Ziarul Libertatea a analizat documentele oficiale ale Executive Board al Organizației Mondiale ale Sănătății, forul suprem științific al organizației, și a cerut și clarificări de la OMS, pe care le-a primit, parțial. Ziarul a descoperit că, revenit la finalul lui ianuarie 2020 de la Beijing, directorul general al OMS a elogiat “transparența liderilor statului chinez” în fața unui Executive Board care mai apoi, în cinci zile de lucrări, n-a discutat decât o oră și jumătate despre COVID-19! Executive Board a primit asigurări de la dr. Tedros că “răspândirea în alte ţări va fi minimă şi înceată”.

Tedros Adhanom Ghebreyesus (OMS)Foto: Agerpres/EPA

Nici unul dintre cele 39 de documente adoptate de Executive Board între 3-8 februarie anul acesta, nu s-a referit la COVID-19!. În acel moment, existau 17.238 de cazuri în China şi 151 în afara Chinei, în 23 de ţări, iar OMS însuși declarase COVID “urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională”, scrie Liberatea.

În schimb, între documentele adoptate există cele prin care Executive Board a aprobat și a propus către Adunarea Generală, care urma să aibă loc în mai, mărirea cu 10% a salariilor șefilor OMS și a diurnelor pentru angajați, care au ajuns la 523 de franci pe zi de om, echivalentul a 500 de euro pe zi. România are și ea un om în conducerea OMS, între cei 34 de specialiști din Executive Board care beneficiază de aceste măriri: prof. dr. Alexandru Rafila.

Pe 30 ianuarie, la două zile după ce dr. Tedros lăuda transparența președintelui Xi la Beijing, Alexandru Rafila a spus același lucru la București, că nu se îndoiește de datele furnizate de guvernul chinez. OMS a răspuns ziarului Libertatea, dar Alexandru Rafila, nu.

Libertatea a făcut

OMS a ținut la Geneva întrunirea anuală a Executive Board, la începutul lui februarie, imediat după ce directorul general dr. Tedros Adhanom a revenit de la Beijing, unde s-a referit în termeni onoranți la strategia Chinei în rezolvarea crizei COVID-19, remarcând “în special angajamentul conducătorilor de la vârful statului și transparența pe care aceștia au demonstrat-o”.

Ziarul Libertatea a descoperit că, întors la Geneva, dr. Tedros a alocat doar câteva minute în discursul de deschidere a întrunirii anuale a Executive Board epidemiei COVID-19. Pe 3 februarie, el a spus că este ”foarte impresionat de întâlnirea cu Preşedintele Xi”, de transparența conducerii Chinei și a dat asigurări Comitetului Executiv al OMS că ”dacă investim în lupta la epicentru, la sursă, atunci răspândirea în alte ţări va fi minimă şi înceată”.

Citeşte întreaga ştire: EXCLUSIV. La întrunirea anuală a Executive Board, în 3-8 februarie 2020, OMS a discutat, în cinci zile, doar 90 de minute despre COVID, dar a mărit diurna membrilor la 500 de euro pe zi