​Un număr de 31 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, atât personal medical cât şi administrativ, au fost diagnosticaţi cu COVID-19, numărul acestora fiind în creştere faţă de săptămâna trecută, când se înregistrau 24 de cazuri confirmate, potrivit managerului unităţii medicale, colonelul doctor Alexandru Keresztes, citat de Agerpres.

Spital Judetean FocsaniFoto: spitalvn.ro

"În Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani sunt 31 de cazuri confirmate cu COVID-19 şi trei cazuri în aşteptarea rezultatului. Nu sunt numai cadre medicale, ci din toate categoriile de personal angajat, chiar şi din rândul personalului administrativ. Anchetele epidemiologice sunt în desfăşurare, fie de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, în colaborare cu medicul epidemiolog al spitalului sau doar de către medicul epidemiolog", a declarat Alexandru Keresztes.

Potrivit acestuia, în prezent se fac eforturi pentru redeschiderea secţiei de Nefrologie, singura din spital închisă la acest moment.

"Considerăm că, la acest moment, în care boala este într-o transmitere comunitară avansată, este foarte dificil să identificăm sursa. În funcţie de starea de sănătate a personalului, încercăm să reconfigurăm şi ne dorim să redeschidem şi singura secţie închisă la acest moment, cea de Nefrologie, astfel încât Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani să fie la o capacitate optimă pentru furnizarea unor servicii medicale de calitate", a precizat managerul.

La finalul săptămânii trecute, la SJU Focşani erau diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus 24 de angajaţi ai spitalului, respectiv 13 asistenţi medicali, doi medici, şapte infirmiere, un brancardier şi un angajat din sectorul de suport.

SJU Focşani a fost pus sub management militar, săptămâna trecută, după ce fostul manager, Constantin Mândrilă, dar şi mai mulţi angajaţi ai spitalului, au fost testaţi pozitiv la COVID-19.