Numărul cazurilor de coronavirus a urcat duminică, în România, la 8.746, după anunțarea a 328 de noi infecții. Tot astăzi, bilanțul deceselor asociate cu Covid-19 a ajuns 434, după raportarea a 13 victime.

Teste coronavirusFoto: Profimedia Images

Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate și externate, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 de teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.113 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 125 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat -14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.