunitatii... Adica fix-pixul, nu va da unul pe la primarie sa munceasca...
  • +8 (26 voturi)    
    mai mult de.. (Joi, 23 aprilie 2020, 17:09)

    exilatul [utilizator]

    jumatate din cei care au o diploma universitara, indiferent de profil , dupa 90 au obtinut o fraudulos...si aceasta parte lucreaza la stat ...luind in calcul si mentalitatea romaneasca atunci nu e de mirare a ro e condusa de ani de zile de impostori in toate domeniile...si , ca si pe timpul cismarului , chiar daca dai afara "esalonul 1" in locul lui va veni ei din "esalonul 2"...aceeasi hoti si escroci
    • +2 (12 voturi)    
      Pt. istorie (Joi, 23 aprilie 2020, 17:52)

      Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

      Culmea e ca pe timpul lu pingelica (sau mai bine zis de-a lungul epocii) au fost din ce in ce mai putini conducatori needucati. Problema era ca multi erau copii sistemului si multi din ei erau niste slugi si nu numai din cauza vremurilor, ci ca aveau asta in sange. Dupa 90 au ramas cam tot ei la butoane si pentru-ca nu erau in stare sa-si depaseasca conditia, ca orice sluga, a devnit un "stapan" mai ticalos iar copii Ori au facut un Haret ori au cheltuit banii furati pe o diploma stoarsa cu greu prin vest, da tot Dinu Paturica au ramas. Si ce stie un DP sa faca? Sa capuseze statul!!!
    • -5 (7 voturi)    
      stimabile, (Joi, 23 aprilie 2020, 19:04)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

      te rog nu pune egal intre noi
  • +8 (32 voturi)    
    Adevarata întrebare ar fi... (Joi, 23 aprilie 2020, 17:16)

    TomSawyer [utilizator]

    ...ce se întâmplă cu milițienii care au făcut abuzuri în această perioada? Nu mă refer aici doar la cei din stradă, ci și la șefii lor care au făcut presiuni pentru tăiat cât mai multe chitanțe; o să existe măcar clasica rotație a cadrelor?
    • +3 (9 voturi)    
      ... (Joi, 23 aprilie 2020, 17:53)

      samuraijack [utilizator] i-a raspuns lui TomSawyer

      Mergi în instanță, de aceea există contestație.
      • +5 (5 voturi)    
        dacă ar exista justiție în România.. (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:53)

        TomSawyer [utilizator] i-a raspuns lui samuraijack

        Așa au mers în instanță și părinții studentului ucis de o grenadă lansată de un jandarm de pe Guvern la mineriadă, chiar au ajuns și la CEDO după ce instanțele din România au închis dosarul fără să gasească niciun vinovat.. și ce-au făcut cu asta? România a fost obligată să redeschidă acel dosar... și atât.

        După 30 de ani, acel criminal probabil că încă iși incasează pensia specială.

        Ceva similar se întâmplă și cu brutele în haine de jandarmi care au ciomăgit gratuit oameni în seara de 10 August.

        Într-adevăr, e singura cale pe care cineva o poate urma, dar sunt slabe șanse să se facă dreptate.
    • 0 (2 voturi)    
      le dovedesti in istanta (Vineri, 24 aprilie 2020, 11:38)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui TomSawyer

      si se anuleaza amenda, iar abuzatorul e pedepsit.
  • +3 (21 voturi)    
    In Franta (Joi, 23 aprilie 2020, 17:29)

    Kornell [utilizator]

    pt o chestie similara, mai benigna decat starea de urgenta (VITEZA LA VOLAN) au crescut amenzile prin 2002. AU crescut FOARTE MULT, pana pe la 3500 euro pt peste 40 km/h (la noi 10 pct penalizare), mergand in caz de recidiva si mai mult pana la confiscarea masinii si puscarie fara suspendare. Pentru parcare aiurea a ramas 35 euro. In 2 ani nr. accidentelor auto a scazut la jumatate - MORALA este ca DA-I IN CAP PANA-L EDUCI
    • -2 (2 voturi)    
      E o diferenta (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:34)

      The Special One [utilizator] i-a raspuns lui Kornell

      Amendeaza pe unii care au deja ceva, cel mai rau caz e sa ii ia masina. La noi la unul in fundul gol ii da 2000 lei.
  • +6 (26 voturi)    
    Cand si presa sustine un regim totalitar (Joi, 23 aprilie 2020, 17:30)

    Eu38 [utilizator]

    Mi-a fost sa o vad si pe asta. Autorul acestui articol, de altfel util, scrie ca "Amenzile mari din această perioadă au avut rostul lor. Până la urmă cum poți să-i faci pe oameni să respecte regulile într-o situație periculoasă cum e pandemia de coronavirus?".

    Presa, care ar trebui in orice situatie sa fie gardianul democratiei, justifica amenzile mai mari decat in orice alta tara ca "asa trebuie".

    Probabil celelalte tari, care nu au sarit cu sanctiuni pe capul oamenilor, sunt idioate. Stiu, doar romanii nu respecta regulile. De aia in celelalte tari sunt sute de mii de cazuri si in SUA au iesit aia la proteste. Ca respecta regulile.

    In nicio situatie, introducerea unui regim totalitar nu este o solutie. Asa cum s-a vazut si acum, amenzile astea au deschis calea pentru multe abuzuri.

    Presa in loc sa ridice in slavi comportamentul demn de Coreea de Nord (modelul nostru se pare ca nici acolo nu sunt cazuri multe, deci si ei fac ce trebuie) ar trebui sa ii intrebe pe aia de la MAI sa le dea o statistica:
    - cate amenzi s-au dat pe chestii de forma, pe necompletarea corecta a declaratiei? Si cate s-au dat pentru cazuri de incalcare grava a restrictiilor cu impact asupra raspandirii bolii?

    Daca tot vorbim de nerespectarea restrictiilor, sa vedem la modul concret pentru ce s-au dat amenzile alea. Nu ca "asa trebuia".
    • -1 (19 voturi)    
      NU este vorba de stat totalitarist (Joi, 23 aprilie 2020, 19:50)

      shuly [utilizator] i-a raspuns lui Eu38

      Uita-te la amenzile care se dau in vest pentru alte tipuri de greseli.Nu cred ca vrei sa iei amenda in Germania ,Austria sau Franta pentru depasirea limitei de viteza sau pentru circularea pe linia de autobuz etc.
      Si asa cu amenzile astea mari anuntate sunt foarte multi indivizi care nu respecta legea.Crezi ca este corect ca spitalele sa se umlple de cetateni care nu respecta legea iar tu daca ai nevoie sa ajungi acolo sa nu mai ai loc?
      • +8 (18 voturi)    
        Ba exact despre asta este vorba (Joi, 23 aprilie 2020, 23:06)

        Eu38 [utilizator] i-a raspuns lui shuly

        In celelalte state se stie foarte bine pentru ce sunt date amenzile alea. Ai depasit viteza cu x la ora, iei amenda aia. Poate fi si mii de euro. Absolut de acord.

        La noi iei amenda dupa simpla interpretare a militianului. Mai cititi si voi cate abuzuri se fac. Nu e vorba sa nu se amendeze cazurile grave de incalcare a restrictiilor, dar acum fiecare militian da amenzile alea dupa cum i se pare. Asta e definitia clasica a unui regim autoritar.

        Si nu mai fiti fraieri, la 10 august nu ne convenea cand jandarmii imparteau pumni ca "nu respectam regulile". Hai sa nu inlocuim un comportament abuziv cu altul.
        • -2 (4 voturi)    
          agentii au dat amenda minima (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:04)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Eu38

          in cele mai multe cazuri. Adica in prima saptamana s-au dat 100 ron amenda minima, apoi 2000 ron amenda minima. Asta e legea, asta aplica. (daca achiti in 15 zile, platesti jumatate).
          Stat abuziv este daca da agentul amenzi pe care le stabileste el, in mod arbitrar, nu dupa lege.
          • -1 (1 vot)    
            Nu, stat abuziv e cand sanctiunile sunt arbitrare (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:59)

            Eu38 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            Sau mai bine zis cand aplicarea sanctiunilor e arbitrara. Din punctul tau de vedere, daca militia a dat amenda minima, e ok, ca ii permite legea.

            Marimea amenzii este o problema ca numai minima nu este, dar alta problema este si cum au aplicat agentii acele sanctiuni. Cate amenzi s-au dat pe forma? O gramada de persoane in varsta nu stiau sa completeze declaratia aia sau bifau gresit motivele.

            Mai mult, am citit ca unul a primit amenda ca a fost la spalatorie, desi Grupul de comunicare planetara spusese ca acest lucru e permis. Serios, mai cititi si voi inainte sa luati apararea militienilor.
  • -5 (9 voturi)    
    dar stai (Joi, 23 aprilie 2020, 17:50)

    transpenibilus [utilizator]

    Nita nu-i muncitor cu ziua. Nita asta e ceva sindicalist la RRA, muncitor cu salariu de ciocoi.
  • +2 (18 voturi)    
    ... (Joi, 23 aprilie 2020, 17:52)

    samuraijack [utilizator]

    Dacă se anulează amenziile fără justificare nimănui din țara asta nu îi va mai păsa în viitor de amenzi și singurii care vor avea de pierdut vor fi oamenii care au avut bunul simț să plătească amenda.

    Amenda asta nu e ca și cum ai lua-o din greșeală. E ca urmare a unei fapte făcute cu intenție.

    Cum ar fi ca următorul pas e să grațieze alte fapte pe motivul că omul nu suportă închisoarea sau nu are chef să plătească amenda din cine știe ce motiv personal?
    • -1 (1 vot)    
      100% corect! (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:05)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui samuraijack

      Sunt de acord sa se anuleze doar acolo unde contravenientul castiga in justitie, dar nu sa se anuleze prin hotarare de guvern (pe motiv ca a trecut criza, gratiem totul).
      Daca se faca asa, la urmatoarea pandemie nu mai sta nimeni in casa.
  • +5 (21 voturi)    
    Simplu, nu vor fi platite pentru ca (Joi, 23 aprilie 2020, 17:55)

    xrogo [utilizator]

    ordonanta de urgenta care a marit foarte mult amenzile este atacata la CCR si va cadea cu succes!
  • +6 (14 voturi)    
    amenda covid (Joi, 23 aprilie 2020, 19:25)

    Mircea Dragodan [anonim]

    statu le-a dat,statu sa le plateasca
  • +3 (17 voturi)    
    da (Joi, 23 aprilie 2020, 19:27)

    Anton122 [utilizator]

    Plin forumul de cetățeni onești, dar fără pic de empatie sau toleranță. Ăsta este și motivul pentru care noi nu progresăm ca nație: românii sunt lipsiți de empatie și răi, haini. Într-o țară cu mari discrepanțe de venituri și acces la infrastructură(transport, canalizare, educație) să dai amenzi de 4500 lei mi se pare o nesimțire. Înainte de ai cere lui Niță să plătească amenda poate ar trebui să îi cereți statului român să existe și să iși îndeplinească menirea. Iar menirea statului este de a oferi ajutor nu de a menține un sistem obtuz, inflexibil, prost gândit.
    • +2 (10 voturi)    
      PROSTII (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:23)

      Kornell [utilizator] i-a raspuns lui Anton122

      Empatie ?? Toleranta ?? Doar vorbe mari menite sa ascunda lenea si prostia. „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”
      cautati pe net autorul, astia milogii. Unii cum au putut respecta legea ???
    • +4 (8 voturi)    
      de-aia nu progresam (Vineri, 24 aprilie 2020, 9:41)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui Anton122

      incearca tu sa inoti cu un bolovan legat de glezna
    • 0 (2 voturi)    
      Dimpotriva, (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:06)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Anton122

      poporul roman este printre cele mai pline de empatie popoare, dintre cate am intalnit. Nu vei gasi mila la neamt, englez sau popor nordic in vecii vecilor. acolo amenda e in floare, civilizatia s-a facut cu amenda nu cu empatia.
  • +6 (12 voturi)    
    Munca in folosul comunitatii (Joi, 23 aprilie 2020, 19:33)

    rakleta [utilizator]

    El si toti ceilalti care au facut ca el.
    Daca ii pasa statea acasa.
    • 0 (2 voturi)    
      sincer, prefer sa ii amendeze (Vineri, 24 aprilie 2020, 14:09)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui rakleta

      si, daca nu platesc, sa ii execute silit.
      Nu zic ca munca in folosul comunitatii nu este buna, dar indivizii nu se vor prezenta o zi la munca. Apoi mituiesc primarul din comuna si agentul sa le dea adeverinta ca au prestat 100 de ore in folosul comunitatii, si gata, au scapat.
      Munca in folosul comunitatii se probeaza cu o adeverinta de la primarie, nu vine judecatorul sa stea langa tine sa numere cate santuri ai sapat...sa te tii spaga pe ei sa o obtina.
  • -3 (11 voturi)    
    Amenda (Joi, 23 aprilie 2020, 20:32)

    a87 [utilizator]

    poate fi contestata. Doua pulane peste gura, degeaba. Sanctiunea a fost gandita prost de la inceput. Pe "Nita" il dresezi doar cu ghioaga.
  • 0 (10 voturi)    
    Munca (Joi, 23 aprilie 2020, 21:35)

    Coco_papagal [utilizator]

    In folosul comunitatii 2 sau 3 ore pe zi la tuns iarba, vopsit copacii, curatat strazile. In loc de sprituri cu prietenii la munca tovarase!
  • +10 (16 voturi)    
    uk (Vineri, 24 aprilie 2020, 0:22)

    spy [utilizator]

    in UK aprox. un amendat la 19.000 de locuitori, la noi unul la 1.000, om fi noi mai dezordonati dar nici chiar asa de 19 ori
  • 0 (10 voturi)    
    E nevoie de curățenia orașelor și satelor (Vineri, 24 aprilie 2020, 4:08)

    nick24 [utilizator]

    “ O soluție ar fi munca în folosul comunității în loc de plata amenzii”
    E cea mai bună solutie pt cei care nu pot plăti.
    Să strângă toate gunoiele care sunt peste tot, pe străzi, în șanturi, în păduri, în râuri, lacuri.
    Au de muncă cel putin o lună.
    Atenție! Să nu se dea foc la gunoi, să-l RECICLEZE.
  • +5 (7 voturi)    
    Ce se intampla cu banii: (Vineri, 24 aprilie 2020, 4:17)

    TheFreeOne [utilizator]

    Facem autostrazi, normal !!!

    Pe langa alea de le--am facut deja (cu banii din taxe, impozite si accize) ce leaga tara in lung si lat, mai facem vreo cateva si pe diagonala...
  • +1 (7 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 aprilie 2020, 7:41)

    [anonim]

  • 0 (8 voturi)    
    Fara amenzi a platite (Vineri, 24 aprilie 2020, 7:42)

    nevada [utilizator]

    Sunt tari in care daca nu-ti indeplinesti indadoriile cetatenesti - plata unei amenzi intra in aceasta categorie, sau a impozitelor- nu beneficiezi de anumite servicii ca eliberarea de pasapoarte! Asta pe unii i-ar arde in mod deosebit- gen "bombardieri". Deci s-ar putea si la noi conditiona.
  • +4 (10 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 aprilie 2020, 7:43)

    [anonim]

  • +1 (5 voturi)    
    cine este decidentul in aceste situatii neclare? (Vineri, 24 aprilie 2020, 13:16)

    MG [utilizator]

    fix cine nu ar vrea nimeni: cap de cretă și somnul lui anterior - dacă a dormit bine sau nu, dacă a avut note mici la scoala sau altceva mic. Trebuie sa tinem cat mai multi oameni in casă dar nu in halul ăsta.
    In piață și la supermarket au fost lasati oamenii buluc - nu tu pachete gata facute, nu precomanda online, nu colectare produse facute de persoane testate si doar sa le ridici - NIMIC. Interzicem si va interzicem. E mai pe intelesul militiei.
    Nu n-am fost amendat, dar nici nu vreau sa stau la judecata unor fosti elevi mediocri.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by